Home


Cele 7 chei magice catre o viata mai buna…

Trăim vremuri speciale fără discuție, trăim acele timpuri în care universul ne obligă să ne schimbăm. Și asta nu e doar o idee la modă, ci este cel mai mare adevăr actual din viețile noastre.

Dacă privim spre trecut, putem vedea că fiecare generație a avut războiul ei, la propriu sau… la figurat (respectiv molime, inchiziții, prigoane), război care a răscolit viața, tihna și sufletele oamenilor. Noi nu facem excepție! Pe cer stelele indică război, criză, tensiune, impuls spre schimbare, chiar și cu forța, dacă e necesar. Dar războiul nostru nu este unul cu mitraliere, tancuri, ori bombe nucleare, nu… e unul mai sofisticat. E pe măsura puterilor noastre și al nivelului nostru de conștiință prezent. Nici măcar nu e un război cu un virus. E războiul nostru… CU NOI.

Fiecare ființă umană a venit aici ca să crească. Însă nu trebuie să creștem DOAR fizic. Ne naștem mici și apoi creștem. Devenim oameni mari, dar unii sunt… lipsiți de maturitate. Emoțional, psihologic, spiritual, mulți oameni rămân mici, până la adânci bătrâneți. Uneori zeci de vieți.

E drept, așa suntem creați… ca în interior să creștem mai greu. Interiorul – respectiv spiritul - crește în alt mod, în alt ritm, și… în alt scop. Al nemuririi.

În noi există ascuns aluatul pentru “pâinea de aur”, ce plămădește mari spirite. Însă acest aluat crește în timp, asezonat cu răbdare, intenție, căutări, întrebări, gânduri bune si fapte. Creștem prin experiențe de viață, prin înțelegerea sensului acestor experiențe, și prin schimbare interioară, reflectată spre exterior.

Aceste vremuri ne provoacă, ne purifică și ne obligă, aș putea spune, să creștem, înțelegând ceea ce este CU ADEVĂRAT important pentru noi.

Iată ceea ce e important să înțelegem în primul rând ca să evoluăm sub aspect interior. Iată deci cheile cu care poți să deschizi porți spirituale. Porți ce duc spre noua eră ce va veni, după trecerea furtunii. Pentru că va trece acest rău. Cu certitudine.

1. Viața noastră REALĂ este cea SPIRITUALĂ, cea INTERIOARĂ, iar ea nu se sfârșește niciodată. Noi de fapt NU murim. Vom fi veșnic cu noi, oriunde am fi. Din interior pleacă tot. Viața noastră materială e doar o reflectare a celei interioare. Și… o scoală la care venim. Deci, ceea ce vedem în jurul nostru este o oglidă a interiorului nostru. A conștiinței noastre. Ceea ce trăim, sunt de fapt credințele și fricile noastre, deseori neconștientizate. Unii au frici mai mari, alții mai mici. Iar viața noastră depinde de nivelul de conștiință pe care suntem. TRĂIM AICI ÎN 1%, restul de 99% este ceea ce NU VEDEM. Dar ne influențează enorm. Însă CUM ne influențează depinde de noi.

CHEIA spre evoluție e ACCEPTAREA acestui adevăr și PRELUAREA RESPONSABILITĂȚII pentru propria viață.

2. DOAR AICI pe Pământ PUTEM SĂ EVOLUĂM. Faptul că știm cât de important e ceea ce trăim în interior, nu înseamnă că trebuie să diminuăm importanța vieții materiale. Viața noastră pe pământ e importantă, tocmai pentru faptul că… doar aici putem să evoluăm și să creștem. Aici dăm examene, aici putem dovedi că ne-am elevat conștiința, aici trecem în clasele spirituale superioare prin fapte, acțiuni, alegeri puse în practică. Pentru că la nivel de gând… uneori e ușor. E ușor să spui: “eu l-am iertat pe X”, dar dacă întâlnindu-l simți cum începi să te înfurii și chiar vrei să-I zici vreo două… “măgarului”…, atunci, nu l-ai iertat. Testul e viața! E ușor să spui: “eu sunt cel mai bun șofer”, dar când te urci la volan habar nu ai să conduci. E simplu să spui: “vreau să slăbesc”, dar… în realitate să mănânci în exces și voința ta să fie atât de slabă încât ziua întâi a regimului dorit să fie mereu “mâine”. Acestea sunt examenele vieții, dacă le trecem aici, am evoluat și dincolo, la nivel spiritual. Am urcat pe o treaptă superioară a cerurilor.

CHEIA este stăpânirea VOINȚEI și trecerea la ACȚIUNE în sensul și scopul dorit.

