Home


Cheia spre o viata împlinita – evolutia spirituala prin schimbarea constiintei

Perspectiva din care privim lucrurile, face ca lucrurile privite să apară într-o anumită lumină. Iar această perspectivă depinde de nivelul nostru de conștiință, sau altfel spus, de nivelul nostru spiritual, de treapta de pe care privim lucrurile. Vrei să înțelegi mai mult? Să vezi lucrurile altfel? În profunzime, într-o lumină cât mai obiectivă, să le înțelegi adevăratul sens și rost? Fă în așa fel încât să-ți crești nivelul conștiinței și astfel toată viața ta îți va părea altfel. Luminile și umbrele din filmul al cărui actor principal ești, se vor schimba, aceeași oameni îți vor părea a fi alte persoane, sau anumite persoane vor fi înlocuite de alți oameni, care se vor potrivi mai bine cu tine, cu nivelul tău actual.

Da, legea rezonanței există. Atât în ceea ce privește relațiile, cât și în ceea ce privește situațiile.

Dezvoltarea conștiinței nu e un lucru ușor. Și totuși este însuși scopul suprem. E motivul venirii noastre aici – pe planeta Pământ, în viața asta materială.

Însă nu e nici foarte greu. Pentru că Dumnezeu nu ne dă sarcini peste puterile noastre. Avem la îndemână toate mijloacele prin care o putem face.

Haideți să vedem care sunt aceste mijloace, sau cel puțin care sunt cele mai importante și mai la îndemâna tuturor.

- fii prezent 100% în ceea ce faci;


A acționa în STAREA DE PREZENȚĂ, înseamnă a acționa în starea cerebrală beta. Această stare e specifică acțiunii, fapt pentru care dacă ești prezent, nu vei mai risipi energie – ce altfel ar fi aruncată în trecut sau viitor, prin gânduri ce hoinărea aiurea. Când ești în beta, înseamnă să fii atent și concentrat la ce faci, să observi lucrurile din jurul tău. Observând poți să înțelegi, înțelegând poți să conștientizezi. Dacă acționezi în alfa, adică visând la altceva, ești automat cu gândurile în trecut, sau viitor. Dincolo de faptul că energia ta se risipește, pierzi clipe din filmul vieții tale. Pierzând aceste clipe, vei fi lipsit de o parte de adevăr, nu vei înțelege anumite lucruri, uneori esențiale. Vei fi în discordanță cu tine și nu vei percepe sensul evenimentelor. Deci neconștientizând anumite lucruri vei evolua mai greu.

- meditează și/sau visează;

Dacă acționăm, atunci doar acționăm. Dacă visăm, păi atunci să visăm. Creierul nostru are nevoie și de odihnă. Dincolo de odihna oferită de somn, are nevoie de odihnă activă, adică de visare. (nu vorbesc aici de visele nocturne avute în somn). Nu recomand aici un nume tip de meditație, pentru că mă adresez tuturor, nu doar celor ce au parte de un maestru. Recomand visarea. Visarea la ceva frumos, la ceva ce dorim. La fel de importantă e tăcerea. Să stai în tăcere. Deseori atunci când ne oprim din acțiuni și stăm în tăcere deplină, ne vin idei. Mai exact răspunsuri la diverse întrebări, soluții la probleme, revelații, ghidaje de la îngeri și ghizi superiori. Iar toate acestea, dincolo de faptul că ne odihnesc creierul, ne duc într-o stare de coerență și armonie al undelor cerebrale, ne ajută să conștientizăm anumite aspecte și astfel să creștem, să evoluăm.

