Home


Dincolo de iluzie

“Lumea aceasta materială e o iluzie”, ne spun Vedele indiene și vechile științe spirituale. “O iluzie foarte persistentă”, adaugă binecunoscutul om de știință, Einstein.

Dar de ce este lumea o iluzie, când într-adevăr totul pare atât de real, de la ființele din jurul nostru, la emoțiile noastre, până la situațiile ce trebuie să le trăim, ori să le rezolvăm?

Pentru a afla răspunsul trebuie să înțelegem câteva aspecte esențiale.

Deși pare paradoxal există două tipuri de realitate:

- realitatea minții, o realitate subiectivă și…

- realitatea spiritului, o realitate obiectivă. Adică adevărul așa cum îl vede DUMNEZEU. Cu toate fațetele și aspectele lui.


Realitatea obiectivă nu o putem accesa 100%. De ce? Pentru că încercăm să ajungem la ea prin minte, adică prin realitatea subiectivă, mai exact prin NIVELUL DE CONȘTIINȚĂ ce îl avem la un moment dat. Cu cat suntem mai evoluați, cu atât putem accesa mai mult din lumea nevăzutelor.

ÎNSĂ chiar și așa nimeni nu poate vedea perfect dincolo. Suntem bruiați de credințele noastre, de ceea ce am fost învățați să vedem, de experientele prin care am trecut, de percepțiile noastre asupra lumii și vieții, și de problemele noastre personale. Din aceste motive vedem totul printr-un voal subiectiv.

Cu toate acestea suntem creatorii propriei vieți! Nu uita niciodată…

Mintea noastră subconștientă crează, prin informație și energie tot ce vedem. Scopul este de a crea experimente pentru suflet, din care să învețe și să se perfecționeze pentru a se întoarce într-un final la sursă.

Asa cum realitatea aceasta pare stabilă și solidă, la fel pare și realitatea in lumea de dincolo. Adică tot la fel apare ea pentru cei aflați acolo. Deci stabilitatea și soliditatea sunt iluzii și aici și acolo. Totul fiind conștiință!

În pofida acestei stabilități materiale, mulți oameni au avut experiențe ce le-au dovedit că realitatea e o iluzie. De exemplu sincronicitățile. Vorbim despre acele situații când ce ai în suflet, ce gândești, sau ce simți se reflectă într-o manieră foarte clară în lumea exterioară, dar într-un mod ce pare fantastic. De exemplu ești supărat și îți plânge sufletul, tocmai în ziua aia cumva, curge chiuveta, nu știi cum, de unde și de ce. O neglijezi pentru câteva zile neavând timp să te ocupi de ea, pentru că te ocupi tocmai de problema ce te preocupă. Apoi constați surprins că… chiuveta nu mai curge. Nu înțelegi de ce, dar asta e… realitatea. Iluzia… feng shui-ul, pe care mulți nu-l înțeleg, sau nu-l iau în serios.

Pe aceste principii se bazează și vrăjitoria, numai că acolo avem de-a face cu ordinea inversă. Adică foloseți un obiect, ca să afectezi sufletul. Lucru ce în cele din urmă se reîntoarce la sursă, adică la vrăjitor. Deci, vă sfătuiesc să nu vă băgați!!! În sincronicități sufletul, realitatea sa, te determină să vezi anumite semne, lucruri, aspecte, în lumea din jur. Acestea au legătură cu tine pentru că sunt o emanația a ta. Ele există oricum, însă desigur că puțini sunt cei ce știu să vadă, să înțeleagă și să facă legături între lucruri.

Deci rețineți, un aspect foarte important! Sufletul fiecăruia crează iluzia, adică lumea în care trăim.

Aflați aici în iluzie, sau în “maya”, cum îi spun vechile stiințe spirituale, deseori fugim de această realitate, A PROPRIULUI SINE pe care dacă am cunoaște-o, am înțelege-o și am lucra cu ea am putea să evoluăm mai rapid, și creăm o altă realitate subiectivă, despre care să credem că este povestea noastră și SĂ O TRĂIM. Este… însă este o ILUZIE.

Avem metode de a ne ancora în iluzie.

- Media și platformele sale;

Zilnic oamenii petrec un timp prețios privind la televizor, dând scroll pe facebook și pe celelalte platforme sociale, privind la viețile altora. În special la aspecte superficiale și fără nici un scop, ori fiind fascinați de youtube, unde ce-i drept, în ultima vreme poți găsi lucruri interesante și chiar instructive pentru suflet, spirit și trup. Dar din păcate nu tot ce este acolo, chiar merită timpul și atenția ta.

Astfel avem impresia că nu suntem singuri, că viața noastră e plină, că e cineva lângă noi. Fugim de singurătate. O iluzie, desigur, tot singuri suntem! Și mai ales fugim de noi înșine. De acele probleme din suflet pe care ne temem să le rezolvăm.

