Lectie de iubire

***

Sunt totul
Sunt Om şi Dumnezeu
Sunt oglinda Lumii
şi reflecţia Cerului
Sunt sufletul Lumii
cu toate păcatele ei la un loc
Sunt esenţa Cerului
cu inocenţa pură a îngerilor
Toate împletite într-o fiinţă
aproape perfectă...
Şi atunci cum să nu mă iubeşti?



Îl priveam fascinată. E înger sau demon? E vrăjitor? Magician? Sau totul e un scenariu ieftin! Totuşi, nimic nu pare trucat... Oricum... e fantastic! E fermecător!
Bărbatul cu părul auriu şi ochii precum cerul înstelat, care mă făcuse să rămân de mai mult de o oră în faţa televizorului, părea sosit dintr-un tărâm al unei realităţi unde totul este posibil. Părea venit dintr-un loc mirific unde oamenii îşi vorbesc prin telepatie, miracolul este realitatea obişnuită, iar televiziunea, telefonul şi internetul sunt instrumente antice şi inutile. Acest maestru al gândului şi energiilor mă ţinea în faţa televizorului cu toate că stelele împodobeau de mult bolta cerului si ceasul arata că miezul nopţii e aproape. Îmi băusem ceaiul demult şi cred că din cauza agitaţiei interioare provocată de prezenta lui, mi se făcuse iar foame.
Telefoanele telespectatorilor nu mai conteneau şi el le răspundea tuturor sigur pe el şi pe răspunsul lui. Uneori se oprea şi cu un zâmbet ce-mi părea misterios şi fermecător în acelaşi timp întreba părând că o face pentru propriul amuzament:
„Am dreptate? E adevărat deci...”
Răspunsurile celor care vroiau să-şi afle viitorul sau starea sănătăţii erau invariabil pe aceeaşi frecvenţă.
„Da! Chiar foarte exact! Aşa e! Extraordinar...! Aveţi dreptate! Cum de aţi ştiut asta! Uitasem şi eu de acest lucru, dar aşa e... Exact.”
Un calup de publicitate mă făcu să răsuflu uşurată şi să alerg repede la bucătărie să-mi fac un sandwich. Cu aproape o oră în urmă schimbasem canalul tot datorită mult hulitei publicităţi. Urmăream un interviu cu Alex Tavoli, politicianul pe care îl cunoscusem cândva, pe care îl iubisem scurt timp şi de care politica mă despărţise. Fără nici o nostalgie sau regret de câţiva ani îi urmăream cariera ce părea că bate pasul pe loc, deşi în opinia lui avansa. Acum candida pentru preşedinţie fără nici o şansă. Era conştient de asta şi chiar afirmase că prezenţa lui pe ecran are efect benefic asupra partidului, reuşita lui personală contând mai puţin.
Vax... Ştiam cât de mult îşi dorea asta. Să fie preşedinte. E dorinţa supremă a oricărui politician. Mă dădusem la o parte din calea lui pentru că un divorţ i-ar fi periclitat cariera. Însă nu uitasem promisiunea lui din ceasul despărţirii cum că: „oricând, orice îmi poţi cere, iar eu te voi ajuta”.
După mai mult timp apelasem la el pentru a mă ajuta într-o afacere. Cu multă discreţie şi teamă îmi recomandase pe cineva ce m-ar fi putut ajuta să obţin anumite aprobări de care aveam nevoie. Îl admiram încă pe Tavoli pentru că mi se părea puternic şi arătos. Nu-l mai iubeam şi îi spusesem logodnicului meu despre el. Uneori îl priveam la televizor dispreţuindu-i falsitatea şi dorind în secret să nu reuşească în politică, mare mea rivală. Oare mai eram geloasă?
Nu ştiu. Poate că doar nu-mi plăcea să pierd. Dar oare chiar pierdusem cu adevărat? Viaţa avea răspunsul ei clar, care din toate punctele de vedere îmi striga „nu!”.
Acum, schimbasem postul întâmplător şi cum de fapt nimic nu e întâmplător, nu mai revenisem la el. Fermecătorul clarvăzător cu privire de înger şi demon, pe care îl vedeam prima oara mă ţintuise în faţa televizorului.
„Oare cum de reuşeşte asta? Cum de poate să răspundă atât de repede şi corect unor oameni aflaţi la distanţă, pe care nu-i vede, nu i-a cunoscut niciodată şi totuşi le cunoaşte viaţa, gândurile şi visele de viitor.
Nu înţeleg... Am mai văzut ghicitori, am cunoscut câţiva oameni talentaţi care pot să citească ceva informaţii în zaţul de cafea, în palma, ori în cărţi, dar nici pe departe cu atâta exactitate şi rapiditate ca omul ăsta! De fapt el „ghiceşte în nimic”! Şi toate astea prin telefon! E uimitor! Şi pe deasupra arată şi bine! Chiar foarte bine... pot spune.
Poate că e înger! Cu părul lui blond cârlionţat... Un adevărat arhanghel! Poate că nici măcar nu e om! E înger, e extraterestru, e... altceva! Hai că aiurez.”
Cu două sandwichuri mari în braţe am reuşit performanţa să mă întorc la timp în faţa televizorului.
- Am revenit în direct, însă din păcate sau din fericire..., anunţă realizatorul emisiunii, telefoanele s-au blocat. Spun din fericire pentru că fără să fiu clarvăzător sunt convins că unii din telespectatorii noştri vor să ştie mai multe despre dumneavoastră. A... a sosit presa de mâine... O, da..., vorbi reporterul cu cineva din regie. Se pare că într-unul din ziarele de mâine e o ştire despre dumneavoastră pe prima pagina!