3. RENUNȚAREA LA AGRESIVITATE, adică la… JUDECĂȚI și CONTROL. Este momentul în care trebuie să înțelegem că agresivitatea chiar dacă o îndreptăm către alții, este de fapt interioară, și ne distruge în cele din urmă pe noi. Atât la nivel de individ, cât și la nivel de specie.

La nivel de specie, toți știm ce efect minunat a avut oprirea activităților noastre asupra planetei, nu are sens să insist. Oamenii au agresat Pământul poluându-l prin divese modalități.

La nivel de individ, mulți dintre noi îi agresăm zilnic pe ceilalți indirect și subtil, prin JUDECĂȚI și CONTROL, chiar și numai la nivel de GÂND. Prin inacceptarea diferențelor dintre noi. Prin dorința de a ne impune propriul punct de vedere, prin invidie, posesivitate, prin ignorarea voii divine. Pentru că asta e de fapt judecata, la fel și controlul.

CHEIA este ÎNCREDEREA ÎN PERFECȚIUNEA lui DUMNEZEU și în LEGILE SPIRITUALE.

Mai exact a ideii că DUMNEZEU E UNICUL JUDECĂTOR și asta prin aplicarea cu exactitate a LEGILOR COSMICE oricărei situații. Da, EXISTĂ LEGI COSMICE, sau altfel spus DIVINE, care se aplică în cel mai perfect mod, automat, nu trebuie să intervenim noi. Există o judecată perfect OBIECTIVĂ mai presus decât a fiecăruia dintre noi. Dar aceea este cea a CREATORULUI nu a ta. Spre exemplu… atunci când cineva ARE CEVA, înseamnă că a meritat acel ceva, I l-a dat Dumnezeu, chiar dacă noi nu înțelegem de ce, sau ni se pare că nu merita. Dacă cineva și-a însușit ceva ce considerăm noi că nu i se cuvenea, fie nu știm totul despre persoană ori situație, fie este un dar divin în avans. Iar dacă acea persoană nu își merită darul, va fi sancționată de divinitate, în cel mai potrivit mod. Nu e treaba ta să îl judeci.

Nu-ți aroga rolul lui Dumnezeu. Nici nu e treaba ta nici să îngrădești libertatea cuiva, dorind să fie cu tine, ori să facă ceea ce dorești tu. Posesivitatea, de orice fel este la nivel spiritual AGRESIUNE, controlul acelei persoane. E nerespectarea liberului arbitru dăruit de divinitate!

4. Toți am venit aici cu UN SCOP PERSONAL, O MENIRE, IAR TIMPUL pentru a-l găsi și ÎMPLINI e PREȚIOS. Momentan nu mai putem ieși la distracții, nu mai putem să ne bucurăm de socializare, în concluzie e cel mai potrivit timp să privim ÎN NOI și să vedem ce putem face ca să ne bucurăm totuși de viață. Ce e cu adevărat important pentru noi. Ce ne dă satisfacție. Ce ne place cu adevărat să facem, pentru noi, și pentru ceilalți.

Pentru că nimic nu ne poate ajuta mai mult să evoluăm, decât atingerea scopului personal. Mai exact împlinirea menirii personale. Nu trebuie să credeți că dacă nu aveți un talent ce vă poate face celebru ori foarte bogat, nu aveți o menire sau nu sunteți important pentru viață. Avem nevoie de toate profesiile și meseriile posibile. A-ți împlini menirea înseamnă a fi omul potrivit, la locul potrivit. Asta îți dă satisfacție, indiferent de timpuri și vicisitudinile lor.

CHEIA este AUTOCUNOAȘTEREA. Privirea cu sinceritate în interior și descoperirea comorilor personale, talent, aptitudini, creativitate. Și punerea lor în practică. Asta îți va lumina viața.

5. Nu FRICA ne ajută în situații limită, ci IUBIREA DE DUMNEZEU… A-l iubi pe Dumnezeu înseamnă a-l cunoaște și a cauta să-l înțelegi. A fi mereu conștienți de prezența SA în noi și în jurul nostru . A căuta să cunoști măcar în linii mari legile psihologice și spirituale, pentru a ști cum să acționezi pentru a trăi sănătos și împlinit.

Cheia este CUNOAȘTEREA SPIRITUALĂ, STUDIUL PSIHOLOGIEI UMANE…

Pentru că dacă deții adevărata cunoaștere, nu ai cum să mai fii rău, ori să faci greșeli mari față de oameni și viață. Dimpotrivă vei fi un far luminând în noaptea ignoranței și cei aflați încă în întuneric, se pot bucura de prezența și cunoașterea ta. Nu trebuie să te ocupi doar de asta, sau să faci din asta o profesie, ci e suficient și benefic să ai bazele, să înțelegi principiile, să oferi sufletului tău din când în când un strop din adevărul divin.