- învață din trecut;

Dacă am spus că e bine să trăim în prezent, asta nu înseamnă să ne prefacem că nu avem un trecut. Trecutul este al nostru și rolul lui e să învățăm din el. Din când în când trebuie să medităm la trecut. Când se încheie o situație, când trecem printr-un eveniment, când se încheie o etapă de timp sau de viață. E bine să înțelegem sensul experiențelor noastre. Pentru că viața e experiență. Lecțiile sunt de fapt experiențe din care învățăm. Dacă am învățat ceva din trecut, și nu am rămas cu ură, cu ranchiună, cu regrete, afișate uneori cu nonșalanță pe FB, ci doar AM ÎNȚELES CEVA, atunci AM LUAT UN EXAMEN. Am evoluat, am trecut pe un alt nivel de conștiință. Superior. Iar în acest caz indiferent cum a fost acea experiență, suntem învingători. Și am urcat trepte.

- crezi în viitor;

Nu trebuie să trăim cu gândul în viitor, dar trebuie să avem un plan referitor la el. Nu trebuie să fim ca frunza în vânt, trăind haotic momentul și atât. Orice om trebuie să aibă în viață UN SCOP, UN PLAN, UN ȚEL. Cu fiecare scop împlinit, experimentăm ceva ce sufletul nostru dorește. Pentru că scopurile deseori fac parte din PROGRAMUL VIEȚII CU CARE VENIM, sunt scrise în suflet și de aceea trebuie să le conștientizăm și dă le împlinim. Ele sunt în noi pentru a ne ajuta la evoluție.

- spune stop gândurilor rele;

Ca să-ți crești conștiința trebuie să ai O ENERGETICĂ BUNĂ. Să fii conectat la lumină la energii de vibrație înaltă, adică să ai mintea deschisă către nou, către adevăr, către realitate, către bine, către Dumnezeu. Un om cufundat în gânduri rele și o stare de spirit negativă, nu poate face nimic din toate astea. Mintea lui e plină de umbre, de judecăți false, de erori. Nu poți urca trepte dacă au sacul plin de greutăți.

- nu-ți fă din bărfă un obicei;

Toți mai bârfim, uneori. Această nevoie face parte din nevoia de a ne spune durerile. E firesc. E firesc uneori, dar cu măsură chiar și când ne privește direct. Însă a-ți face un obicei din a judeca oamenii, uneori oameni pe care nici nu-i cunoști, din a spune răutăți despre ei, din a-i denigra din invidie, nu face decât să mențină conștiința bârfitorului într-o adevărată baltă de noroi. Dincolo de faptul că bărfa e un atac energetic, atât față de cel bârfit – care se întoarce negreșit ca un bumerang la bârfitor - cât și față de cel ce ascultă, dacă omul povestește cu patimă, poate fi vampirism. Vorbirea de rău a altora nu ne ajută să evoluăm, dimpotrivă, ne trage în jos.

- nu acționa la furie;

Uneori nu e suficient să numeri până la zece. Uneori e nevoie să stai câteva ceasuri să te calmezi, sau câteva zile, depinde... de cât de mare ți-e furia și cât de adâncă ți-e rana. Omenii pot spune deseori la furie lucruri pe care le gândesc atunci, dar pe care le regretă ulterior, deoarece nici măcar ei înșiși nu le consideră reale, scopul lor fiind de a răni cealaltă persoană. Lucru care le iese de cele mai multe ori. Furia scade vibrația, distruge relații, și nu oferă conștientizări. Iar noi evoluăm prin conștientizare.

- fii realist – nici optimist, nici pesimist;

Un optimism prea mare uneori ne poate face să trăim în lumi iluzorii. Putem ajunge să fim fraieriți de diverși oameni, să cădem în capcane, să fim prea creduli, ori să fim folosiți deseori. Pesimismul de asemenea ne face să vedem lumea într-un mod fals. Ceea ce ne ajută să evoluăm este să vedem lumea din POZIȚIA DE OBSERVATOR, fără să o judecăm și condamnăm totodată. Cu cât suntem mai realiști, cu atât vom înțelege mai bine lumea aceasta. Înțelegerea = evoluție.

