Gradele de constiinta si disparitia raului din viata noastra
Diferența dintre oameni o face nivelul de conștiință pe care se află fiecare într-un anume moment. Treapta de pe care privim și înțelegem lumea și viața. Ea contează, de ea depinzând puterea de a fi obiectiv, de a fi aproape de adevărul spiritual universal, și de a ne transpune visele sufletului, în viața pământeană. Mai trebuie să avem în vedere și gradul de libertate, de înțelegere, de confort fizic și sufletesc, și de iubire pe care le trăim. Sănătatea și creativitatea, de asemenea. Dar și prezența sau absența aproape totală a ceea ce numim rău în viețile noastre personale.
Învățarea prin contrast – la Scoala Pământ!
Este adevărat, suntem cu toți aici la SCOALA PĂMÂNT, unde experimentăm prin contrast, BINELE și RĂUL, prezente sub diverse forme și contraste.
Facem diferența între ele prin emoții, senzații, sentimente, trăiri, ce ne dau stări, de la bucurie și împlinire, la suferință sau neplăcere. Deci nu putem evolua ca și oameni decât trăind, experimentând și apoi depășind ceea ce numim rău. Ambele sunt conținute în Pomul cunoașterii, și suntem aici tocmai să le cunoaștem și să evoluăm. Suntem conștiințe cosmice, mult mai complexe decât ne putem imagina noi, aici în întruparea de om.
Suntem fii ai luminii, dar am uitat. Avem de dat la o parte un văl, al uitării, al ignoranței și distanțării, pentru a ajunge la frumusețea a ceea ce SUNTEM.
BINELE și RĂUL, provocarea SCOLII PĂMÂNT!
Deci învățăm prin contrast și așa cum am spus, cu cât se subțiază vălul ignoranței, cu atât ceea ce numim RĂU, dispare din existența noastră de ființe umane. Însă inițial, mulți – nu toți însă – îl cunosc pe deplin și total. Diferența o face locul de unde provine un spirit, energia și informația cu care a ajuns el în primele vieți pe pământ, vechimea, natura, etc. Avem aici pe pământ spirite de atlanți, spirite extraterestre, spirite ce ai evoluat din oameni foarte primitivi, ori din animale, spirite provenite direct de la duhul sfânt divin, spirite noi, spirite vechi, toate trăindu-și o viață materială în trupuri de om. Nu intru înndetalii, asta fiind alt subiect!
Treapta spirituală pe care se află fiecare se delimitează sub multe aspecte, cel mai important fiind percepția vieții per ansamblu, dar și percepția și relația cu ceea ce numim RĂU. Privind în jurul nostru sau în mijloacele mass media, putem observa manifestarea acestuia.
EXISTĂ MAI MULTE FAZE DE EVOLUȚIE A CONȘTIINȚEI, și între fazele menționate mai jos, pot trece ani, vieți sau secole. Cu cât ne apropiem de fazele superioare, evoluția se face mai rapid. Există evoluție voită, și evoluție forțată. Există evoluție prin suferință, dar și evoluție prin alegere conștientă, prin iubire și cunoaștere spirituală. E drept suferința e prezentă într-o proporție mai mică sau mai mare în viața tuturor – uneori și a celor mai evoluați - diferența o face timpul cât ea rămâne în viața fiecăruia, și desigur, intensitatea ei. Dar mai ales modul cum este privită și cum reacționăm când avem de-a face cu ea. Alegem fie cunoașterea și evoluția prin această cunoaștere, fie cădem în disperare și considerăm viața un joc inutil și urât. Sentiment ce duce la distrugere.
Există și oameni ce nu evoluază în condițiile pământene, nu pot, nu vor, nu se potrivesc cu mediul de aici și atunci ei – spiritele lor - vor fi trimiși să evolueze pe alte planete, mai potrivite cu sufletul lor.
Iată deci etapele evoluției conștiinței în funcție de percepția binelui și răului:
1. Individul se simte bine cu răul. Este ceva firesc pentru el, nu-l percepe ca fiind rău. Noțiunea de rău e ceva de neînțeles pentru el. Nu este respinsă, ci o ia ca pe o normalitate a vieții. El ucide animale de plăcere, violează femei sau copii, lovește dacă nu-i convine ceva, fură dacă nu are din ce trăi, trăiește prin canale sau în case insalubre, ori se înconjoară de lucruri materiale scumpe – cazuri de excepție – considerând că nu există nimic decât această lume materială. Mai sunt și cei care se închină în mod voit răului spiritual, și viața lor se desfășoară pe cele mai joase frecvențe. Violența și agresivitatea fac parte din mediul lor firesc, pentru că atâta înțeleg și atâta pot. Le este frică doar de cei care îi pot face rău fizic.