Pentru că omul are două scopuri aici pe Pământ. A-și practica menirea proprie, scopul lui personal, și a evolua spiritual. Fapt ce e menirea noastră ca specie. Când cunoaștem toate acestea, înțelegem că frica este unul din lucrurile ce crează tot ce a mai rău. Pentru că zicala de ce ți-e frică nu scapi conține în ea un mare adevăr. Frica, nu doar că scade energia, dar și crează realități…. tragice deseori.

6. ATAȘAMENUL ESTE STAGNARE și CHIAR DISTRUGERE UNEORI, libertatea este iubire…și creștere. Curgerea este caracteristică vieții. Pentru că viața e un fluviu ce curge. Trăim în Calea Lactee. O cale pe care nu poți stagna, un indiciu al curgerii.

Atașamentul față de lucruri, lux, plăceri, diverse activități face din acestea idoli, crează dependențe, iar dependențele nu sunt de folos pentru suflet. Ne limitează perspectivele asupra vieții, ne îngustează drumul, pe fac să batem pasul pe loc.

Atașamentul față de oameni înseamnă de fapt posesivitate, înseamnă constrângere, și naște în acel suflet de care ești prea atașat, dorința naturală de libertate. Posesivitatea înseamnă limitare, control, teamă, stagnare. Ne agătăm de o persoană și astfel ne limităm perspectivele asupra vieții. Asta nu înseamnă că nu e bine să avem relații de durată, fie ele de prietenie sau de iubire, ci doar că nu e bine să ne agătăm de ele, făcând din ele dumnezei. Adică realități fără de care nu am putea trăi.

Cheia este IUBIREA DE SINE, a te iubi pe tine e primul pas spre putința de A-I IUBI PE CEIALȚI, de a iubi VIAȚA cu toate imperfecțiunile ei. Pentru că doar începând cu tine, vei învăța ce este de fapt iubirea și unul din cele mai importante atribute ale ei… libertatea.

7. RESPECTUL FAȚĂ DE VIAȚĂ sub toate aspectele și formele ei. Material, spiritual, animal, natură… Unii pleacă… pentru că este scris în destinul lor. E ușor de spus, e greu să te afli în situația de a fi despărțit prin moarte de cineva drag. Însă tocmai datorită acestui lucru, fie că se întâmplă la nivel personal, fie că îl vedem în jurul nostru mai mult ca oricând, în mass media, acum mai mult decât în alte timpuri, nu e întâmplător. Ni se atrage atenția asupra faptului că timpul nostru aici nu e veșnic. Nu spune niciodată… mie nu mi se poate întâmpla… ci spune… “eu apreciez ființele din jurul meu și tot ce mi s-a dat… eu iubesc viața, în anasamblul ei… viața fizică și viața spirituală care e infinită. Însă mă aflu aici cu un scop și aleg să-l împlinesc negreșit. Eu iubesc oamenii, iubesc animalele și natura și mă bucur de ele… Eu mă bucur de tot ce e frumos și aparține acestei lumi”. Nu condamna lumea, ci vezi frumusețea ei. Chiar dacă nu a fost niciodată în aparență perfectă. E doar aparență… Dumnezeu e scenaristul și regizorul ei…

CHEIA este… RECUNOȘTINȚA… cea mai puternică și mai magică dintre chei. Emoția cu cea mai înaltă vibrație.

Deci…bine ar fi să găsești în fiecare zi un motiv de recunoștință pentru ce ești, ce ai, ce vezi în tine și în jurul tău. Pentru că SUNT și lucruri BUNE. Să mulțumești și să te bucuri, de privirea unei pisici, de zborul unei păsări, de o rază de stea, de culorile frunzelor arămii, de o cească de ceai sau cafea, de partener sau prieteni, de un film bun, de o carte bună, de clipă, de zi, de noapte, de întreaga ta viață… care ESTE UN DAR… crede-mă.

Primește aceste 7 chei magice….
- RESPONSABILITATEA,
- VOINȚA,
- ÎNCREDEREA ÎN DUMNEZEU,
- AUTOCUNOAȘTEREA,
- CUNOAȘTEREA SPIRITUALĂ,
- IUBIREA DE SINE,
- RECUNOȘTINȚA

…. și folosește-le ca să intri în lumea ce va renaște în curând.

Da… trăim un război, trăim o perioadă dificilă. Și chiar dacă e greu de spus, trăim o purificare spirituală la nivel global, o schimbare ce se dorește benefică. Mulți văd conspirații, și o victorie a răului. Desigur… există afaceri și câștiguri de pe urma acestui război, așa cum a fost în fiecare război. Acum vorbim de medicamente, măști, ori vaccinuri… Da… aceste lucruri există, sunt, dar vor trece. Nu te lăsa afectat.

