De ce uneori nu se împlinesc previziunile si cum se creaza viitorul
Toți suntem uneori ispitiți să aruncăm o privire în viitor. Uneori acest lucru ne ajută prin simplul fapt că ne liniștește, ori ne încurajază. Alteori, ne dăunează pentru că ne sunt relevate lucruri ce au menirea de a ne speria, ori de a ne face programe negative.
Însă întrebarea cheie este: viitorul se poate prevedea cu adevărat și întotdeauna?
Răspunsul este... da și nu... pentru că...
Viitorul se crează clipă de clipă, aș putea spune că el respiră aerul prezentului, care îl face să existe, să trăiască, să meargă înainte, să arate într-un anume fel. În orice moment, există o multitudine de linii de destin, pe care putem să le urmăm. Există de asemenea puncte fixe în calea vieții noastre, puncte ce fac parte din soartă, puncte în care avem sansa de 90 % să ajungem indiferent pe ce linie mergem. Mai devreme sau mai târziu.
Ajungem la Roma, cu avionul, cu trenul, cu bicicleta, cu mașina, urmând diverse drumuri, diverse cărări ori șosele, mai nasoale, mai faine... depinde... Și depinde de noi. Dar ajungem la Roma, pentru că așa TREBUIE.
In acest caz Roma e un PUNCT SOARTĂ. E scris în destin. Doar puține lucruri ne-ar putea abate din drum, ori... unele, ne-ar putea întârzia. Veți vedea mai jos ce.
Mai există pe aceste cărări PUNCTE NODALE.
Acele puncte în care liniile vieții se intersectează și trebuie să alegem presați de viață și timp. Uneori alegem într-o fracțiune de secundă un drum ce va trebui să-l parcurgem în ani. Alteori alegem greu lamentându-ne pentru un lucru ce trece într-o zi, ori o oră.
Viitorul este scris de doi scriitori...
TU... și DUMNEZEU. (are El rațiunile lui uneori de nimeni știute)
Și se naște din trecut și prezent (și uneori din viitorul îndepărtat deoarece timpul e o iluzie – nu discut acest paradox aici – dar e scris în cărțile sfinte).
- din trecut - Există alegeri cu care venim, alegeri scrise în ceruri, în vieți anterioare, tot de către tine, dar care au devenit acum DESTIN, deoarece au trecut prin filtrul cerului, adică prin fața “judecății lui Dumnezeu”. Unii preferă să spună că au trecut prin fața conștiinței personale, liberă de vălul acestei vieți pământene, conștiință care le-a creat un program de îndreptat greșeli, de trăit cele netrăite la timp, de urcat trepte, de iubit mai cu foc, de înțeles oameni, situații, relații, drumuri și... alte aspecte ale vieții. Eu zic că e vorba de ambele părți, tu și Dumnezeu, dar nu asta contează, ci esența: venim să evoluăm, și să ne bucurăm de viață cât putem.
- din prezent - Aceste alegeri LIBERE, făcute în prezent doar de noi, nu aparțin sorții scrise demult, adică PROGRAMULUI cu care ne naștem. Însă deși sunt alese spontan, spontaneitatea lor e doar aparență. Alegerea se naște tot din ceea ce suntem la un moment dat noi, ce prezenți. Vine din noi, din stadiul la care AM AJUNS într-un anume moment.
Omul are în el două tipuri de programe: cele DE BAZĂ și cele SCHIMBABILE, sau haideți să le spunem în mod mai elegant FLEXIBILE.
Ambele sunt în noi înșine, ieșind la suprafață prin ALEGERI. Orice program are un scop, un dar, sau o lecție. Sufletul are programele lui ascunse, adică neștiute de noi în mod conștient. Per anasamblu SCOPUL LUI GENERAL E EVOLUȚIA SPIRITUALĂ. Dar pentru a urca trepte, el trece prin diverse situații, ce ridică probleme punctuale. Iar rezolvarea acestora înseamnă pentru el trecerea pe un alt nivel spiritual. Sau alt nivel de conștiință dacă vreți.
Există oameni care văd cu adevărat în viitor? DA.
Acuratețea previziunilor depinde de PUTEREA SPIRITUALĂ, nu de modul sau mijlocul prin care văd. Dar și de cel de-al treilea ochi, care într-un fel sau altul vede.
Modalitățile sunt multe și vă invit să cititi despre clarviziune un articol scris mai demult AICI – clarviziune și clarvăzători.
Dar să facem totuși o enumerare... a suporturilor care îi ajută pe unii să vadă.
Cafea, cărți de tarot, ori cărți simple, audiții din astral, privitul scrisului unei persoane, ori al fotografiei, rune, bobi de porumb, boabe de cafea, chiromanție, culori în aură, ori chiar imagini în straturile ei, ce spun povești despre viață, ori imagini sub formă de film ce se derulează pe un ecran în astral. Mai putem vorbi și de informații exacte ce vin sub o puternică senzație de tip ȘTIU. Un știu confirmat ulterior de realitate.
