1. Când “vocea inimii” nu e chiar ... vocea inimii
Spiritualitatea ne îndeamnă să ne ascultăm vocea inimii, dar uneori nu știm să distingem această voce din mulţimea de voci și de gânduri ce par deseori contradictorii.
Inima suferă, inima vrea să se elibereze de suferinţa, inima iubește, inima plânge, inima bate mai tare atunci când avem anumite emoții, pentru că ea știe adevarul
şi astfel doar ne atrage atenția asupra realității.
Pot spune că inima ne iubeşte și ne vrea fericiţi. Inima știe ea bine ce face pentru că divinitatea din noi, își are sălașul în dreptul inimii, dându-ne astfel propria personalitate si un felul unic de-a fi.
Daca îi veți vorbi veţi vedea cum în felul ei vă răspunde. Dar ar trebui să știm că uneori în viaţa noastră există situaţii în care ALTCEVA se dă drept vocea inimii.
Aceast altceva, nu e decât UMBRA, ce conține în ea FRICILE noastre:
- de necunoscutul provocat de schimbări,
- de pedeapsa unui Dumnezeu nemilos şi deci rău, ignorând că EL e iubire.
- de părerea critică a oamenilor, părere ce provine din mândria de a fi văzuți drept perfecți.
- de tristetea cauzată de ruperea unui atașament, (deci de o obisnuință), fie el
şi unul ce simțim că ne lipseşte de puterea şi frumusetea de a fi noi (vorba aceea, mai bine cu rău, decât fără rău!).
Această umbră stă la porţile inimii şi nu lasă razele sale luminoase existente acolo să ne inunde ființa.
Pentru că umbra e izvorată din noi, din trecutul karmic sau din întâmplările trăite în copilărie, ea este vie, și ea animă emoţiile, iar aceste emoții ne dau o “strângere de inimă” când vrem să le îndepărtăm. Suntem atât de mult obișnuiți cu ele că ne doare să le îndepărtăm. Chiar
şi rele ele totusi SUNT ALE NOASTRE. Să renunți la ceva din tine nu e ușor nici la nivel pshic. Orice operație chirurgicală doare, asa e
şi cu îndepătarea emoțiilor provenite din umbre cenușii și frici nerostite.
Dar bucurați-vă, acum știti, ele nu sunt vocea inimii! Ele sunt doar vocea fricii
şi disperării UMBREI din noi. Umbra nu vrea să piară și să piardă. Ea a devenit în timp o entitate ce se hrănește cu energiile negative din noi.
Însă are si ea rolul ei… pozitiv. Ne ajută să cunoaștem curajul. Curajul de a fi noi, de a ne cunoaste pe noi, si de a ne tranforma umbra în lumină.
Cum sa facem distincţie între acestea vocea sufletului şi vocea umbrei?
Uneori necesită timp. Dar prea mult timp de gândire conduce deseori la mai multă confuzie. De aceea vă propun o meditaţie ce poate aduce lumină în iluzie.
MEDITAŢIA CE DESPARTE ADEVĂRUL DE ILUZIE
Alege un loc unde poți sta o oră în pace. Stai în liniște, închide ochii, aprinde o lumînare, (dacă o ai la îndemână, dar se poate
şi fără) şi intră în mediatie. Dar înainte citește instrucțiunile.
- Respiră lent fără a fi atent la vreun ritm anume.
- Eliberează-te de trecut, de viitor, de griji, de întrebări, de tot…
- Ancoreaza-te pentru o clipă în prezent. Puterea ta energetică va crește simțitor.
- Apoi afirmă încet că dorești să desparţi lumina de umbre. Formulează clar întrebarea al cărui răspuns îl dorești.
- Pune întrebarea Celui ce ÎL consideri Cretorul tău şi al lumii.
- Apoi avântă-te pe aripile visului ca un vultur în zbor. Imaginează-ţi că ai luat deja o decizie. Că ai făcut deja ce-ți dorești. Deci ceea ce-ți dorești se întâmplă.
- Intră cu puterea minții în acea situație.
- IMPORTANT! Fii constient că pe acel teritoriu nu există judecăți, frici şi nici umbre. Nu există pedepse. Există numai iubire. O iubire infintă, reală.
- Trăieşte ceea ce-ți dorești ca și cum ar fi real.
- Fă acest lucru cel puțin 10 minute, cel mult 30 de minute.
- Simte cu trupul şi sufletul emoțiile trăite, realitatea aceea.
- Revino încet la realitatea prezentă.
- Întreabă-ți rațiunea dacă ce ai trăit și ce ai simțit îți este potrivit și te reprezință. Fii sincer cu tine și nu încerca să creezi iarăsi umbre.
- Vezi dacă mai este cumva ceva ce îți doresti, dacă ceva îți lipsește, dacă e necesar să mai adaugi ceva. Dacă da, reintră iar în meditatie, trăieşte iar, simte, întreabă-ți rațiunea dacă ce simți
şi trăiești te reprezintă.
