Nu tot ce iubim ne apartine…

E clar că venim aici pe Pământul școală, ca să învățăm, iar lecția principală e iubirea. Din ea decurg toate celelalte. Avem diverși profesori, mai buni sau mai răi, mai duri, sau mai puțin duri, însă importanța unei lecții nu este dată de școlile absolvite de profesori, nici de succesul lor lumesc, și rareori are legătură cu acestea.

Uneori lecțiile cele mai prețioase ne sunt date de ființe simple, inocente, pentru că tocmai astfel de ființe sunt cele ce sunt într-un contact continuu cu Dumnezeu.

Trebuie doar să avem înțelepciune și să privim atent pentru a vedea cu ochii sufletului, ce vor ele să ne spună, sau uneori, e drept, e necesar să ai cunoașterea necesară. O anume cunoaștere spirituală.

După poză v-ați dat seama că este vorba de un pisoi. Da, un pisoi minunat, prin frumusețea și inocența lui și mai ales prin iubirea lui pură. În viața mea n-am iubit un pisoi cum l-am iubit pe ăsta. Și da, poate exista iubire și în inima unei astfel de ființe. Însă lecția dată de el se extinde dincolo de această relație, și are menirea de a ne pune pe gânduri și de a ne determina să reflectăm la afirmații deseori folosite ca acelea de genul: îl iubesc, deci e al meu.

L-am cunoscut pe Lucky total neîntâmplător. Dar iată cum începe în urmă cu mai mult timp povestea. Pentru că unele povești încep chiar înainte de a se naște personajele lor.

Avusesem un motan alb, care pentru scurtă vreme a fost al maestrului meu de reiki, apoi motanul l-a părăsit pe acesta, și și-a făcut sălașul în stradă. Îi plăcea să privescă lumea dintr-un copac și să prindă păsărele. De acolo a fost luat într-o iarnă geroasă de mama mea, la care nu s-a simțit bine deloc, fapt pentru care l-am luat eu, iar el, Albu, a fost fericit la mine. Cu siguranță a fost destinat să fie al meu. Nu era prea tânăr când l-am luat, și în cele din urmă a murit. Nu vreau să intru în povestea lui, interesantă de altfel, pentru că aici aleg să vorbesc despre altceva, despre o altă lecție. Despre o altă viață pisicească.

După plecarea lui Albu, deși aveam și alte pisici, nu m-am împăcat cu ideea, și am început să caut un motan alb. Au trecut câteva luni și pe o stradă apropiată de casa mea, la o casă părăsită, am văzut o pisicuță cu doi pui, unul din ei era alb. Treceam zilnic pe acolo și le duceam uneori și mâncare. Voiam să prind pisoiul și să-l iau. Erau totuși ființe sălbatice, sau poate doar ființe independente ce iubeau libertatea și le era frică de oameni. Când am pus mâna pe el, s-a zbătut, m-a zgâriat și atunci i-am dat drumul. Am simțit că nu este al meu, că vrea să rămână acolo. Am trecut mai rar pe acea stradă și nu știu cum și unde, și nici când, dar pisoii au dispărut.

Am dat o căutare pe net, dorind să mă informez, nicidecum să iau un pisoi. Vroiam să știu câte pisici albe există și sunt abandonate în stradă. De fapt sufletul meu DOREA UN PISOI! Sau mai exact CĂUTA CEVA. N-a durat mult și am găsit o pisicuță albă ce era oferită de o doamnă medic veterinar. Am sunat la numărul respectiv dintr-un impuls straniu. Nu înțelegeam de ce o fac. Doar nu voiam să iau de pe net o pisică, ci direct din stradă, dacă totuși o luam. Iar doctorița parcă a simțit voința mea internă. Sau poate Dumnezeu a lucrat prin ea. Nu mi l-a dat. De ce? Afișase un chestionar pe net cu zeci de întrebări, care de care mai inutile. Am răspuns sincer și tocmai sinceritatea mea a determinat-o să zică NU. I-am spus că stau la bloc, dar că urmează să mă mut la casă. Ideea era că la casă aveam să-i ofer pisoiului o curte și astfel mai multă bucure în viață. Am fost sinceră și am crezut că ea va fi de acord cu logica mea. N-a fost. Poate pentru că n-a fost să fie.