2. Individul nu este deranjat prea tare de rău – răul nu este perceput ca ceva evitabil, ci ca ceva firesc. E normalitate a vieții pentru ei, îl acceptă, nu pleacă de lângă el, nu-l doresc, dar nici nu-l dezaprobă. Îl iau ca pe ceva firesc. Vorbim aici despre femei care se lasă lovite, bătute și continuă să stea cu abuzatorul – deoarece cred ele în mod greșit - nu există altă variantă pentru ele. Cad în depresie, și deseori fac boli. Există femei care sunt exploatate sexual și consideră prostituția unica lor variantă de viață. Există oameni ce fac compromisuri dureroase, dar consideră că toate acestea sunt un preț firesc pe care trebuie să-l plătească pentru a trăi. Ce? O viață de mizerie. O percep ca fiind grea, dar nu percep că se poate și altfel, că NU acela este prețul firesc al vieții.
O frică de viață, le conduce viața.
3. Omul începe să vadă răul, știe ce este, dar nu are curaj să-l respingă. Răul e mai rafinat, nu mai vorbim aici de un rău fizic, ci de unul la nivel psihologic. Au prieteni care profită de ei, în diverse forme. Vampiri energetici, profitori, abuzatori psihici, etc. Mulți cred că dacă sunt amabili ori prietenoși cu aceștia, ei îi vor aprecia, și eventual se vor schimba de dragul lor. Mulți devin orgolioși prin comparație. “Deci eu sunt mai bun ca gigel pentru că sunt finuț/ă și mă comport ca un domn/doamnă... Îi dau peste bot cu asta.” Orgoliul e dominat, la acest nivel, însă orgoliul este el însuși un rău. Și nu... NU, nu dă nimeni „peste bot” nimănui, cu un comportament îngăduitor și plin de compromisuri. Unicul lucru obținut e că omul e „luat de fraier”, devine obligat la abuzator, iar cei răi vor profita la maxim de bunăvoința lui, de timpul lui și de tot ce are mai bun în el. E necesar ca omul să facă diferența în comportament și să se adapteze situației și celui din fața sa.
Adică, dacă te întâlnești pe șosea cu o turmă de vite, nu le rogi frumos să se dea la o parte pentru că nu vor înțelege deloc, ci e necesar să strigi hăiiiii.... ca să te poți face înțeles...
Omul în această fază se teme de scandal, de replici tăioase, ori că va rămâne singur – fără prietenii abuzatori. Se teme de acest lucru, dar în cele din urmă va avea puterea să aleagă pacea sufletească, pe care o va aprecia mai mult decât compromisurile ce le considera necesare în trecut.
4. Vezi răul și înveți să-l respingi. Nu mai accepți compromisuri, și dacă totuși le faci ele sunt clare și sunt cele de genul care nu te deranjează. Înveți să-i pui la punct fără furie și fără frustrare pe cei care vor să-ți impună perspectivele lor. Accepți diferența dintre oameni, nu-i judeci pe cei diferiți, dar ÎI ALEGI pe cei cu care te potrivești. Ai din ce în ce mai puțini oameni cu care ești în contradictoriu în jurul tău, și înveți să te simți bine în pielea ta și în viața ta. Te simți bine cu tine însuți. Și ceea ce alții numesc singurătate, nu te deranjează! Dacă există conflicte acestea se rezolvă repede și tu te redresezi ușor, după ce ai spus ceea ce trebuia. Nu te mai temi să spui ce gândești și ai DEVENIT DEJA un căutător al adevărului spiritual. În această fază îți dorești să-i înveți pe alții, dar încă nu ești pregătit sută la sută pentru asta și deseori ei... fie te resping, fie nu te înțeleg, fie îți primesc ajutorul, dar le preiei răul, problemele karmice. Pentu că nu știi încă să te PROTEJEZI ENERGETIC și nu ai încă o putere spirituală, suficient de mare că să nu fii afectat de răul din jur.
5. Ai ajuns deja în faza în care răul nu se mai apropie de tine decât rareori și atunci îl respingi ușor. Nu mai faci compromisuri, pentru că nu ai de ce. Având o vibrație bună, și o sănătate fizică și psihică deplină, ai devenit creativ, inspirat, și intuitiv. Uneori mai ți-e dat un test la nivel fizic sub forma unei boli, sau probleme, tocmai pentru a te convinge că SPIRITUL CONTROLEAZĂ MATERIA și a învinge. Știi din start dacă o relație e potrivită sau nu pentru tine, fie că e vorba de o relație de prietenie sau de iubire. Nu mai te simți obligat să faci pe plac altora, deși ești politicos cu ceilați. Uneori poți fi luat drept tăios. Asta pentru că știi să pui la punct imediat răul, când arareori el mai apare în viața ta. Și apare, pentru că mai ai unele lucruri de învățat.
