Sa nu regreti…
Viața e frumoasă indubitabil, însă nu e numai lapte și miere, inevitabil avem parte și de conflicte, de oameni mai puțin binevoitori, de ființe agresive, ori situații ce ni se par în contradicție cu ceea ce vrem noi, suntem noi sau am făcut noi. De aceea uneori sufletul nostru privește înapoi cu tristețe și simte că ceva i-a fost luat. Acea bucurie, acea dreptate, acel sens pe care el îl dădea vieții. Și simte un gol... E karma sau nu, nu contează. Sufletul a fost golit de putere, sau nu a avut-o la momentul respectiv, ori s-a simțit confuz, de aceea nu s-a putut apăra în fața vicisitudinilor vieții și a fost rănit. De aceea se simte trist și regretă că nu a spus ceva, ori că nu a acțional altfel.
Și totuși eu îți spun acum: NU REGRETA momentele...
- în care ai tăcut deși trebuia să vorbești;
- în care ai cedat și ai spus DA, deși sufletul tău spunea NU;
- când ai fost bun, deși persoana din fața nu merita;
- când ți-ai pus la încercare răbdarea;
- în care ți-ai exprimat furia și așa ai devenit vulnerabil;
- în care ai simțit indiferența altora față de durerea ta;
- în care ai fugit deși trebuia să rămâi;
- în care cel pe care îl credeai iubirea ta cea mare ți-a spus că e îndrăgostit de altcineva;
- când ai fi vrut să plângi și totuși ți-ai oprit lacrima;
- când ai luptat pentru ceva și ai pierdut bătălia într-un mod ce ți se pare nedrept;
Nu regreta nimic din toate acestea, și multe altele asemenea, ci privește-le atent și vezi ce-ai învățat. Vezi ce știi acum și înainte sufletul tău nu știa. Înțelegi că ai devenit mai înțelept și mai echilibrat. Înțelegi că ai acționat din nevoia ta de iubire, de susținere, de supraviețuire sau de pace, dar înțelese din perspectiva unui om inocent, temător și poate prea slab.
Înțelegând ce aveai de înțeles din toate astea, vei deveni puternic pentru că durerea ta te-a învățat. Acum știi că iubirea începe cu tine, cu dragostea ta față de sufletul tău. Iar frica nu te ajută vreodată.
Acum ești alt om, un om înțelept, puternic, echilibrat.
Toate acele momente au trecut, dar tu ai rămas cu înțelepciunea, cu experiența vieții și cu conștiința că vei acționa altfel dacă... se va mai întâmpla.
Dar acum e puțin probabil să se mai întâmple, pentru că dacă ai învățat lecția, dacă ai înțeles sensul acelei experiențe de viață, dacă știi de ce ai acționat astfel, viața nu te va mai testa. Iar dacă totuși va trebui să mai dai un examen, zâmbetul va învinge lacrima.
Acum ai învățat valoarea ta, ai înțeles că iubirea de sine nu e egoism ci exprimarea adevărului din inima ta.
Nu regreta, ci mulțumește Universului, pentru tot ce-a fost, ți-ai ars karma și te-ai eliberat. Iar ceilalți ce ți-au greșit, te-au rănit, te-au lăsat singur, au făcut-o din propria lor ne-iubire de sine. Pentru că un om împlinit nu rănește.
Dorește-le iubire.
Iartă.
Mulțumește.
Și pășește înainte cu înțelepciune pe calea ta.
Carla von Vlad
Bine ai venit!
Știu ce cauți! Cauți comoara din tine. Știi ceva? Eu știu că o vei găsi. Dacă ai ajuns până aici, ești pe drumul cel bun. Mai mult de atât, eu îți pun la dispoziție hărțile potrivite, ce îți vor arăta calea spre țel. Ceea ce trebuie să faci este să mergi înainte, cu hotărâre, cu răbdare, cu încredere și voioșie. Trebuie să mergi savurând drumul, și bucurându-te de clipă. Vei găsi aici tot ce trebuie să știi pentru a păși pe căile vieții într-un mod ascendent, liber de prejudecăți, de temeri, sau neîncredere. Vei urca trepte spirituale și vei dobândi capacitatea de a te înțelege pe tine și lumea în care trăiești, viața și legile sale. continuarea AICI
Toate cele 5 carti la 100 lei!
PROMOȚIE! Toate cele 5 cărți 100 lei, plus transportul.
Prin Poșta română 15 lei - cu ridicarea pachetului de la poștă, sau prin FAN Courier - prețul fiind cel practicat de FAN Courier în funcție de zonă - caz în care cărțile vi se aduc acasă.
Comandați AICI - vă rugăm mentionați pe lânga NUME, ADRESA și NUMĂRUL DE TELEFON.
Despre mine
De când mă știu am fost atrasă de misterul creației, am vrut să aflu, să știu, să cunosc, sau poate doar… să-mi amintesc ceea ce oricum sufletul meu știa.
Copil fiind, priveam în depărtări înstelate căutând parcă ceva nenumit, ceva ce-mi putea oferi libertatea și bucuria dorită.
continuarea AICI
Program cursuri reiki si seminarii
MOMENTAN NU SUNT CURSURI!
Detalii despre cursurile de REIKI USUI.
Detalii despre cursul de KARUNA REIKI.
Detalii despre SEMINARII.
De ce sa faci reiki?
Pentru că funcționează chiar și în condițiile în care tu... ești... „pe avarie”, sau te-ai îndepărtat de lumină, cu sau fără voia ta. Și tocmai în astfel de momente ai nevoie de puțin ajutor... venit din lumină. continuarea AICI
Codul secret al amerindienilor
Am ales să public acest text, pentru cuvintele înțelepte cuprinse în el. În opinia mea acest “COD AL AMERINDIENILOR”, indifernt cine l-ar fi scris și care ar fi vechimea lui reală, cuprinde sfaturi înțelepte și reflectă adevărul. Acel adevăr după care mă ghidez si eu deseori în viață și pe care îl recomand tuturor. Nu știu cine este autorul, dar știu că acel autor este ghidat de cunoaștere spirituală și iubire. Deseori viața mi-a spus: Dumnezeu este simplitate și viață. continuarea AICI
Terapia iertarii - metoda Kahuna
In urma cu doua decenii, un psiholog hawaiian surprindea lumea stiintifica cu ceea ce am putea numi, pe buna dreptate, un miracol. Spitalul de Stat din Hawaii se confrunta in acel moment cu probleme deosebit de grave in sectia bolnavilor psihici care comiseseră continuarea AICI
Din tainele vietii...
In fine, a treia si cea mai infricosatoare judecata are loc cand s-a terminat ciclul, pentru care a venit o entitate la scoala planetei noastre. Ea are loc aproximativ dupa 26.000 de ani de existenta pe acest glob. Pe parcursul celor 26.000 de ani, entitatea spirituala si-a dus existenta cand pe pamant ca om trupesc, cand in Cer, ca om ceresc sau duh spatial. In scurgerea acestui timp, omul a trait sute si mii de vieti. continuarea AICI
Binecuvantare
Binecuvantat fii Tu Doamne… si binecuvantate fie fiintele, creatiile Tale.
Binecuvantat fie Cerul… si binecuvantat fie Pamantul.
Binecuvantat fie Soarele si binecuvantata fie Luna… si fiecare zodie pusa de Dumnezeu pe instelatul Cer.
(continuare)