- fii empatic – respectă sufletul celorlalți;

Învață să vezi lumea din perspective diverse. Să te pui în locul altei persoane, să simți ce simte acel om, să înțelegi punctul lui de vedere. Fii obiectiv și nu judeca, chiar dacă ești implicat, doar înțelegi și atât. Vei deveni mai înțelept, și mai liber. Vei înțelege de ce a acționat într-un anume mod și VEI ȘTI MULT MAI BINE CUM SĂ ACȚIONEZI VIZAVII DE ACEL OM LA RÂNDUL TĂU. Cunoașterea înseamnă putere. Și evoluție spirituală.

- vezi binele, pentru că el este aproape peste tot;

Da, poate pare ironic, sau fantezist să afirm asta, dar este un mare adevăr. Puține sunt lucrurile în care totul e rău, în care o situație neplăcută nu oferă și un beneficiu ascuns. Uneori acesta fiind mai mare ca răul, uneori chiar eliberator. Există și situații negre 100%, dar și din acelea putem să învățăm. Vezi binele, caută să vezi sensul și scopul unui eveniment, și el ți se va arăta, chiar și mai târziu uneori.

- dăruiește ceea ce poți – nu mai mult;

Observ în ultima vreme că mulți oameni suferă de SINDROMUL SALVATORULUI. Se cred Maica Tereza dorind să salveze omenirea prin ajutorul lor. Apoi încep să se victimizeze că fac și dreg, și nu mai au timp, energie și o viață a lor. Nu-ți lua sarcini peste măsură, nici acasă , nici la locul unde lucrezi, nici cu prietenii, nici chiar față de omul iubit. Învață de te iubești pe tine. Să-ți OFERI CEEA CE CONSIDERI CĂ MERIȚI, iar apoi vei vedea că vei scăpa de acest sindrom. Astfel vei înțelege că nici un om nu poate fi ajutat NICI CU FORȚA pentru că dorește ajutorul, și NICI DACĂ CERE, DAR ÎNTR-UN MOD EGOIST. Sunt extremele. Omul se poate ajuta singur când va voi și va alege el însuși. Atunci va cere ajutorul, dar îl va cere respectînd munca și viața celor din jur. Dacă dăruiști până la epuizare, fie te vei trezi VICTIMĂ, iar victimile au stări de conștiință negativă, energetică proastă, deci nu au cum evolua. Fie te vei vedea EROU, iar eroii de acest gen vor fi doborâți de orgoliu. Lucru ce e total paralel cu evoluția.

- iartă-te și iartă-i pe ceialți – vei fi în armonie cu iubirea;

Când am învățat să iert m-am simțit liberă. E un sentiment ce nu se poate descrie, se poate doar experimenta. Pot ierta pe oricine. Iertarea aceasta bazîndu-se pe înțelegere. Ba mai mult, mă pot împăca cu oricine, lucru diferit de iertare, cu o condiție: ACEA PERSOANĂ SĂ-ȘI FI MODIFICAT NIVELUL DE CONȘTIINȚĂ. Vorba lui Einstien, nu poți rezolva o problemă de la același nivel de conștiință de la care ai creat-o! Iertarea înseamnă evoluție, prin ruperea stringurilor energetice ce te leagă de... “dușman” și de emoția negativă ce o porți în TINE referitor la el. Dar și evoluție prin înțelegerea umanului din celălalt. Să știi să ierți e... un har și un dar. Aparține oamenilor evoluați. Atenție, a ierta, nu = a te lăsa călcat în picioare de nenumărate ori în numele iertării. Asta înseamnă prostie.

- studiază spiritualitatea, științele energetice, științele ezoterice – este esențial;

Pentru că doar astfel vei putea înțelege cu adevărat lumea și viața. Vei înțelege legile nevăzute ce au stat la baza oricărui scenariu, vei înțelege neînțelesul din situații și vei ști cum să acționezi în cunoștință de cauză. Vei ști să-ți asumi greselile și să le îndrepți, de e cazul. Vei avea O BAZĂ INFORMAȚIONALĂ pe care să o accesezi când ți se întâmplă ceva și îți vei înțelege astfel experiențele. E lucrul cel mai important în creșterea spirituală. Studiază, ai la îndemână o multitudine de site-uri și cărți. Vor veni la tine în ordinea potrivită. DACĂ LE CAUȚI. Vei crește și vei ști că niciodată nu ești singur. De ce? Te las pe tine să afli...