- O... Pe-asta n-o ştiam! Am dat un interviu acum câteva zile. A şi apărut deja? Nu m-au anuntat, zise el senin şi cu acelaşi zâmbet nonşalant.
- Da. Scrie că... „Renumitul psiholog şi clarvăzător David Archer venit din Marea Britanie în România va rămâne în ţara natală pentru mai multă vreme... „
Spusele redactorului m-au lămurit. Deci era totuşi român. Vorbea bine româneşte, iar accentul străin era uşor perceptibil. Atunci spontan fără un motiv exact, mi-am dorit enorm de mult să îl cunosc şi am ştiut că acest lucru avea să se întâmple.
Am aflat apoi că de fapt nu era decât unul din evreii plecaţi din ţară în anii de după venirea comuniştilor, cu familia. Atunci nu era decât un copil foarte mic. Mama lui era româncă, tatăl evreu, el botezat în religia creştin ortodoxă. Mărturisi că deşi era extrem de mic, are unele flashuri” ca nişte imagini ce se pot chema amintiri despre acel scurt timp în care a trăit în România. Că prin darul care i-a fost dat de Dumnezeu a putut vedea acea perioadă din viaţa lui şi nu numai din viaţa lui, ci toate evenimentele care se întâmplaseră atunci în ţară şi în lume.
- Asta e uimitor !, îi spuse reporterul. Deci puteţi călători în timp. E fantastic! Cum poate să fie real lucrul ăsta?
„Hm... parcă până acum ce-a făcut măi deşteptule! Când a vorbit cu oamenii, ce făcea?”, am comentat eu, vorbind cu televizorul. Însă David răspunse firesc:
- Da, desigur se poate spune şi aşa. E ca şi cum aş fi martor la evenimentul pe care îl văd.
Apoi explică faptul că el într-adevăr călătorea, nu fizic, ci prin intermediul conştiinţei, într-un loc numit „hiperspaţiu” în care vede imagini de dincolo de timpul şi spaţiul acestei dimensiuni, imagini ce i se perindă prin faţa ochilor. Totul se petrece cu o viteza uimitoare. Cum făcea asta?
- Accesez informaţii.
- Adică...
- Simplu. Pentru mine e simplu… Ăsta sunt.
- Adică aţi putea vedea orice din istorie?
Secretul mecanismului uimitor şi banal pentru el era că atunci când vedea istoria se „agăţa” de un fapt cunoscut, notoriu, de o frază rostită de un personaj celebru. De exemplu viziona un documentar istoric despre al doilea război mondial şi îşi fixa atenţia asupra unuia din cei ce au trăit atunci, astfel prin intermediul acelei persoane pătrundea în acel moment.
- Dar vedeţi lucrurile prin ochii lui?
- Da şi nu. Adică le văd prin ochii persoanei dar... dintr-o altă perspectivă, de la un alt nivel. Văd momentul istoric real, văd chiar şi dacă persoana a avut o percepţie greşită despre lume, dacă a fost indusă în eroare, minţită sau rău intenţionată. Simt ce a simţit ea... atunci, dacă doresc asta. Dar... cum să vă explic mai simplu şi concis? Rău intenţionată e un fel de-a spune. Nu exista rău şi bine decât privind dintr-o anumită perspectivă. Fiecare om are propriile percepţii, propriul mod de a înţelege lumea şi viaţa.
- Adică nu există rău?
- Din perspectivă umană poate să existe. Însă în faţa lui Dumnezeu totul e necesar, totul e alegerea noastră şi totul e o lecţie, spusese el zâmbind şi de data asta zâmbetul lui putea fi catalogat drept uşor melancolic şi misterios.
- Si totuşi? Nu exista rău şi bine? , întrebă reporterul părând voit sau nevoit contrariat.
- Ba da, dar nu în felul în care credem noi. Vreau să zic nu în felul în care cred oamenii, în care judecă oamenii ce nu au acces la o altă realitate. Aşa zisul „rău” există pentru a ajuta la evoluţia spirituală, a fiecăruia prin alegerile ce le va face în momentul „crizei”. E greu de acceptat şi de înţeles, dar e adevărat. Dacă alegem să ne apropiem de Dumnezeu, să-i cerem ajutorul şi să nu ne considerăm victime nedreptăţite de soartă, atunci... înseamnă că am mai urcat o treaptă spirituală. Oamenii de fapt n-ar trebui să se judece unii pe alţii...
Reporterul încercă să nu-şi dezmintă renumele de a fi cel mai bun din ţară astfel că îi întrerupse explicaţiile lui David încercând să conducă discuţia spre ceea ce considera el a fi spectaculos:
- Care e totuşi explicaţia acestui fenomen? De ce nu putem face toţi ceea ce faceţi dumneavoastră?
- Teoretic se poate...
- Practica ne omoară, nu?
- Da. Fiecare fiinţă poartă în ea informaţii despre tot Universul nu doar despre ea însăşi. Atunci când poţi realiza conexiunea cu Dumnezeu poţi afla informaţii... Mai bine zis când devii conştient de această conexiune... pentru că ea există oricum...
- Adică sunteţi în direct cu Dumnezeu!?
- Da.
- Sunteţi o fiinţă perfectă.