- Prietenii;

E bine să avem prieteni și să ieșim cu ei, să ne vizităm, ori să plecăm în excursii. E bine să petrecem timp cu alți oameni, pentru că asta înseamnă schimb energetic, înseamnă creștere, înseamnă relaxare și dezvoltare, experiență. Însă dincolo de iluzia că ești cu cineva, de fapt seara, rămâi tu, cu tine și DOAR cu sufletul și experiența TA.

- Profesia;

Wow… veți spune… Cum adică profesia ne ancorează în iluzie? Da. Este timpul pe care îl petrecem făcând ceva, ancorându-ne într-o activitate utilă sau mai puțin utilă nouă, și celorlalți. Acționăm, în starea mentală beta, specifică accesării iluziei lumii, iar timpul trece. Uneori spunem… ce repede a trecut timpul! E tocmai pentru că am fost în iluzie. Dar… rămânem doar cu experiența personală – singura care nu e iluzie, și cu lucrurile ce le-am făcut sau creat.

- Bunurile…

Sunt materiale, concrete, tangibile. Molecule de o anumită frecvență materializate în ceva ce pare solid. Însă sunt iluzii. Alergăm după ele, ne bucurăm de ele o vreme, după ce le-am cumpărat, unele ne sunt chiar utile, o viață. Însă bucuria de a le avea e ceva trecător. Amintirea rămâne, și ceea ce am simțit când ea se crea.

- Scopurile.

A avea un scop este echivalent cu a avea o dorință pe care ne propunem să o îndeplinim. Un drum pe care să mergem, sau un loc spre care tindem să ajungem. Aici, în lumea asta. Un scop poate conține în el lecții pentru suflet, însă realizarea lui ține de această lume, respectiv de viața noastră pământeană.O dată realizat, se naște altul. Și astfel avem de ce ne preocupa.

Deci…

Toate acestea ne dau iluzia că nu suntem singuri, că altcineva e alături de noi. Că jucăm într-o piesă de teatru, în scenariul vieții, că avem un rol și un loc.

Și totuși… dacă aceste voci tac… dacă închidem tv-ul, internetul, dacă ne împlinim pe rând scopurile, și ne despărțim de servici și prieteni, atunci se lasă tăcerea și o altă voce se vrea auzită.

Aceea pe care DOAR TU o auzi.

Singura care nu e iluzie! Cea care te va urma în eternitate!

Ce contează cu adevărat? (detalii despre acest aspect important vă invit să citiți AICI)

Am fost învățați din vremuri străbune, că omul trecând prin viață, trebuie să… “facă o casă, un copil și să sădească un pom”.

Știu pe cineva care a realizat toate acestea. Și totuși…

Am întrebat această persoană aflată la o vărstă înaintată, dacă a fost fericită. M-a privit uimită și mi-a spus că nu contează ce-o întreb, că a făcut “ceea ce trebuie”. Am schimbat cuvântul “fericită” cu “împlinită”. Nu părea a înțelege sensul cuvântului. Mi-a vorbit despre anumite realizări profesionale, despre faptul că anumite prietene de-ale ei nu au copii, dar ea da, etc. Mi-a spus că “lumea e rea, că nedreptatea domină această lume, viața e grea, iar bătrânețea traumatizantă”.

Și atunci… casa, copilul, pomul?

Cum au împlinit-o aceste scopuri despre care nici nu știe dacă ERAU ALE EI? Oare scopurile impuse de ceilalți, ori de societate, contează?

NU. Niciodată.

Sunt iluzii ce ne fac să ne rătăcim prin vâltoarea acestei lumi. Pentru că pereții de piatră tac, copilul pleacă la casa lui și va avea viața lui, pomul… unește cerul cu pământul tăcut, undeva departe în lumea lui de nepătruns pentru noi.

Când toate acestea se risipesc în iluzia lumii, ființa umană rămâne cu un singur lucru: SUFLETUL SĂU.

Iar în suflet vei simți acel ceva ce e foarte real: STAREA TA INTERIOARĂ.

Ea e singurul lucru care NU ESTE ILUZIE.


Nu vorbesc de emoții, ele sunt trecătoare și țin de circumstanțele vieții.

Nu vorbesc nici de gânduri, ele circulă mereu pe autostrăzile minții.

Vorbesc despre STARE.

Adică despre a simți…

- Împăcare;

- Echilibru,

- Liniște;

- Bucurie;

- Acceptare;

- Controlul voinței;

- Intuiție – respectiv comunicarea cu sinele tău superior și cu divinitatea;

- Sănătate - adică acea conexiune a trupului cu sufletul, cu tot ce ai în tine.

- Recunoștință;

- și nu în ultimul rând LEGĂTURA TA CU DUMNEZEU!

Toate acestea le simți când celelalte voci tac, când lumina se stinge și pui capul pe pernă, când afară șuieră vântul, iar tu nu poți să auzi decât vocea propriei inimi. Și poate că nici măcar n-o auzi, însă simți că la tine în inimă e pace și cald. Sau… cu totul altceva.

ACEASTA e starea ta interioară și este ACEL CEVA ce este DINCOLO DE ILUZIE. E acel CEVA CE VA FI VEȘNIC CU TINE. Aici și dincolo de granițele acestei lumi.