- fii tu însuți și fă-ți voia ta;

Un alt punct esențial, dar care se poate aplica DOAR de cei ce au ajuns în clasele superioare. Nu, nu e suficient să fii tu însuți, ca să te consideri evoluat. Dar face parte din joc. Pentru asta e necesar să fi pășit deja pe drumul autocunoașterii. Mergi la cursuri, la workshopuri, citește, ANALIZEAZĂ-TE singur sau cu ajutorul unui consilier spiritual. Fii sincer cu tine, și află ce vrei cu adevărat și nu te teme să-ți împlinești voia. Nu trăiești pentru a-i face fericiți pe părinți, nici pentru a le completa ori împlini viața, nu trăiești ca să faci voia prientenilor, nici ca să fii acceptat ori admirat de aceștia, ci trăiești pentru tine, pentru a face ceea ce-ți cere sufletul tău. Doar așa poți fi fericit. Și doar astfel poți crește spiritual.

Poate par lucruri banale, cunoscute deja pentru multi dintre cititorii mei, dar...

Toate acestea, te fac să fii echilibrat. Iar echilibrul înseamnă creștere. Toate acestea sunt caracteristicile unui om cu o conștiință înaltă. Mai sunt și altele? Desigur că da. Eu doar am oferit cele mai importante direcții în sensul evoluției spirituale și implicit al creșterii conștiinței.

Nu căutați numai momentele mărețe. Ele se nasc din clipe banale, există printre ele precum florile pe un câmp mare de iarbă. Dar să nu uităm că viața e făcută din clipele banale ale ficărei zile, clipe pe care trebuie să le iubim, fiind ale noastre. Clipe adunate într-un buchet mare de... dorințe, vise, regrete, împliniri, speranțe, iubiri, pierderi, curaj, temeri, îndrăzneală, prietenie, singurătate, din emoții și sentimente.

Conștientizarea înseamnă înțelegere. Înțelegerea cât mai obiectivă a acestei vieți, a universului, și a puterii din noi. Iar această înțelegere se transformă în înțelepciune.

Și încă ceva important!

Cu cât ești mai evoluat, cu atât te simți mai bine cu tine. Simți echilibrul din tine, simți armonia dintre tine și lume. Sincronicitățile din viața ta se înmulțesc, universul îți răspunde la întrebări în cele mai diverse și surprinzătoare moduri, îți împlinește dorințele, îți vorbește și tu îl înțelegi. Și îți vorbește prin oameni, vise, întâmplări și nu numai. Dacă unele lucruri rareori, nu ies cum ai vrut tu, nu te superi pe lume și viață, pentru că știi cumva în sufletul tău, că acel lucru nu era pentru tine și ceva mult mai bun este în pregătire.

Da, cu cât ești mai sus spiritual, cu atât ești mai fericit, fără motiv. Ești fericit că vezi soarele, că stele strălucesc pe cer, ești fericit când privești în ochii unui animăluț, sau zâmbești unui prieten drag, când vezi stropii de ploaie... Starea ta spirituală nu depinde de vreme, ci de vremea din sufletul tău. Cu cît ești mai sus știi, că nu le știi chiar pe toate, și că în continuu vei avea de învățat, că viața e o scoală, și că poți face ca lecțiile ei să fie frumoase, interesante și... înveșmântate în clipe de lumină și pace.

Și ar mai fi de spus... dar... vă las pe voi să experimentați, să vă bucurați de surprize și de evoluția voastră spirituală. Și nu uitați: suntem unici, prețioși și plini de iubire, trebuie doar să învățăm să descoperim comorile ascunse în noi.

Carla von Vlad


Bine ai venit!