- Nu. N-am spus aşa ceva. Când am să pot să readuc la viaţa un om mort de trei zile o să fiu perfect. Când am să pot să merg pe apă fără să mă scufund o să fiu perfect... Când cineva o să poată să facă toate acestea, acela poate fi numit perfect. Până atunci afirm cu convingere că nimeni din cei ce locuiesc pe această planetă nu este perfect, dar sunt oameni care se apropie de perfecţiune...”
Discuţia continuă pe teme filozofice, religioase, „paranormale”, sociale, istorice, iar eu o găseam fascinantă. Fiecare răspuns de-al lui dădea naştere la alte zeci de întrebări, dar cu toate întreruperile enervante ale reporterului, discuţia era condusă într-o anumita direcţie şi aceasta era cea dorită de David.
Deşi subiectele nu erau o noutate pentru vremurile actuale totuşi felul lui de-a da explicaţii, prezenta lui, sau un “ceva anume” ce nu putea fi numit, făcea că atmosfera să mi se pară cu totul specială. Poate pentru că vântul adia uşor umflând perdeaua ce se scutura ca un evantai mare şi răcoarea nopţii pătrundea în cameră, poate pentru că el era charmant, poate pentru că subiectele erau din domeniul meu de interes sau poate din cauza razelor lunii care învăluiau totul într-o lumină argintie, din aceste motive sau din altele ce nu le ştiu, atunci am privit totul altfel. Realitatea din jurul meu era aceaşi şi totuşi... părea că vibrează pe o altă frecvenţă. Alta decât cea pe care o trăisem până atunci. Era în mod straniu ca o amintire misterioasă ce e totuşi învăluită în ceaţă, dar care se întrezărea în depărtare si care mă chema ca o fata morgana.
Deodată m-am îndreptat spre fereastră parcă atrasă de razele lunii. Am privit-o atent. Era plină, mare, aproape de Pământ şi strălucitoare, fapt care mi-a stârnit un zâmbet complice. Oare întâmplător e aşa? Acea Lună te ducea cu gândul la secrete, la iubire, la fiinţele nevăzute ale cerului şi la misterele Universului pe care aş fi vrut să le aflu pe toate în acea noapte de la cel mai fascinant clarvăzător pe care îl văzusem vreodată.
- Aveţi multe de spus, i-a zis realizatorul emisiunii, vă propun ceva, să veniţi mai des la noi. De fapt propun să facem o emisiune săptămânal. Ce ziceţi?
M-am întors de la fereastră imediat ce am auzit întrebarea, cu inima tresărind în aşteptarea răspunsului.
- Da, am de gând să fac ceva pentru ţara asta, pentru oamenii ei. Am de gând să îmi deschid un cabinet aici, am de gând să folosesc darurile pe care mi le-a dat Dumnezeu şi pentru binele oamenilor din această ţară.
- Ştiu că sunteţi şi vindecător. Ce boli puteţi vindeca?
- Da, în Anglia am un cabinet unde mă ocup de toate acestea. Ce vindec? Eu sunt psiholog, vindec sufletul. Mai bine zis vindec totul şi nimic... Da, nu fiţi uimit. Sufletul e totul, ceea ce fac eu e nimic... Adică oamenii se vindecă ei înşişi, când şi dacă vor cu adevărat. Eu doar îi ajut un pic... să se schimbe.”
- Modestia nu mi se pare a fi un atribut care să vă caracterizeze, de ce...
- Nici nu este! Modestia pentru mine e cam tot una cu falsitatea. Deci nu mă caracterizează. Smerenia în schimb da. Smerenia în faţa lui Dumnezeu, nu a oamenilor, cea din urmă e falsitate. Atât.
- Smerenia... fiind...
- Recunoaşterea faptului că fără Dumnezeu nimic nu suntem. Revenind la subiect, dacă oamenii nu vor, eu nu pot să fac nimic pentru ei. Eu doar îi asist, îi îndrum spiritual, doar le dau încredere şi le măresc energia, îi echilibrez..., în fine sunt mai multe de discutat, prea multe şi nu e locul potrivit pentru lecţii de medicină energetică. Atât mai spun, e vorba în primul rând de alegerea liberă a omului de a-şi schimba modul de a fi şi de a percepe viaţa, şi în al doilea rând de energia de dincolo de spatiu şi timp, energia perfectă care reface formele, matricile energetice readucându-le la forma lor originală şi originară. Această energie e cea care a creat viaţa în Univers.
- Da? Continuaţi...
- Ei bine, viaţa a fost creată de Dumnezeu. De o Super Conştiinţă, de o Super fiinţă extrem de complexă, de o inteligenţă inimaginabilă deocamdată pentru noi, perfectă. Viaţa este creaţie... E un vis... în care putem învăţa să visăm tot ceea ce dorim, zise el zâmbind aproape visător şi părând a contempla ceva numai de el văzut, undeva dincolo de reflectoarele ce-i luminau faţa. Asta e o realitate. Dar iarăşi nu cred că e momentul pentru lecţii despre... divinitate, aici şi acum, a spus el părând că vrea să sublinieze cuvintele „aici şi acum” fiind ca şi până atunci foarte sigur pe el şi pe ceea ce spunea.
- Da, deci sunteţi de acord să facem emisiunea?”
- Da, binenţeles. E foarte binevenită propunerea dumneavoastră.