Tot în această fază, începi să te simți LIBER SUFLETEȘTE, nu-ți mai plac regulile și ritualurile, și ești deja un căutător spiritual. Asta nu înseamnă neapărat că ții cursuri spirituale, ori că ești terapeut, ci înseamnă că ești... pe calea cunoașterii spirituale, pe calea spre înțelepciune și adevăr. Ai înțeles scopul vieții și că spiritul tău e etern. Știi că ești aici ca să înveți, să urci trepte. Și înveți, CONȘTIENT.
6. Binele a intrat deplin în viața ta, are câștig de cauză. Reușești ușor cam tot ce-ți propui, porțile ți se deschid. Ai o viață bună. Crezi în bine și el te ajută. Credința ta a crescut pentru că se bazează pe ceea ce ȘTII. De aceea AI DEVENIT UN CREATOR DE REALITATE. Ești creativ și ești în conexiune cu sursa divină din tine și din jurul tău. Poți să-i înveți și să-i ajuți pe alții, fără a fi afectat de răul lor. E drept... uneori mai cazi... însă cazi rar...și te redresezi repede...
Trăiești în lume și totuși nu ești controlat de ea. Ai părerile tale, adevărurile tale, valorile tale și împărtășești toate acestea cu cei de nivelul tău. Te bucuri de viață și știi să-ți împlinești visele. Vii aici cu roluri frumoase, interesate, și viața îți oferă ce e mai bun.
7. Ești eliberat de pământ, și de viața ta umană. Poți fi la ultima ta viață aici, sau poți veni de câte ori vrei aici, la alegere, cu un rol ales conștient. Adică dacă tu ai ales asta. În general ai un rol important. Fie direct de învățător spiritual, fie ești un exemplu pentru alții prin viața ta, chiar dacă nu ești un conducător, ori nu ai de-a face cu spiritualitatea. În general ai capacități spirituale deosebite, vezi dincolo de aparențe și de vălul acestei lumi. Poți trăi fie o viață bogată – bogătia nu e prin ea însăși un rău sau un bine -, fie o viață modestă, deseori retrasă, dar foarte aproape de natură. Nu ai probleme cu oamenii sau viața. Deseori e o viață fie de vacanță, pentru a-ți lua la revedere de la condiția de om, fie o viață de dăruire, pentru a ajuta cât mai multe suflete să urce pe scara spirituală, să învețe, să crească, să înțeleleagă.
Concluzie...
Etapele alăturate se pot întrepătrunde uneori, iar granițele pot fi destul de subțiri. Această împărțire nu e o lege, este pur și simplu concluzia mea, bazată pe ani de studiu spiritual și pe observație, dar și pe inspirația din astral ce mă determină să scriu. Așa cum am spus, între aceste etape pot trece ani, vieți, secole. În fazele finale, cresterea este accelerată, adică vorbim despre ani. Adică trecerea de la una la alta se petrece într-o singură viață.
Pentru toți, evoluția s-a accelerat, datorită posibilității de comunicare prin cărți, internet, cursuri, dar și datorită energiei cosmice din ce în ce mai puternice de care beneficiem. Transmisiile din astral sunt prezente, influențele din lumile nevăzute la fel, oamenii ce văd dincolo de văl sau călătoresc în astral, au posibilitatea să le transmită și celorlalți ceea ce văd, și astfel cu toți dacă alegem, ne putem apropia de adevăr.
Există și ființe umane care refuză să evolueze, ele vor fi transmutate pe alte planete, sau în alte dimensiuni, mai potrivite lor. Dar astfel de cazuri sunt relativ rare. Dacă ți-ai pus întrebarea dacă nu cumva ești printre ele, răspunsul sigur e NU. Prin simplul fapt că ești aici, și că te-ntrebi!
Suntem aici, pe pământ, pentru a juca roluri, pentru a experimenta, pentru a înțelege și pentru a iubi. Pământul e una din puținele planete și dimensiuni spirituale, în care se mai poate experimenta iubirea dintre bărbat și femeie, dar și emoția iubirii de la om la om, așa cum o știm noi. Deci e un privilegiu și o bucurie că ne aflăm aici, dacă privim lumea din această perspectivă. Pentu că da... iubirea e o emoție minunată!