Abia atunci am dorit să am un pisoi alb, oricum, chiar și de pe net. Refuzul m-a ambiționat. Firește! N-a trecut mult și am găsit un alt pisoi alb la… ofertă. Am sunat și de data asta o voce dulce mi-a spus că da, pot lua pisoiul în seara aceea dacă îl vreau. Am pus eu câteva întrebări de data asta, și în final i-am spus că îl iau pentru că e alb. Am spus clar că deși mai am pisici, îmi doresc un pisoi alb. Vocea dulce din receptor, a spus: „da, e alb, are doar două petițe negre pe spate și urechiușe”. Apoi telefonul meu a fost bruiat de ceva, s-a întrerupt pentru câteva secunde. N-o să uit acest moment niciodată. Ceva, m-a făcut să cred că nu am auzit bine. Deși auzisem…. Era vorba de „două petițe negre”. Am întrebat totuși. „Dar e alb?” Iar răspunsul a fost: „Da.” Auzisem ce-a zis prima dată și deși nu-i în firea mea să tac și să m-ascund după deget, totuși… am tăcut. N-am înțeles de ce! Nu atunci.

În seara aceea pe o ploaie cumplită m-am întâlnit cu ea. Mai bine zis cu el. Cu Lucky, pisoiul meu dulce cu două pețițe negre pe urechi, pe spate și o coadă la fel de colorată. În rest era într-adevar alb. Un alb strălucitor și pufos, ce estompa într-un fel acele mici pete tigrate. Am avut un sentiment ciudat. Am zis: „Dar nu e alb!” Și totuși știam, deja asta. Și știam că știam. Dar în aceeași clipă m-am îndrăgostit de el iremediabil. De ochii lui. Aveau ceva special. Atât de dulci și inocenți, iar faptul că nu e complet alb n-a mai contat. Am spus simplu: „Îl iau.” Iar pentru el am „plătit” dăruind cartea mea: Lecție de iubire.

Oare ce e întâmplător pe-această lume?

O lecție minunată de iubire mi-a dat acest pisoi. Iubirea nu se poate descrie, iar dacă o descriem cuvintele sunt sărace. Însă iubirea se poate simți. Din gesturi, din priviri, din tot, chiar și când e vorba de o ființă ce o numim, „animal”. Iar cine a simțit-o înțelege dincolo de cuvinte. Era un pisoi minunat.

Se lipea de mine și torcea tare. Când îl lua altcineva în braâe se oprea din tors, apoi spre deliciul tuturor, dar mai ales al meu își relua torsul când revenea în brațele mele.

Comportamentul lui m-a făcut să cred că în altă viață a fost câine. Mi-aducea cerculețele de plastic de la sticlele de apă. Eu le aruncam și el fugea după ele și mi le aducea. Am descoperit asta întâmplător. Apoi devenise un joc și o joacă. Mi-l aducea chiar și de zeci de ori și îl plăcea asta. Era mândru de el.

Iar uneori făcea din asta un gest… un pic curtenitor. Stateam la computer sau citeam, la mine în fotoliu și mă trezeam cu Lucky lângă mine cu cerculetul lui de plastic în gură. Mi-l oferea, pur și simplu, punându-l în fața mea ca pe-un dar. Era încântător. Și generos. Câți oameni oare pot fi așa ca el?

Ar mai fi de spus despre Lucky, dar poate că vreți să știți lecția.

Era o seară de vară călduroasă, prea călduroasă, și ca de obicei am lăsat balconul deschis. Pentru prima oară mi-au trecut prin gând următoarele: „Poate că ar trebui să-l închid, să nu cadă Lucky. Ba nu, trebuie să-l las deschis, mi-a spus un alt gând foarte clar. Dacă e să cadă, poate cădea oricând, chiar și ziua.”

Mi s-a părut ciudat acest gând, mai ales că a fost un gând parcă dictat de ceva, un gând intens, straniu. Acum știu că era… indus din lumea de dincolo. Nu-l pot uita. A fost ca o forță puternică și care m-a controlat.

Da putem fi controlați prin gânduri de către spirite, de vampiri energetici, sau de cei mai puternici spiritual decât noi. Nu realizăm asta. Acționăm, ca și cum noi am fi cei care ar acționa. Ca și cum ar fi gândul nostru.

El mai căzuse o dată de la balcon. Ziua. Încercând să vâneze porumbei. Dar deși mi-am dat seama după vreo cinci ore, l-am găsit jos, așteptându-mă. L-am luat și am fost fericită. N-a avut absolut nimic. Căzuse totuși de la etajul 8, dar jos se agățase probabil de crengile unui pom salvator ce se afla acolo. Era întreg și vesel că s-a întors. Am crezut atunci că e nemuritor.