***


Ca în fiecare dimineaţă, mireasma cafelei îmi dădea o senzaţie unică. Prima cafea a zilei nu putea fi comparată cu nimic, cu nici o ceaşcă băută pe parcursul zilei. indiferent cât de aromată şi savuroasă ar fi putut fi. Băutura fierbinte, neagră şi dulce îmi pătrundea în sânge şi în trup, încet, dezmorţindu-l şi ajutându-l să treacă cu bine puntea dintre lumea visului şi cea a realităţii şi făcând ca această trecere să fie plăcută, lină, aproape magică.
M-am îndreptat cu ceaşca aburindă spre pat unde aveam de gând s-o beau în acea zi. Nu mă trezisem bine. Eram încă obosită după o noapte aproape albă. N-aveam chef de obişnuitele ştiri de dimineaţă pe care le urmăream uneori.
David Archer... A fost un vis? Nu. Nicidecum. Omul ăsta chiar există! Şi mai mult decât atât, e atât de aproape. E aici în ţară, în acelaşi oraş cu mine, ba mai mult îşi va deschide cabinet. Drumul către el îmi e deschis...
Daca el n-a fost vis, oare ce-am visat totuşi azi noapte?
Ca de obicei am căutat să-mi canalizez atenţia către visele cărora am învăţat să le dau importanţa cuvenită. Şi de data asta mă refer la visele somnului odihnitor de noapte. Din totdeauna am avut vise premonitorii pe care de la o vreme am început să le notez într-un jurnal pe care îl recitesc din când în când. Am constatat că ele îmi oferă informaţii foarte exacte despre viitor, chiar dacă uneori sunt ascunse în simboluri abia ulterior descifrabile.
Nu, în noaptea asta n-am visat nimic important şi bun de menţionat, mi-am spus după ce mi-am scanat mintea. Apoi mi-am lăsat gândurile să vină şi să plece după bunul lor plac, până când m-am oprit asupra unuia care se cerea despicat în patru, ba chiar în doisprezece sau într-un infinit joc al imaginaţiei ce se ţesea în jurul lui, imaginaţie izvorâtă indubitabil din realitate, dar nu întotdeauna în concordanţă cu ea.
Afacerea mea... El o să m-ajute s-o rezolv. El cu siguranţă vede care ar fi cele mai bune căi... pentru mine. Cu siguranţă David Archer poate să m-ajute. Dar cum fac rost de numărul lui? Nu. Asta nu e o problemă! Îl iau de la postul de televiziune, desigur. Mai bine mă gândesc cum ar fi mai bine să-l abordez? Ce-o să-l întreb... Am atâtea lucruri pe care vreau să le ştiu... Cred că am să iau o foaie de hârtie să notez, să nu le uit, să nu mă pierd...
Da... ce bună e cafeaua.
Mă duc în bucatarie şi îmi torn a doua ceaşcă pentru că în fiecare dimineaţă beau două ceşti. Abia după aceea mănânc. Ştiu că e un obicei nesănătos dar de care nu vreau să mă debarasez.
Eu şi David Archer... Bineînţeles că ştiu că „e moartă din start”. Că nu pot avea cu el o relaţie... Că şi dacă n-ar fi însurat iar eu ca şi măritată, tot nu s-ar putea, pentru că timpul lui e dedicat aproape în întregime oamenilor. Aşa a afirmat. Că i se potriveşte foarte bine expresia aceea melodramatică „nu-şi mai aparţine”. Nevasta lui e o sacrificată. Eu n-aş putea... El aici, ea departe...
Oare? Doamne... ce gânduri îmi trec prin cap! Am trecut de mult de vârsta când e firesc să dormi cu poza unui star sub pernă. Hm... Oare m-am prostit? Nu... aşa sunt eu... îmi place să fac analiza firului despărţit în patru. Acest om e un fenomen. Şi cred că nu sunt singura fermecată de el. A fermecat aseară o lume-ntreagă!
Da. Ce mare lucru... mă atrage şi nu vreau nimic rău. Poate o prietenie sau poate...
Stop! Nu vreau nimic! Nimic decât să-mi cunosc viitorul.
Sau să trăieşti o aventură romantică, insistă o voce venită parcă din adâncul sufletului meu. O simplă aventură, să-ţi creezi o amintire de neuitat. Sau o experienţă inedită de care să-ţi aminteşti când vei fi o babă scofâlcită şi vei derula filmul vieţii tale în faţa unui confortabil cămin în care trosneşte un foc bun din lemne, într-o vilă din centrul oraşului.
Ce egoistă sunt! M-am gândit chiar şi la foc! La atmosfera mea preferată! Iar focul înseamnă confort. Eu vreau confort, în timp ce alţii se târăsc prin viaţă plini de boli şi ne împliniri, flămânzi şi dezorientaţi. Oare e alegerea lor? Sunt egoistă...?
Oare viaţa nu e o scenă? Şi nu suntem noi actorii? Trebuie doar să ne alegem rolul şi scenariul pe care vrem să-l interpretăm. Important e să ştim ce vrem, asta ca să ştim în ce direcţie vom merge, unde ne va purta viaţa cu întâmplările ei. Viitorul noi ni-l creem. Cel puţin aşa zicea el aseară. Şi atunci de ce vrem să-l ştim de la alţii? De ce vreau să-l întreb pe David ce vreau eu şi ce e mai bine pentru mine?
Pe naiba... Pentru că asta vreau! Să vorbesc cu el.
Hm... Revin iar la ideea mea obsesivă la care se pare că el mi-a răspuns deja. Viaţa e o chestiune de alegere subtilă. Trăim ceea ce alegem, trăim dorinţa cea mai profundă de care uneori nici nu suntem conştienţi, dar pe care o scriem în subconştient, iar el ne ghidează cu inteligenţa lui divină, care ne respectă întotdeauna alegerile. Apoi credem în mod greşit că tot ce se întâmplă e o întâmplare. Nonsens.
Ea, „dorinţa secretă” ne ghidează tăcută şi sigură de ea şi de reuşita ei inevitabilă. Chiar şi lecţiile dureroase le alegem pentru a putea creşte spiritual. Cel puţin aşa a zis David Archer şi sunt convinsă că are dreptate. Alegem inconştient să naufragiem pentru că ştim tot atât de inconştient că insula pe care am fost aruncaţi de valuri e o insula fermecată, unde ne vom găsi profesorii şi ne vom putea învăţa lecţiile de viaţă necesare pentru a ajunge din nou Acasă. Totul la prima vedere pare iraţional, dar spiritul are logica lui superioară, o logică imbatabilă pentru că e perfectă şi ţelul ei e să ne apropie de Dumnezeu.
Da. Eu cred acest lucru. Dar oare există destin? Atunci cum rămâne cu alegerile personale din timpul vieţii. Sunt iluzii? Sunt ele libere sau sunt conduse de mâna nevăzută a destinului? Cine crează acest destin, dacă el există? Nu ştiu... Aici n-am un răspuns clar. Probabil că David Archer ştie. Deci trebuie să-mi lămuresc problema.