Lumea se schimbă, iar diferența o face, așa cum am spus, perspectiva din care o privim, percepția noastră vizavii de noi, de ceilalți, spirit și viață, și față de ceea ce alegem să trăim.
bine să nu uităm nici o clipă că viața fiecăruia ESTE DIRIJATĂ DIN INTERIOR, chiar de către noi înșine. Subconștientul nostru e creatorul din noi. Dacă vrei să știi cum îți va fi viața, stai cu tine o oră, și ascultă-ți gândurile. Fii propriul tău observator. Dacă observi ceva ce nu-ți place, notează... și schimbă. Nu uita... putem evolua conștient.
Carla von Vlad
Bine ai venit!
Știu ce cauți! Cauți comoara din tine. Știi ceva? Eu știu că o vei găsi. Dacă ai ajuns până aici, ești pe drumul cel bun. Mai mult de atât, eu îți pun la dispoziție hărțile potrivite, ce îți vor arăta calea spre țel. Ceea ce trebuie să faci este să mergi înainte, cu hotărâre, cu răbdare, cu încredere și voioșie. Trebuie să mergi savurând drumul, și bucurându-te de clipă. Vei găsi aici tot ce trebuie să știi pentru a păși pe căile vieții într-un mod ascendent, liber de prejudecăți, de temeri, sau neîncredere. Vei urca trepte spirituale și vei dobândi capacitatea de a te înțelege pe tine și lumea în care trăiești, viața și legile sale. continuarea AICI
Toate cele 5 carti la 100 lei!
PROMOȚIE! Toate cele 5 cărți 100 lei, plus transportul.
Prin Poșta română 15 lei - cu ridicarea pachetului de la poștă, sau prin FAN Courier - prețul fiind cel practicat de FAN Courier în funcție de zonă - caz în care cărțile vi se aduc acasă.
Comandați AICI - vă rugăm mentionați pe lânga NUME, ADRESA și NUMĂRUL DE TELEFON.
Despre mine
De când mă știu am fost atrasă de misterul creației, am vrut să aflu, să știu, să cunosc, sau poate doar… să-mi amintesc ceea ce oricum sufletul meu știa.
Copil fiind, priveam în depărtări înstelate căutând parcă ceva nenumit, ceva ce-mi putea oferi libertatea și bucuria dorită.
continuarea AICI
Program cursuri reiki si seminarii
MOMENTAN NU SUNT CURSURI!
Detalii despre cursurile de REIKI USUI.
Detalii despre cursul de KARUNA REIKI.
Detalii despre SEMINARII.
De ce sa faci reiki?
Pentru că funcționează chiar și în condițiile în care tu... ești... „pe avarie”, sau te-ai îndepărtat de lumină, cu sau fără voia ta. Și tocmai în astfel de momente ai nevoie de puțin ajutor... venit din lumină. continuarea AICI
Codul secret al amerindienilor
Am ales să public acest text, pentru cuvintele înțelepte cuprinse în el. În opinia mea acest “COD AL AMERINDIENILOR”, indifernt cine l-ar fi scris și care ar fi vechimea lui reală, cuprinde sfaturi înțelepte și reflectă adevărul. Acel adevăr după care mă ghidez si eu deseori în viață și pe care îl recomand tuturor. Nu știu cine este autorul, dar știu că acel autor este ghidat de cunoaștere spirituală și iubire. Deseori viața mi-a spus: Dumnezeu este simplitate și viață. continuarea AICI
Terapia iertarii - metoda Kahuna
In urma cu doua decenii, un psiholog hawaiian surprindea lumea stiintifica cu ceea ce am putea numi, pe buna dreptate, un miracol. Spitalul de Stat din Hawaii se confrunta in acel moment cu probleme deosebit de grave in sectia bolnavilor psihici care comiseseră continuarea AICI
Din tainele vietii...
In fine, a treia si cea mai infricosatoare judecata are loc cand s-a terminat ciclul, pentru care a venit o entitate la scoala planetei noastre. Ea are loc aproximativ dupa 26.000 de ani de existenta pe acest glob. Pe parcursul celor 26.000 de ani, entitatea spirituala si-a dus existenta cand pe pamant ca om trupesc, cand in Cer, ca om ceresc sau duh spatial. In scurgerea acestui timp, omul a trait sute si mii de vieti. continuarea AICI
Binecuvantare
Binecuvantat fii Tu Doamne… si binecuvantate fie fiintele, creatiile Tale.
Binecuvantat fie Cerul… si binecuvantat fie Pamantul.
Binecuvantat fie Soarele si binecuvantata fie Luna… si fiecare zodie pusa de Dumnezeu pe instelatul Cer.
(continuare)