Nu contează modalitatea prin care îl accesezi, viitorul e previzibil, însă numai în parte.
De altfel acest fapt e scris și în Biblie, respectiv în cap 13 Corinteni, când sfântul Pavel spune: “ în parte cunoaștem... în parte proorocim”.
Deci, se recunoaște posibilitatea de a proroci, însă NUMAI parțial.
De ce parțial?
Programul de bază cu care venim, POATE FI PREVĂZUT, cel flexibil DOAR UNEORI. Și anume atunci când ești decis ferm să faci un lucru, se poate vedea dacă el va reuși sau nu, se poate vedea ce se va petrece, dacă... dacă nu cumva tu schimbi tot, ori nu intervin anumite lucruri pe care am să le enumăr mai jos.
Ce e scris în cartea vieții în general nu se schimbă, dar uneori chiar și în fața acestor lucruri pot interveni piedici. Ca niște viruși în program, sau blocaje. Amânări, schimbări de moment, însă sufletul știe și simte întotdeauna ce e în destinul său. Și dacă nu se împlinește suferă și tinde spre țel. Dacă știe cum să se deblocheze, va lua în cele din urmă CE E AL SĂU.
Asa cum am spus viitorul e previzibil PARȚIAL. Pentru că pot interveni schimbări, iar acest lucru depinde de anumiți factori.
Iată care sunt o parte din aceștia:
- starea emoțională și spirituală din prezent a celui ce a cerut previziunea – dacă e optimist și în stare bună, dacă e smerit, dacă e trist ori tulburat de ceva, toate acestea pot interfera cu posibilitatea de a vedea viitorul, ori chiar cu modul acestuia de a se crea. De exemplu dacă tocmai te-ai certat cu cineva, nu te duce la ghicit, va ieși totul... negru. Altfel spus, va exista un bruiaj.
- starea emoțională și spirituală din prezent a celui ce face previziunea –aceleași motive de mai sus pot conduce și la posibilitatea acestuia de a vedea clar și corect. Dacă ghicitorul e tulburat n-are sens să-i ceri prea mult;
- răzgândirea – respectiv schimbarea anumitor elemente, importante, dar și din categoria celor... aparent nesemnificative din planul inițial, care era valabil în momentul clarviziunii – ceea ce poate conduce la schimbarea întregului drum, în sens pozitiv, ori negativ;
- persoana – chiar dacă nu se răzgândește - face anumite fapte, emite gânduri, pronunță cuvinte, face gesturi ce atrag karmă imediată – deci greșeli ce pot schimba acel viitor, fapte neprevăzute, aparent spontane. Vorbim aici de la emoții gen frici, până la gânduri orgolioase;
- clarvăzătorul este bruiat din astral – din planul divin - pentru că respectiva persoană nu trebuie să știe anumite lucruri. Atunci el vede numai anumite lucruri. Altele, din motive spirituale bine determinate chiar dacă sunt esențiale sunt ascunse ochiului său. Lumea e supravegheată – vorbesc aici de îngeri, spirite, entități. Interveniția lor e întotdeauna permisă de Dumnezeu cu un scop.
- atacul psi – persoana este - după ce i s-a ghicit - atacată energetic de cineva, lucru aparent spontan – adică imprevizibil ( dar permis de divinitate, din anumite motive) și atunci viitorul se poate schimba – se poate, nu e însă obligatoriu. Depinde de atacul psi, și de puterea omului de a se reechilibra.
- intervenția unui observator – persoana vorbește prea mult, își expune planurile unor observatori rău intenționați, invidioși, care conștient, ori inconștient doresc să nu se realizeze acel viitor. Uneori vorbim de inconștientul unei persoane, care lucrează chiar fără știrea ei. Adică pe înțelesul tuturor, acelui om în sufletul lui îi pare rău, are o invidie ascunsă, deși aparent – conștient, vrea să-i fie bine celuilat, la nivel de suflet nu vrea. Câștigă cel care e mai puternic spiritual, altfel spus mai... aproape de lumină. (amintesc faptul că lumina poate fi un balsam, dar și o armă, cine o are decide ce face cu ea).
- se petrec uneori schimbări majore în viața unor persoane importante ce fac parte din plan. Schimbări aparent spontane imprevizibile din motivele de mai sus. Unele ne pot afecta.
Mă opresc aici, ținând să adaug că starea spirituală, sufletească a unei persoane îi crează continuu viitorul. Iubirea, dăruirea, hotărârea, insistența, vinovăția, fricile, răutățile, RUGĂCIUNILE, lucrează toate la crearea unui anumit viitor.