E nivelul tău energetic și spiritual.

Și cum obținem asta? Adică o stare interioară bună. (pentru că nu vreau să enumer aici ce înseamnă o stare interioară proastă, dar cu siguranță nu e greu de dedus!)

Starea ta interioară e dată de NIVELUL PERSONAL AL CONȘTIINȚEI. De CUNOAȘTEREA SPIRITUALĂ, de NIVELUL ÎNȚELEPCIUNII, și de acel ceva numit IUBIRE.

Însă detalii practice despre cum o obțineți găsiți aici pe site-ul meu, dar și pe alte platforme, găsiți în cărți, găsiți în mediații. Găsiți privind atent în viață, în suflet și în sine. Găsește cel ce caută și cel ce caută conștient, adică ȘTIE CE CAUTĂ. Iar cel ce caută se află “pe cale”, pe calea spre adevăr, acel adevăr ce ne va face liberi.

Carla von Vlad


Bine ai venit!

Știu ce cauți! Cauți comoara din tine. Știi ceva? Eu știu că o vei găsi. Dacă ai ajuns până aici, ești pe drumul cel bun. Mai mult de atât, eu îți pun la dispoziție hărțile potrivite, ce îți vor arăta calea spre țel. Ceea ce trebuie să faci este să mergi înainte, cu hotărâre, cu răbdare, cu încredere și voioșie. Trebuie să mergi savurând drumul, și bucurându-te de clipă. Vei găsi aici tot ce trebuie să știi pentru a păși pe căile vieții într-un mod ascendent, liber de prejudecăți, de temeri, sau neîncredere. Vei urca trepte spirituale și vei dobândi capacitatea de a te înțelege pe tine și lumea în care trăiești, viața și legile sale. continuarea AICI


Promotie carti

Toate cele 5 carti la 100 lei!

PROMOȚIE! Toate cele 5 cărți 100 lei, plus transportul.

Prin Poșta română 15 lei - cu ridicarea pachetului de la poștă, sau prin FAN Courier - prețul fiind cel practicat de FAN Courier în funcție de zonă - caz în care cărțile vi se aduc acasă.

Comandați AICI - vă rugăm mentionați pe lânga NUME, ADRESA și NUMĂRUL DE TELEFON.


Despre mine

Despre mine De când mă știu am fost atrasă de misterul creației, am vrut să aflu, să știu, să cunosc, sau poate doar… să-mi amintesc ceea ce oricum sufletul meu știa.
Copil fiind, priveam în depărtări înstelate căutând parcă ceva nenumit, ceva ce-mi putea oferi libertatea și bucuria dorită. continuarea AICI


Program cursuri reiki si seminarii

MOMENTAN NU SUNT CURSURI!

Detalii despre cursurile de REIKI USUI.
Detalii despre cursul de KARUNA REIKI.
Detalii despre SEMINARII.


De ce sa faci reiki?

Pentru că funcționează chiar și în condițiile în care tu... ești... „pe avarie”, sau te-ai îndepărtat de lumină, cu sau fără voia ta. Și tocmai în astfel de momente ai nevoie de puțin ajutor... venit din lumină. continuarea AICI


Codul secret al amerindienilor

Am ales să public acest text, pentru cuvintele înțelepte cuprinse în el. În opinia mea acest “COD AL AMERINDIENILOR”, indifernt cine l-ar fi scris și care ar fi vechimea lui reală, cuprinde sfaturi înțelepte și reflectă adevărul. Acel adevăr după care mă ghidez si eu deseori în viață și pe care îl recomand tuturor. Nu știu cine este autorul, dar știu că acel autor este ghidat de cunoaștere spirituală și iubire. Deseori viața mi-a spus: Dumnezeu este simplitate și viață. continuarea AICI


Terapia iertarii - metoda Kahuna

Yin YangIn urma cu doua decenii, un psiholog hawaiian surprindea lumea stiintifica cu ceea ce am putea numi, pe buna dreptate, un miracol. Spitalul de Stat din Hawaii se confrunta in acel moment cu probleme deosebit de grave in sectia bolnavilor psihici care comiseseră continuarea AICI


Din tainele vietii...

Din tainele vietii In fine, a treia si cea mai infricosatoare judecata are loc cand s-a terminat ciclul, pentru care a venit o entitate la scoala planetei noastre. Ea are loc aproximativ dupa 26.000 de ani de existenta pe acest glob. Pe parcursul celor 26.000 de ani, entitatea spirituala si-a dus existenta cand pe pamant ca om trupesc, cand in Cer, ca om ceresc sau duh spatial. In scurgerea acestui timp, omul a trait sute si mii de vieti. continuarea AICI


Binecuvantare Grau insorit

Binecuvantat fii Tu Doamne… si binecuvantate fie fiintele, creatiile Tale.

Binecuvantat fie Cerul… si binecuvantat fie Pamantul.

Binecuvantat fie Soarele si binecuvantata fie Luna… si fiecare zodie pusa de Dumnezeu pe instelatul Cer. (continuare)