- Apoi poți ajunge la o concluzie, pentru că răspunsul primit prin vocea simțirii și a rațiunii superioare este răspunsul primit de la Dumnezeu.
Orice decizie sau acțiune ce NU ne dă o stare de bine la nivel mental si emoțional, mai exact spus, nu ne dă o stare de bucurie a sufletului, de libertate
şi zbor, nu este o decizie a inimii.
Dacă această meditatie te-a ajutat şi ai ajuns la o concluzie, nu şovăi, ci treci la ACȚIUNE. Orice amânare conduce la pierdere de energie. Iar acțiunea se va realiza mult mai greu sau deloc.
Carla von Vlad
Bine ai venit!
Știu ce cauți! Cauți comoara din tine. Știi ceva? Eu știu că o vei găsi. Dacă ai ajuns până aici, ești pe drumul cel bun. Mai mult de atât, eu îți pun la dispoziție hărțile potrivite, ce îți vor arăta calea spre țel. Ceea ce trebuie să faci este să mergi înainte, cu hotărâre, cu răbdare, cu încredere și voioșie. Trebuie să mergi savurând drumul, și bucurându-te de clipă.
Vei găsi aici tot ce trebuie să știi pentru a păși pe căile vieții într-un mod ascendent, liber de prejudecăți, de temeri, sau neîncredere. Vei urca trepte spirituale și vei dobândi capacitatea de a te înțelege pe tine și lumea în care trăiești, viața și legile sale.
continuarea AICI
Toate cele 5 carti la 100 lei!
PROMOȚIE! Toate cele 5 cărți 100 lei, plus transportul.
Prin Poșta română 15 lei - cu ridicarea pachetului de la poștă, sau prin FAN Courier - prețul fiind cel practicat de FAN Courier în funcție de zonă - caz în care cărțile vi se aduc acasă.
Comandați AICI - vă rugăm mentionați pe lânga NUME, ADRESA și NUMĂRUL DE TELEFON.
Despre mine
De când mă știu am fost atrasă de misterul creației, am vrut să aflu, să știu, să cunosc, sau poate doar… să-mi amintesc ceea ce oricum sufletul meu știa.
Copil fiind, priveam în depărtări înstelate căutând parcă ceva nenumit, ceva ce-mi putea oferi libertatea și bucuria dorită.
continuarea AICI
Program cursuri reiki si seminarii
MOMENTAN NU SUNT CURSURI!
Detalii despre cursurile de REIKI USUI.
Detalii despre cursul de KARUNA REIKI.
Detalii despre SEMINARII.
De ce sa faci reiki?
Pentru că funcționează chiar și în condițiile în care tu... ești... „pe avarie”, sau te-ai îndepărtat de lumină, cu sau fără voia ta. Și tocmai în astfel de momente ai nevoie de puțin ajutor... venit din lumină. continuarea AICI
Codul secret al amerindienilor
Am ales să public acest text, pentru cuvintele înțelepte cuprinse în el. În opinia mea acest “COD AL AMERINDIENILOR”, indifernt cine l-ar fi scris și care ar fi vechimea lui reală, cuprinde sfaturi înțelepte și reflectă adevărul. Acel adevăr după care mă ghidez si eu deseori în viață și pe care îl recomand tuturor. Nu știu cine este autorul, dar știu că acel autor este ghidat de cunoaștere spirituală și iubire. Deseori viața mi-a spus: Dumnezeu este simplitate și viață. continuarea AICI
Terapia iertarii - metoda Kahuna
In urma cu doua decenii, un psiholog hawaiian surprindea lumea stiintifica cu
ceea ce am putea numi, pe buna dreptate, un miracol.
Spitalul de Stat din Hawaii se confrunta in acel moment cu probleme deosebit de grave in sectia bolnavilor psihici care comiseseră
continuarea AICI
Din tainele vietii...
In fine, a treia si cea mai infricosatoare judecata are loc cand s-a terminat ciclul, pentru care a venit o entitate la scoala planetei noastre. Ea are loc aproximativ dupa 26.000 de ani de existenta pe acest glob. Pe parcursul celor 26.000 de ani, entitatea spirituala si-a dus existenta cand pe pamant ca om trupesc, cand in Cer, ca om ceresc sau duh spatial. In scurgerea acestui timp, omul a trait sute si mii de vieti.
continuarea AICI
Binecuvantare
Binecuvantat fii Tu Doamne… si binecuvantate fie fiintele, creatiile Tale.
Binecuvantat fie Cerul… si binecuvantat fie Pamantul.
Binecuvantat fie Soarele si binecuvantata fie Luna… si fiecare zodie pusa de Dumnezeu pe instelatul Cer.
(continuare)