***


Logodnicului meu era sceptic în privinţa capacităţilor lui David şi la fel de suspicios era şi in privinţa lecţiilor de spiritualitate din emisiunea pe care eu o urmăream deja de câteva săptămâni şi al cărui invitat permanent era David. Nu se uita decât câteva minute, apoi pleca de lângă mine preferând să privească un film la televizorul din cealaltă cameră.
În acea dimineaţă el aduse vorba despre David.
- În lumea asta sunt mulţi şarlatani, nu trebuie să fii prea credulă.
- Dar nu e şarlatan! L-au sunat persoane din diverse oraşe despre care a ştiut totul, şi gândurile, şi dorinţele, şi greşelile...
- De unde ştii tu că nu erau aranjamente?
- Sunt sigură de asta! Au fost mulţi oameni!
- E posibil şi asta, dar... nu te lăsa orbită de aspectul lui.
- Hm... fii sigur că... nu e asta! Am spus gândindu-mă o secundă dacă nu cumva ăsta ar fi motivul pentru care aveam atâta încredere în el. Nu, am concluzionat eu în gând şi cu voce tare.
- Nu ăsta e motivul.
- Dacă era o babă cu ochelari care făcea ce face el, ai mai fi zis că e magnifică?
Am izbucnit în râs... Avea dreptate. Trebuia să recunosc că şi asta conta. Dar oare darurile Domnului sunt împărţite fără rost?
- Nu ştiu! Nu m-am gândit la asta! Dar... spune tu, dacă era o divă de la Hollywod care făcea lucrul asta ai mai fi zis că e o şarlatancă? Sau te-ai fi dus chiar tu la ea să-ţi „afli viitorul”?
- Nu neg, poate că m-aş fi dus, zise el special pentru a mă provoca. Deci crezi că are sens să urmăreşti emisiunile alea cu atâta entuziasm şi promtitudine. Parcă ţi-ai luat abonament!
- Mă interesează. Ştii doar că mă interersează domeniul. Şi în plus de asta vreau să-mi rezolv afacerea. Să reuşesc. Ştii bine că de asta depinde starea noastră materială. Pasul între mediocritate şi bogăţie.
- E greu să reuşesti ceea ce vrei tu. Dacă nu ai pile şi relaţii în ţara asta, nu vei obtine aprobările necesare. Ar mai fi o solutie, să ai bani, să dai cui trebuie, dar nu se pune, pentru că n-ai atâţia bani. Deci nu trebuie să-l plătesti pe David Arond sau cum îl cheamă pe ăsta, ca să-ţi spună ce-ţi spun eu pe gratis.
- Tu nu eşti clarvăzător !
- Nu trebuie să fii ca să-ţi dai seama de nişte chestii.
- Nu trebuie să fii gelos!
- Fă cum vrei, dar vezi să nu te îndrume greşit. Du-te o dată la el, ca să nu te mai obsedeze şi ai grijă să nu fii una din zecile de femei ce trec prin patul lui. Ştiu că nu-ţi place să faci parte din gloată. Să fii una nesemnificativă dintr-un lung sir nenumărabil de alte nesemnificative. Eu unul nu accept asta! Adica nu accept că tu să fii o aventură pentru el.
Îl priveam tăcută. Poate că avea dreptate. Cu siguranţa nu eram singura atrasă de acel bărbat. Cu siguranţă uram să fiu o aventură. Pe logodnicul meu îl alesesem tocmai pentru că pentru el a fi fidel nu însemna un efort şi asta nu pentru că n-ar fi arătat bine ci, pentru că într-un câmp de flori întotdeauna apar şi câteva deosebite. Calitatea lui era asta, aşa cum calitatea lui David era, credeam eu pe-atunci, clarviziunea. Femeile erau atrase de logodnicul meu tocmai pentru că intuiau această calitate atât de dorita de femei, dar el le zâmbea impasibil şi mă iubea doar pe mine, făcea sex doar cu mine şi venea acasă la timp. Ştiam asta, nu trebuia să-mi demonstreze ceva. Mă iubea. Nu era doar o senzaţie, viaţa mi-o confirma.