Planurile energetic și spiritual sunt deseori instabile. Însă anumite lucruri, nu se pot destabilia chiar deloc. Uneori viitorul e creat pentru un termen scurt, o oră, o zi, două, alteori, pe termen lung, respectiv luni și ani. Unii îl văd, important mai e și cum îl redau, cum îl interpretează.
Planul de bază se împletește cu planul flexibil, punctele scop vor rămâne, iar punctele nodale sunt prezente într-un loc sau în altul, în funcție de drum. Însă sunt importante.
Și atunci... e bine să înțelegem că totuși realizarea viitorului ține de noi. Că viața e mișcare, schimbare și val, că drumul, indiferent cum de am ajuns să-l parcurgem, ni-l putem face curat, drept și frumos, iar asta va conta în viitor, fiind poate cea mai precisă previziune. E bine să înțelegem că binele și răul sunt forțe ce stau în sufletul nostru, că din noi se naște viața și viitorul, și în inimi locuiește Dumnezeu.
Carla von Vlad
Bine ai venit!
Știu ce cauți! Cauți comoara din tine. Știi ceva? Eu știu că o vei găsi. Dacă ai ajuns până aici, ești pe drumul cel bun. Mai mult de atât, eu îți pun la dispoziție hărțile potrivite, ce îți vor arăta calea spre țel. Ceea ce trebuie să faci este să mergi înainte, cu hotărâre, cu răbdare, cu încredere și voioșie. Trebuie să mergi savurând drumul, și bucurându-te de clipă. Vei găsi aici tot ce trebuie să știi pentru a păși pe căile vieții într-un mod ascendent, liber de prejudecăți, de temeri, sau neîncredere. Vei urca trepte spirituale și vei dobândi capacitatea de a te înțelege pe tine și lumea în care trăiești, viața și legile sale. continuarea AICI
Toate cele 5 carti la 100 lei!
PROMOȚIE! Toate cele 5 cărți 100 lei, plus transportul.
Prin Poșta română 15 lei - cu ridicarea pachetului de la poștă, sau prin FAN Courier - prețul fiind cel practicat de FAN Courier în funcție de zonă - caz în care cărțile vi se aduc acasă.
Comandați AICI - vă rugăm mentionați pe lânga NUME, ADRESA și NUMĂRUL DE TELEFON.
Despre mine
De când mă știu am fost atrasă de misterul creației, am vrut să aflu, să știu, să cunosc, sau poate doar… să-mi amintesc ceea ce oricum sufletul meu știa.
Copil fiind, priveam în depărtări înstelate căutând parcă ceva nenumit, ceva ce-mi putea oferi libertatea și bucuria dorită.
continuarea AICI
Program cursuri reiki si seminarii
MOMENTAN NU SUNT CURSURI!
Detalii despre cursurile de REIKI USUI.
Detalii despre cursul de KARUNA REIKI.
Detalii despre SEMINARII.
De ce sa faci reiki?
Pentru că funcționează chiar și în condițiile în care tu... ești... „pe avarie”, sau te-ai îndepărtat de lumină, cu sau fără voia ta. Și tocmai în astfel de momente ai nevoie de puțin ajutor... venit din lumină. continuarea AICI
Codul secret al amerindienilor
Am ales să public acest text, pentru cuvintele înțelepte cuprinse în el. În opinia mea acest “COD AL AMERINDIENILOR”, indifernt cine l-ar fi scris și care ar fi vechimea lui reală, cuprinde sfaturi înțelepte și reflectă adevărul. Acel adevăr după care mă ghidez si eu deseori în viață și pe care îl recomand tuturor. Nu știu cine este autorul, dar știu că acel autor este ghidat de cunoaștere spirituală și iubire. Deseori viața mi-a spus: Dumnezeu este simplitate și viață. continuarea AICI
Terapia iertarii - metoda Kahuna
In urma cu doua decenii, un psiholog hawaiian surprindea lumea stiintifica cu ceea ce am putea numi, pe buna dreptate, un miracol. Spitalul de Stat din Hawaii se confrunta in acel moment cu probleme deosebit de grave in sectia bolnavilor psihici care comiseseră continuarea AICI
Din tainele vietii...
In fine, a treia si cea mai infricosatoare judecata are loc cand s-a terminat ciclul, pentru care a venit o entitate la scoala planetei noastre. Ea are loc aproximativ dupa 26.000 de ani de existenta pe acest glob. Pe parcursul celor 26.000 de ani, entitatea spirituala si-a dus existenta cand pe pamant ca om trupesc, cand in Cer, ca om ceresc sau duh spatial. In scurgerea acestui timp, omul a trait sute si mii de vieti. continuarea AICI
Binecuvantare
Binecuvantat fii Tu Doamne… si binecuvantate fie fiintele, creatiile Tale.
Binecuvantat fie Cerul… si binecuvantat fie Pamantul.
Binecuvantat fie Soarele si binecuvantata fie Luna… si fiecare zodie pusa de Dumnezeu pe instelatul Cer.
(continuare)