Apoi a ieșit cumva într-o seară pe ușă. Nu știu cum și cu cine. Nu cu mine. Era o iarnă geroasă. Când am văzut că lipsea m-am îmbrăcat repede, să mă duc jos să îl caut. N-a fost nevoie, el stătea la ușă, așteptându-mă în prag. Iarăși am celebrat reîntâlnirea cu un tors puternic și o îmbrățișare tandră.

De data asta m-am dus jos crezând că-l voi găsi acolo. Nu l-am mai găsit niciodată, nici viu, nici mort. Deși l-am căutat mult. Nu aveam nici o intuiție despre ce s-a întâmplat cu el. Eram pur și simplu blocată. Lucru neobișnuit pentru mine. Și am cerut lui Dumnezeu o informație, ceva, orice, doar să știu despre el.

N-a durat mult și informația mi-a parvenit prin vis. Modul în care primesc cele mai relevante și exacte informații, cerute sau necerute, raspunsuri la întrebări, sau premoniții, ori revelații. Confirmate de realitate întotdeauna.

Am visat un cățel mare, legat la bot, dus strâns în lesă de o femeie. Erau la mine în casă. Cățelul avea niște ochi mari, grăitori care mă priveau insistent, parcă cerând ajutor. Femeia a tras de lesă luând după ea cățelul care a urmat-o în pofida voinței lui. Mergea cu capul întors către mine, iar ochii lui mă priveau cu regret și iubire. O iubire divină. Erau ochii aurii a lui Lucky. N-am putut să fac nici un gest să-l salvez, să-l opresc. Femeia a deschis ușa și a plecat din casa mea, a coborât pe scări luând cu ea cățelul care mă privea cu ochi rugători. M-am trezit tulburată.

Am știut atunci că acel cățel era Lucky, și că el a murit. Dar în același timp am știut că femeia aceea nu era Moartea, ci era fosta lui stăpână din viața lui de cățel. S-a dus la ea sub formă de cățel pentru că așa l-a cerut când a ajuns ea acolo, în lumea de dincolo. Ajunsă acolo, femeia, și-a revendicat cățelul ce i-a aparținut în viața ei pământeană. Și i-a fost dat, chiar dacă el se născuse deja aici ca pisoi.

Vi se pare poate incorect să mi-l ia? Trist, da, dar incorect nu.

O dată cu descifrarea visului, am mai primit informația cum că acel cățel avea o datorie la ea, îi salvase viața și îi oferise o viață bună, frumoasă. Și deci ca suflet avea o datorie la ea. De-asta i l-a dat Dumnezeu. Pentru EL nu există moarte și viață. Moartea nu e o pedeapsă sau finalul vieții, nu e nici o tragedie măcar. E doar finalul unei etape, doar o trecere peste un râu (fluviu energetic), ce desparte două dimensiuni paralele. Două școli, două planuri cosmice, două moduri de viață. Nu întotdeauna chiar paralele. Pentru El nu există sex, formă, și apartenență, există doar suflete. Suflete ce vin aici pentru a învăța ceva sub o anumită formă. Pentru a evolua.

DA și ceea ce noi numim uneori cu dispreț animale, au suflet, uneori foarte nobil!

Iar Lucky nu învățase pe deplin iubirea sub forma lui canină, atunci învățase doar să fie recunoscător, smerit și să-și servească stăpâna jucându-se cu ea și aducându-i diverse obiecte. Iubirea în sufletul lui a venit mai târziu, sub forma lui de pisică. O ființă mult mai independentă și voluntară decât câinele.

Când a ajuns dincolo, fosta stăpână însă l-a revendicat.

L-am iubit mult pe Lucky și știu că și ceea ce simțea el la nivel de suflet pentru mine a fost iubire. În starea ei pură, incipientă, de suflet aflat pe primele trepte ale evoluției, dar înnobilat prin iubire. Un suflet independent, inocent, ce tocmai învăța să iubească, nu să asculte ordine.

Când îmi aducea acel cerculeț de plastic înapoi simțeam că dorește de fapt să-mi dăruiască și el ceva pe lângă iubire. Parcă ar fi vrut să-mi ofere mai mult dar, el doar atât putea atunci. Acum când nu mai este, simt că, de fapt, mi-a oferit lumea întreagă, lume pe care cu un imens regret recunosc, că uneori, nu am vrut s-o primesc.

Nici animalele nu sunt toate la fel de evoluate. Și ele ca și oamenii sunt de mai multe clase.

M-am întrebat firește dacă îl voi mai întâlni pe Lucky. Știam din comunicările mele spiritiste, avute demult, dar și din lecturi despre comunicările altora că animalele ce ne-au iubit și cu care am avut o legătură sufletească reală, ne sunt date acolo, în ceruri să ne însoțească. Până când? Până la o nouă încarnare lumească a lui sau a noastră.