- Hellou! La ce te gândeşti?
- La nimic... La noi, la tine...
- Bine. Hai că trebuie să plec la servici. În privinţa ăluia fă cum vrei. Du-te la el, dacă asta vrei. Du-te şi vezi să nu pierzi timpul, vezi să nu te amăgească. Mai bine te-ai ocupa de afacere, timpul trece şi visele nu-nseamnă viaţă. Tavoli e un neserios. Nu ştiu cum poţi să ai încredere şi în asta! Ţi-a recomandat un impotent... ca şi el dealtfel. Alta în locul tău l-ar fi şantajat. Nu-ti spun să faci asta şi nici nu vreau, dar poate ar trebui să mergi încă o dată la el pentru o discuţie serioasă. Te ajuta, ori ba!
- E în campanie electorală acum...
- Da bine. Şi acum un an când ai vorbit cu el tot în campanie era?
- Nu... Dar întelege că...
- Lasă... Fă cum crezi tu. Nu vreau să dai vina pe mine pentru ceea ce s-ar putea întâmpla.
- Adică?
- Nimic. Hai că trebuie să plec.
- Bine.
L-am condus la uşă şi l-am sărutat ca de obicei. A plecat, iar eu am rămas gândindu-mă la spusele lui. Trecuse mai mult de o lună de când David îşi deschisese cabinet, de când emisiunile cu el uimeau oamenii în fiecare săptămână şi eu îmi doream să merg la el să-l cunosc. Pardon, să aflu care va fi soarta afacerii mele.
Nu reuşisem să aflu numărul lui de telefon deoarece la postul de televiziune suna în continuu ocupat, deci nu-i ştiam încă adresa. Mă consolasem cu ideea că asta nu-i o problemă că aşa privindu-i emisiunile o să-l cunosc mai bine, o să-mi dau seama cum e şi dacă nu cumva mai greşeşte uneori. De fapt mi-era un pic teamă să merg la el, o teamă iraţională, care mă enerva tocmai prin iraţionalul ei.
Mă întrebam dacă nu cumva îmi e teamă să mă uit în oglindă. Am concluzionat că foarte posibil ăsta era motivul ezitărilor mele. Cu el ar fi fost ca şi cum aş fi dat un văl deoparte. Stând faţă în faţă cu el aş fi stat de fapt faţă în faţă cu adevărul. Cu propriul meu suflet.
Oare îmi place să mă amăgesc? Oare mi-e teamă de un răspuns negativ în ceea ce priveşte afacerea sau de un zâmbet zeflemitor în ceea ce priveşte atracţia mea faţa de el?
Probabil că da... Dar mai e şi altceva, acel ceva iraţional ce mă atrage spre el. Dar cred că a sosit timpul să fac ceva. Timpul trece. Are dreptate logodnicul meu. Fie ce-o fi, o să merg azi la el!
N-aveam adresa, dar soluţia era foarte simplă şi o ştiusem de la început. Postul de televiziune avea adresa lui şi promitea să o dea tuturor celor interesaţi. Deci un drum până acolo va rezolva problema. Telefonul era ocupat dar la poarta postului TV se găsesc toate numerele de telefon disponibile, ştiam asta de pe vremea când lucrasem pentru câteva luni într-o televiziune şi apoi fugisem de-acolo ca de dracu’.
Ceea ce nu ştiam e că de fapt venise momentul potrivit pentru mine. Se spune că atunci când eşti pregătit îţi găseşti „maestrul”.
Fie că e un „maestru adevărat” ori un „om banal” Dumnezeu lucrează prin oameni, iar ei sunt toţi participanți la şcoala vieţii.
Toţi suntem elevi şi maeştri în acelaşi timp, pentru că numai hristoşii nu se mai încarnează pe Pământ, restul suntem la scoală. Fie în clasele primare, fie dând doctoratul la problemele ce existenţa ni le dă spre rezolvare.