După această cădere, care va mai dura un pic, urmează un val…

UN VAL uriaș de BINE. E scris în stele, așa cum e scris și “războiul”. Deci… e adevărat. Lumea va renaște purificată. Folosind în mod real cheile, vei putea deschide ușa către acea lume. O lume în care viața a câștigat și omenirea a ieșit victorioasă… Din nou.

Carla von Vlad


Bine ai venit!

Știu ce cauți! Cauți comoara din tine. Știi ceva? Eu știu că o vei găsi. Dacă ai ajuns până aici, ești pe drumul cel bun. Mai mult de atât, eu îți pun la dispoziție hărțile potrivite, ce îți vor arăta calea spre țel. Ceea ce trebuie să faci este să mergi înainte, cu hotărâre, cu răbdare, cu încredere și voioșie. Trebuie să mergi savurând drumul, și bucurându-te de clipă. Vei găsi aici tot ce trebuie să știi pentru a păși pe căile vieții într-un mod ascendent, liber de prejudecăți, de temeri, sau neîncredere. Vei urca trepte spirituale și vei dobândi capacitatea de a te înțelege pe tine și lumea în care trăiești, viața și legile sale. continuarea AICI


Promotie carti

Toate cele 5 carti la 100 lei!

PROMOȚIE! Toate cele 5 cărți 100 lei, plus transportul.

Prin Poșta română 15 lei - cu ridicarea pachetului de la poștă, sau prin FAN Courier - prețul fiind cel practicat de FAN Courier în funcție de zonă - caz în care cărțile vi se aduc acasă.

Comandați AICI - vă rugăm mentionați pe lânga NUME, ADRESA și NUMĂRUL DE TELEFON.


Despre mine

Despre mine De când mă știu am fost atrasă de misterul creației, am vrut să aflu, să știu, să cunosc, sau poate doar… să-mi amintesc ceea ce oricum sufletul meu știa.
Copil fiind, priveam în depărtări înstelate căutând parcă ceva nenumit, ceva ce-mi putea oferi libertatea și bucuria dorită. continuarea AICI


Program cursuri reiki si seminarii

MOMENTAN NU SUNT CURSURI!

Detalii despre cursurile de REIKI USUI.
Detalii despre cursul de KARUNA REIKI.
Detalii despre SEMINARII.


De ce sa faci reiki?

Pentru că funcționează chiar și în condițiile în care tu... ești... „pe avarie”, sau te-ai îndepărtat de lumină, cu sau fără voia ta. Și tocmai în astfel de momente ai nevoie de puțin ajutor... venit din lumină. continuarea AICI


Codul secret al amerindienilor

Am ales să public acest text, pentru cuvintele înțelepte cuprinse în el. În opinia mea acest “COD AL AMERINDIENILOR”, indifernt cine l-ar fi scris și care ar fi vechimea lui reală, cuprinde sfaturi înțelepte și reflectă adevărul. Acel adevăr după care mă ghidez si eu deseori în viață și pe care îl recomand tuturor. Nu știu cine este autorul, dar știu că acel autor este ghidat de cunoaștere spirituală și iubire. Deseori viața mi-a spus: Dumnezeu este simplitate și viață. continuarea AICI


Terapia iertarii - metoda Kahuna

Yin YangIn urma cu doua decenii, un psiholog hawaiian surprindea lumea stiintifica cu ceea ce am putea numi, pe buna dreptate, un miracol. Spitalul de Stat din Hawaii se confrunta in acel moment cu probleme deosebit de grave in sectia bolnavilor psihici care comiseseră continuarea AICI


Din tainele vietii...

Din tainele vietii In fine, a treia si cea mai infricosatoare judecata are loc cand s-a terminat ciclul, pentru care a venit o entitate la scoala planetei noastre. Ea are loc aproximativ dupa 26.000 de ani de existenta pe acest glob. Pe parcursul celor 26.000 de ani, entitatea spirituala si-a dus existenta cand pe pamant ca om trupesc, cand in Cer, ca om ceresc sau duh spatial. In scurgerea acestui timp, omul a trait sute si mii de vieti. continuarea AICI


Binecuvantare Grau insorit

Binecuvantat fii Tu Doamne… si binecuvantate fie fiintele, creatiile Tale.

Binecuvantat fie Cerul… si binecuvantat fie Pamantul.

Binecuvantat fie Soarele si binecuvantata fie Luna… si fiecare zodie pusa de Dumnezeu pe instelatul Cer. (continuare)