M-am întrebat firește cui aparține Lucky și dacă îl voi avea și eu pe lumea cealaltă ca pisoi sau ca suflet. Am înțeles atunci că Lucky avea o datorie față de femeia aceea și că după împlinirea ei va fi liber. Când ea a ajuns acolo l-a revendicat și în virtutea datoriei i s-a dat. Dar o dată plătită datoria, Lucky va fi din nou liber.

Oare ce va alege? Sub ce formă se va manifesta?

Am crezut că iubirea îl va face al meu. În mod straniu, chiar în ultima lui seară cu mine, am discutat despre el, despre cât de mult trăieste un pisoi și am spus că el cu siguranță va trăi maximum, adică 25 de ani. Și astfel îl voi avea cu mine până la o vârstă înaintată. N-a fost să fie.

Nu tot ce iubim ne aparține. Dar totuși iubirea ne leagă. Știu asta. Ne leagă liber prin forța ei. Mai e ceva care ne leagă: datoria sau plățile karmice. Un sentiment subsidiar iubirii, dar care face parte din el.

Nu poți spune că ești liber să iubești dacă ești dator unui suflet. Acel suflet dacă a făcut ceva pentru tine, a făcut din iubire. Iubirea nu e întotdeauna sinonimă cu plăcerea, cu bucuria, cu jocul. Pentru că unele lucruri ce țin de iubire trag mai mult spre durere. Vreți câteva exemple? Durerea mamei la naștere, durerea de a îngriji pe cineva neputincios, durerea ce-o împărtășești cu cineva ascultându-i problemele, durerea de a aștepta, durerea de a dărui material din puținul tău, sau din multul tău altora, durerea sub formă de renunțare la plăceri pentru a învăța să devii ceva: medic, profesor, cercetător, învătățor spritual, și orice altceva veți vrea voi. Toate acestea aparțin IUBIRII. Sacrificiul indirect, voluntar sau nevoluntar e IUBIRE.

Oare de ce Iisus s-a sacrificat pentru noi?

Unii oameni, dând ne necazuri îi consideră pe Dumnezeu absent, sau un tată rău, pedepsitor, ori nedrept. Dumnezeu nu e rău, este drept. Întotdeauna. Există între suflete legături pe care mintea umană rareori le poate înțelege sau concepe. Există datorii ce ne leagă și ne răpesc uneori bucuria de a iubi, sau de-a trăi. Există iubirii neimplinite. Și mulți oameni își spun: dacă îl iubesc, trebuie să fie al meu. De ce nu mi-l dă Dumnezeu? De ce îl dă lui X sau lui Y? Eu îl/o iubesc mai mult! Nu se poate așa ceva!

Și totuși se poate… revolta lor e zadarnică. Pentru dincolo de sentimentul plăcut al iubirii, bucuria, iubirea conține și opusul acestuia: datoria (sacrificiul). Care neîmpinită ar aduce nu doar dezechilibru în univers, ci chiar suferință celui ce a DĂRUIT cândva. Iar acesta nu a dăruit din răutate, ci din inimă.

Și chiar dacă ar fi făcut-o din datorie, astfel de dar e tot dar. A sacrificat ceva.

Dumnezeu, nu e bun sau rău, este DREPT. Iar iubirea nu ne asigura apartenența cuiva. Sufletele vin aici libere, să învețe din iubire, prin iubire, atât libertatea, cât și datoria. Cele două fețe ale iubirii sunt: suferința și bucuria. Aspecte ale întregului UNIC ce cuprinde opoziții: Yin și Yang.

Poate unicul aspect ce merită cunoscut și discutat, despre această aparentă opoziție, prezentă în UNICUL (yin-yang), atât de bagatelizată prin faptul că i se dau înțelesuri lipsite de vreo valoare reală pentru viață și pentru evoluția spirituală.

Legăturile karmice sunt lanturi ce ne leagă. Și totuși doar iubirea cu tot ce conține ea le poate dezlega. Iisus a venit să ne învețe că prin iubire ne putem dezlega karma. E unica lege superioră acesteia. Dar e necesar să înțelegem că iubirea nu este doar plăcere cum greșit promovează ideea multi învățători spirituali, doar împlinirea rapidă a dorințelor și punerea în practică fără obligații a instinctelor. Doar cele două fețe ale ei, EGAL ACCEPTATE, duc la CONȘTIENTIZARE ȘI EVOLUȚIE SPIRITUALĂ.