Știu ce cauți! Cauți comoara din tine. Știi ceva? Eu știu că o vei găsi. Dacă ai ajuns până aici, ești pe drumul cel bun. Mai mult de atât, eu îți pun la dispoziție hărțile potrivite, ce îți vor arăta calea spre țel. Ceea ce trebuie să faci este să mergi înainte, cu hotărâre, cu răbdare, cu încredere și voioșie. Trebuie să mergi savurând drumul, și bucurându-te de clipă. Vei găsi aici tot ce trebuie să știi pentru a păși pe căile vieții într-un mod ascendent, liber de prejudecăți, de temeri, sau neîncredere. Vei urca trepte spirituale și vei dobândi capacitatea de a te înțelege pe tine și lumea în care trăiești, viața și legile sale. continuarea AICI


Promotie carti

Toate cele 5 carti la 100 lei!

PROMOȚIE! Toate cele 5 cărți 100 lei, plus transportul.

Prin Poșta română 15 lei - cu ridicarea pachetului de la poștă, sau prin FAN Courier - prețul fiind cel practicat de FAN Courier în funcție de zonă - caz în care cărțile vi se aduc acasă.

Comandați AICI - vă rugăm mentionați pe lânga NUME, ADRESA și NUMĂRUL DE TELEFON.


Despre mine

Despre mine De când mă știu am fost atrasă de misterul creației, am vrut să aflu, să știu, să cunosc, sau poate doar… să-mi amintesc ceea ce oricum sufletul meu știa.
Copil fiind, priveam în depărtări înstelate căutând parcă ceva nenumit, ceva ce-mi putea oferi libertatea și bucuria dorită. continuarea AICI


Program cursuri reiki si seminarii

MOMENTAN NU SUNT CURSURI!

Detalii despre cursurile de REIKI USUI.
Detalii despre cursul de KARUNA REIKI.
Detalii despre SEMINARII.


De ce sa faci reiki?

Pentru că funcționează chiar și în condițiile în care tu... ești... „pe avarie”, sau te-ai îndepărtat de lumină, cu sau fără voia ta. Și tocmai în astfel de momente ai nevoie de puțin ajutor... venit din lumină. continuarea AICI


Codul secret al amerindienilor

Am ales să public acest text, pentru cuvintele înțelepte cuprinse în el. În opinia mea acest “COD AL AMERINDIENILOR”, indifernt cine l-ar fi scris și care ar fi vechimea lui reală, cuprinde sfaturi înțelepte și reflectă adevărul. Acel adevăr după care mă ghidez si eu deseori în viață și pe care îl recomand tuturor. Nu știu cine este autorul, dar știu că acel autor este ghidat de cunoaștere spirituală și iubire. Deseori viața mi-a spus: Dumnezeu este simplitate și viață. continuarea AICI


Terapia iertarii - metoda Kahuna

Yin YangIn urma cu doua decenii, un psiholog hawaiian surprindea lumea stiintifica cu ceea ce am putea numi, pe buna dreptate, un miracol. Spitalul de Stat din Hawaii se confrunta in acel moment cu probleme deosebit de grave in sectia bolnavilor psihici care comiseseră continuarea AICI


Din tainele vietii...

Din tainele vietii In fine, a treia si cea mai infricosatoare judecata are loc cand s-a terminat ciclul, pentru care a venit o entitate la scoala planetei noastre. Ea are loc aproximativ dupa 26.000 de ani de existenta pe acest glob. Pe parcursul celor 26.000 de ani, entitatea spirituala si-a dus existenta cand pe pamant ca om trupesc, cand in Cer, ca om ceresc sau duh spatial. In scurgerea acestui timp, omul a trait sute si mii de vieti. continuarea AICI


Binecuvantare Grau insorit

Binecuvantat fii Tu Doamne… si binecuvantate fie fiintele, creatiile Tale.

Binecuvantat fie Cerul… si binecuvantat fie Pamantul.

Binecuvantat fie Soarele si binecuvantata fie Luna… si fiecare zodie pusa de Dumnezeu pe instelatul Cer. (continuare)