***

Cine eşti tu?
Te-am întâlnit în vis
Cine sunt eu?
Sunt visul transformat în azi
Cine eşti tu?
Sunt şoapta timpului
dintr-un castel de vise
Cine sunt eu?
Mirajul miliardelor de ani

În acea după amiază de toamnă târzie stăteam cu un zâmbet mut de uimire, fascinată şi fermecată privind în ochii lui ca cerul înstelat. M-am întrebat pentru o secundă dacă sunt negri sau bleumarin închis, apoi mi-am alungat iute gândul, ca să nu mi-l observe.
Am simţit deodată o senzaţie plăcută nedefinită şi aproape indescriptibilă de căldură în tot trupul, pace în suflet şi exaltare mentală în acelaşi timp. Am simţit o dorinţă stranie, pentru că era şi senzuală şi spirituală de a fi cu el, de a-l iubi şi de a-l adora. Aş fi vrut să mă aşez în braţele lui şi să-i spun că îl iubesc că e stăpânul meu absolut, după Dumnezeu desigur. Că el e altfel, că el e singurul pentru care simt acea iubire sau poate doar senzație stranie care mă face să pun un bărbat mai presus decât raţiunea mea, decât orgoliul, decât mine însămi. De fapt ceea ce simţeam era pentru mine ceva cu totul neobişnuit. M-am întrebat instantaneu dacă mi-aş fi înşelat logodnicul cu el. În acea clipă răspunsul era evident. Apoi mi-am spus că era ca o vrajă. Sau poate era... chiar o vrajă.
- Nu aţi luptat prea mult până acum ca să va îndepliniţi dorinţa. E un dezacord între o dorinţă arzatoare şi... posibilitatea de a o aduce în realitate. La nivel mental va doriti să realizati aceasta afacere, la nivel de Sine nu. Aşa că există un blocaj... inconştient. Zise el evidenţiind cuvântul “inconştient”, pe care îl spusese spontan şi cu uimire. Nu sunteţi în acord cu propriul suflet.
Uitasem de mine dar cuvântul acela urât m-a trezit la realitate. În clipa următoare mi-am amintit de ce eram acolo şi m-am simţit surprinsă şi un pic jenată de senzația frumoasă şi stranie pe care o simţisem. Dacă ştie ce simt? Dacă mi-a „ghicit” senzaţia, sentimentul... faţă de el!? Ce puteam face? I-am zâmbit, mi-am desprins privirea din ochii lui şi nedumerită am întrebat:
- E ca... un blocaj inconştient? În viaţa mea exista un „blocaj”?!?
- Da aşa este. Dar se va rezolva. Dar... va trebuie ajutor. Ajutorul...
- Da. Cine mă poate ajuta? Asta e important! Asta vreau să aflu!
- Dumnezeu.
- Adică?
- Adică Cel care vă opreşte acum! Programul cu care aţi venit... Supraeul, Supraconştiinţa, Moşul cu barbă, Inteligenţa supremă, Iubirea..., Sursa, Creatorul, spune-i cum vrei! Ştiu ca tu înţelegi asta. Sau ai să înţelegi cănd o să fii mai liniştită şi eliberată de aceste emoţii pe care le simţi acum.
- Nu înţeleg...
- O să înţelegi, fii sigură.
L-am privit şi parcă cele ce tocmai mi le spusese nu aveau absolut nici o importanţă, deşi era vorba despre viaţa mea. I-am zâmbit conştientă că am o stare specială de care şi el e conştient. M-am întrebat dacă nu cumva el, cu puterile lui extrasenzoriale nu îmi indusese înadins acea stare cu vreun scop anume, totuşi nu l-am întrebat nimic despre asta ci am revenit la treburile lumeşti.
- Deci persoana mea de încredere, acea persoană care a zis că se ocupă de afacerea mea, că mă ajuta, n-a făcut nimic? Nu pot să cred...
- Puteţi să nu credeţi. De-aia e bine să verificaţi! E cel mai bine aşa.
- Adică nu a obţinut nici o aprobare, nici un act, nimic? Nu se poate... I-am dat şi bani! Am plătit degeaba! Am aşteptat atâta timp!
- Eu aşa văd, zise el sigur pe ceea ce spunea. E o escroacă.
- Escroacă...
- Da. Şi în afară de asta... trebuie să ştii, la tine în casa, logodnicul tău...
- Da...?
- Te cerţi uneori cu el din senin. fără nici un motiv real şi serios.
- Da... cred că aşa e... ne certam degeaba... De ce?
- Din cauza invidiei ce vă asaltează. Sunt mulţi ce vă privesc cu ochi răi. Unii oameni nu acceptă bucuria semenilor lor. Au probleme şi în loc să caute să le rezolve le amplifică. Văd că la alţii se poate să fie bine şi la ei nu. Ei nu cunosc mecanismul, nu ştiu că soluţia e la îndemina lor şi se afundă şi mai rău... în mizerie. Şi vor să-i tragă şi pe altii. Sunteţi tineri, frumoşi, cu perspective. Şansa ta e să te rogi, să meditezi, să intri în contact cu Dumnezeu. Ai nevoie de protecţie. Poţi să ţi-o faci singură dar cu condiţia să vrei. Poţi să te rogi la Isus, El te va ajuta. Alt sfat nu pot să-ţi dau.
În contact cu Dumnezeu? Eram dezamagită. Soluţia “Dumnezeu” mi se părea irelevantă.
- Şi eu ce fac? De ce ne certam?, am repetat eu buimăcita. Avea dreptate.
- Degeaba. Adică fără motiv. Tocmai ţi-am spus. N-ar trebui să vă certati. Va iubiţi. Cearta vine din afară! Sunt atacuri energetice. Nu ştiţi să vă protejaţi. Tu ar trebui să faci asta. Tu poţi, repetă el. De ce n-ai încredere în tine?
- Da. Asta aşa e. Urmează să ne căsătorim... O s-o facem?
- Da. Dacă vă doriţi asta, da.
- Ma iubeşte? ......................................................................