Îți mulțumesc Lucky pentru aceste lecții, îți mulțumesc pentru prezența ta neîntâmplătoare în viața mea. Îți mulțumesc pentru darurile tale, inocente și înțelepte totodată, pentru acel tăcut „La revedere”, din vis. Știu că n-ai putut să-mi spui că ai fi vrut să mai stai. Dar știu că ai fi vrut. Și mai știu că într-o zi ne vom reîntâlni, liberi, în iubire, prin iubire, unicul lucru ce unește cu adevarat sufletele indiferent sub ce formă s-au încarnat…

Carla von Vlad

Bine ai venit!

Știu ce cauți! Cauți comoara din tine. Știi ceva? Eu știu că o vei găsi. Dacă ai ajuns până aici, ești pe drumul cel bun. Mai mult de atât, eu îți pun la dispoziție hărțile potrivite, ce îți vor arăta calea spre țel. Ceea ce trebuie să faci este să mergi înainte, cu hotărâre, cu răbdare, cu încredere și voioșie. Trebuie să mergi savurând drumul, și bucurându-te de clipă. Vei găsi aici tot ce trebuie să știi pentru a păși pe căile vieții într-un mod ascendent, liber de prejudecăți, de temeri, sau neîncredere. Vei urca trepte spirituale și vei dobândi capacitatea de a te înțelege pe tine și lumea în care trăiești, viața și legile sale. continuarea AICI

Toate cele 5 carti la 100 lei!

PROMOȚIE! Toate cele 5 cărți 100 lei, plus transportul.

Prin Poșta română 15 lei - cu ridicarea pachetului de la poștă, sau prin FAN Courier - prețul fiind cel practicat de FAN Courier în funcție de zonă - caz în care cărțile vi se aduc acasă.

Comandați AICI - vă rugăm mentionați pe lânga NUME, ADRESA și NUMĂRUL DE TELEFON.

Despre mine

De când mă știu am fost atrasă de misterul creației, am vrut să aflu, să știu, să cunosc, sau poate doar… să-mi amintesc ceea ce oricum sufletul meu știa.
Copil fiind, priveam în depărtări înstelate căutând parcă ceva nenumit, ceva ce-mi putea oferi libertatea și bucuria dorită. continuarea AICI

Program cursuri reiki si seminarii

MOMENTAN NU SUNT CURSURI!

Detalii despre cursurile de REIKI USUI.
Detalii despre cursul de KARUNA REIKI.
Detalii despre SEMINARII.

De ce sa faci reiki?

Pentru că funcționează chiar și în condițiile în care tu... ești... „pe avarie”, sau te-ai îndepărtat de lumină, cu sau fără voia ta. Și tocmai în astfel de momente ai nevoie de puțin ajutor... venit din lumină. continuarea AICI

Codul secret al amerindienilor

Am ales să public acest text, pentru cuvintele înțelepte cuprinse în el. În opinia mea acest “COD AL AMERINDIENILOR”, indifernt cine l-ar fi scris și care ar fi vechimea lui reală, cuprinde sfaturi înțelepte și reflectă adevărul. Acel adevăr după care mă ghidez si eu deseori în viață și pe care îl recomand tuturor. Nu știu cine este autorul, dar știu că acel autor este ghidat de cunoaștere spirituală și iubire. Deseori viața mi-a spus: Dumnezeu este simplitate și viață. continuarea AICI

Terapia iertarii - metoda Kahuna

In urma cu doua decenii, un psiholog hawaiian surprindea lumea stiintifica cu ceea ce am putea numi, pe buna dreptate, un miracol. Spitalul de Stat din Hawaii se confrunta in acel moment cu probleme deosebit de grave in sectia bolnavilor psihici care comiseseră continuarea AICI

Din tainele vietii...

In fine, a treia si cea mai infricosatoare judecata are loc cand s-a terminat ciclul, pentru care a venit o entitate la scoala planetei noastre. Ea are loc aproximativ dupa 26.000 de ani de existenta pe acest glob. Pe parcursul celor 26.000 de ani, entitatea spirituala si-a dus existenta cand pe pamant ca om trupesc, cand in Cer, ca om ceresc sau duh spatial. In scurgerea acestui timp, omul a trait sute si mii de vieti. continuarea AICI

Binecuvantare

Binecuvantat fii Tu Doamne… si binecuvantate fie fiintele, creatiile Tale.

Binecuvantat fie Cerul… si binecuvantat fie Pamantul.

Binecuvantat fie Soarele si binecuvantata fie Luna… si fiecare zodie pusa de Dumnezeu pe instelatul Cer. (continuare)