Bine ai venit!

Știu ce cauți! Cauți comoara din tine. Știi ceva? Eu știu că o vei găsi. Dacă ai ajuns până aici, ești pe drumul cel bun. Mai mult de atât, eu îți pun la dispoziție hărțile potrivite, ce îți vor arăta calea spre țel. Ceea ce trebuie să faci este să mergi înainte, cu hotărâre, cu răbdare, cu încredere și voioșie. Trebuie să mergi savurând drumul, și bucurându-te de clipă. Vei găsi aici tot ce trebuie să știi pentru a păși pe căile vieții într-un mod ascendent, liber de prejudecăți, de temeri, sau neîncredere. Vei urca trepte spirituale și vei dobândi capacitatea de a te înțelege pe tine și lumea în care trăiești, viața și legile sale. continuarea AICI

Toate cele 5 carti la 100 lei!

PROMOȚIE! Toate cele 5 cărți 100 lei, plus transportul.

Prin Poșta română 15 lei - cu ridicarea pachetului de la poștă, sau prin FAN Courier - prețul fiind cel practicat de FAN Courier în funcție de zonă - caz în care cărțile vi se aduc acasă.

Comandați AICI - vă rugăm mentionați pe lânga NUME, ADRESA și NUMĂRUL DE TELEFON.

Despre mine

De când mă știu am fost atrasă de misterul creației, am vrut să aflu, să știu, să cunosc, sau poate doar… să-mi amintesc ceea ce oricum sufletul meu știa.
Copil fiind, priveam în depărtări înstelate căutând parcă ceva nenumit, ceva ce-mi putea oferi libertatea și bucuria dorită. continuarea AICI

Program cursuri reiki si seminarii

MOMENTAN NU SUNT CURSURI!

Detalii despre cursurile de REIKI USUI.
Detalii despre cursul de KARUNA REIKI.
Detalii despre SEMINARII.

De ce sa faci reiki?

Pentru că funcționează chiar și în condițiile în care tu... ești... „pe avarie”, sau te-ai îndepărtat de lumină, cu sau fără voia ta. Și tocmai în astfel de momente ai nevoie de puțin ajutor... venit din lumină. continuarea AICI

Codul secret al amerindienilor

Am ales să public acest text, pentru cuvintele înțelepte cuprinse în el. În opinia mea acest “COD AL AMERINDIENILOR”, indifernt cine l-ar fi scris și care ar fi vechimea lui reală, cuprinde sfaturi înțelepte și reflectă adevărul. Acel adevăr după care mă ghidez si eu deseori în viață și pe care îl recomand tuturor. Nu știu cine este autorul, dar știu că acel autor este ghidat de cunoaștere spirituală și iubire. Deseori viața mi-a spus: Dumnezeu este simplitate și viață. continuarea AICI

Terapia iertarii - metoda Kahuna

In urma cu doua decenii, un psiholog hawaiian surprindea lumea stiintifica cu ceea ce am putea numi, pe buna dreptate, un miracol. Spitalul de Stat din Hawaii se confrunta in acel moment cu probleme deosebit de grave in sectia bolnavilor psihici care comiseseră continuarea AICI

Din tainele vietii...

In fine, a treia si cea mai infricosatoare judecata are loc cand s-a terminat ciclul, pentru care a venit o entitate la scoala planetei noastre. Ea are loc aproximativ dupa 26.000 de ani de existenta pe acest glob. Pe parcursul celor 26.000 de ani, entitatea spirituala si-a dus existenta cand pe pamant ca om trupesc, cand in Cer, ca om ceresc sau duh spatial. In scurgerea acestui timp, omul a trait sute si mii de vieti. continuarea AICI

Binecuvantare

Binecuvantat fii Tu Doamne… si binecuvantate fie fiintele, creatiile Tale.

Binecuvantat fie Cerul… si binecuvantat fie Pamantul.

Binecuvantat fie Soarele si binecuvantata fie Luna… si fiecare zodie pusa de Dumnezeu pe instelatul Cer. (continuare)