Spune te iubesc cât înca se mai poate…

Mama mea a plecat din lumea aceasta. A trecut mai mult de o lună de atunci, vorbesc de sfârșitul lui august. Deși eram extrem de diferite acum îi simt lipsa. E firesc. Legătura dintre mamă și copil e cea mai puternică legătură psihică (adică sufletească) și energetică (adică la nivel de ADN și de câmp energo-informațional) de pe această planetă. Indiferent cum a fost relația, indiferent cât de mult suntem în contact cu mama, sau de cât de mult am lucrat dpdv al dezvoltării personale cu noi, sau în ce privește relația, relația cu mama ne marchează viața. Chiar și pentru cei care au rupt această relație, ea tot există, ea tot îi marchează, nu atât prin lipsa ei fizică, cât prin prezența ei în planul sufletului pe care nu-l putem ignora sau nega. Ea, mama, persoana ce ne-a adus pe lume este și va fi mereu acolo pe un raft al sufletului, unde chiar dacă nu umblăm des suntem conștienți că există, iar acest fapt e ca un strigăt tăcut, dar intens.

Relația cu mama e acea legătură ce ne marchează viața indubitabil într-un fel sau altul. După relația cu Dumnezeu, sau poate înaintea ei. Uneori nu știu care are de fapt prioritate. Cred totuși că cea cu Dumnezeu.

Am să vă povestesc un pic despre mama, nu pentru că ea ar avea vreo importanță pentru voi, ci pentru că toți aveți o mamă. Și e o relație ce trebuie gestionată corect. Corect... adică cu înțelepciune, și iubire... De iubire nu putem să uităm. Niciodată. Mai ales atunci când ea aparent este absentă. Ceva nu ne lasă. Iar dacă o ignorăm, nu e bine. Chiar nu e. Pentru că ea e acolo. Într-un mod foarte special.

Pe mine nu m-a crescut mama, ci bunica. Bunica era extraordinară. Nu că era bunica mea, ci că așa era ea. Peste tot unde mergea își făcea prieteni, era bine primită și bine privită. Trăia boierește, deși avea puțini bani. (în tinerețe a fost „boieroaică”, dar comuniștii i-au confiscat tot!) Nu știu cum reușea. Îmi oferea tot ce doream, dar cumva n-am ajuns să cred că totul mi se cuvine, ci doar să fiu un suflet deschis, optimist și cu credință în bine și în Dumnezeu. A... da... bunica era credicioasă, deși ca tot omul uneori bombănea, se enerva, critica. Uneori ghicea în cafea, însă numai rudelor și prietenilor, desigur, niciodată contra cost. Avea un suflet bun și îi plăceau pisicile. Știa să ierte, știa să privească viața cu optimism și să iubească. Pe mine m-a iubit enorm. Eram singura ei nepoată și am locuit cu ea până m-am măritat.

Și mama m-a iubit.

Numai că mama m-a iubit altfel. Era acea iubire aflată în spatele scenii. Veți vedea cum și de ce spun asta.

Ea vroia SĂ FIU CA EA. Neapărat! Iar eu ca ea n-am fost niciodată. Și nici nu-mi doream să fiu. Mi-a spus-o o dată direct, când am întrebat-o de ce mă critică mereu, de ce mă atacă. Răspunsul a fost simplu și clar: pentru că nu ești ca mine. Am privit-o uimită nevenindu-mi să cred.

Am întrebat-o: Ești fericită? Ai fost fericită, împlinită în viață?

Mă privea fără să dea un răspuns. Răspunsul era oricum evident. Chiar dacă FERICIREA nu e o stare continuă, ÎMPLINIREA dacă aduni și scazi, trebuie să dea pe plus într-o viață. La ea nu dădea.

Sigur după o facultate de psihologie, un master de psihanaliza si zeci de cursuri facute și de cărți citite, ți se pare aberantă o astfel de afirmație făcută de o mamă. Cum să vrea să fii ca ea?! Numai că tot datorită pregătirii mele mi-am revenit pentru că știu că într-adevăr OAMENII SE SIMT BINE CU CEI ASEMĂNĂTORI LOR. Vorba aceea: cine se aseamănă se adună. Cei care au perspective asemănătoare asupra vieții se plac reciproc, cei cu gusturi comune se simpatizează și se înțeleg – de exemplu mamei nu-i plăcea cum mă îmbrac, printre altele, și-mi spunea acest lucru. Cei care au valori comune – de exemplu libertatea, independența, ori pasiuni comune, cum ar fi călătoriile, cititul, dansul, desigur că se admiră reciproc. Hm... mi-amintesc că mamei nu-i plăcea nici că dansam zumba. Mi-a spus că ea n-ar fi făcut niciodată așa ceva.

Din legătura cu ea am înțeles practic un lucru ce-l citisem în teorie de nenumărate ori, UN OM POATE SĂ IUBEASCĂ PE CEILALȚI, ÎN MĂSURA ÎN CARE SE IUBEȘTE PE SINE. Iubirea e așa cum o înțelege el. Orice altceva i se pare de neînțeles și străin. Chiar dacă modul lui de a vedea iubirea, nu este totuși iubire reală.

Pentru că iubirea chiar poate fi definită obiectiv, până la un punct de unde începe modul personal de a a vedea viața și de a te manifesta.

Mama întotdeauna a ales SĂ SE SACRIFICE PENTRU ALȚII. Însă vorbim aici de acel sacrificiu inutil dar și fals, pentru că cere întotdeauna ceva la schimb. Cum adică?

Iată doar un exemplu...

Și-a luat casă aproape de serviciul lui tata. Când avea de ales între acel loc și unul indiscutabil mai bun. Din acest motiv ea străbătea tot orasul până la locul unde lucra ea. Sigur că tata nu a apreciat, iar în scurt timp el oricum și-a schimbat locul de muncă și a ajuns și el să străbată jumătate de oraș.

Și-a rupt piciorul de două ori, umbla prin autobuze aglomerate, pe vremea când metroul abia se construia. Apoi făcea munca altora la servici însă aceia au luat acest lucru ca un dat. La început au mulțumit, apoi au uitat s-o mai facă. Și erau nemulțumiți dacă nu li se făcea.

Am întrebat-o de ce a făcut toate astea. Iar ea mi-a răspuns: pentru că așa sunt eu. Dar... nu e bine să fii așa. Nu vezi consecințele! Pentru mine e. Ce-ai cu mine! Ce te deranjează!

Ești fericită? , o întrebam iar. Ai fost vreodată?

Fac ce trebuie, îmi răspundea. Așa e viața.

VIAȚA E CUM NE-O FACEM NOI, îi spuneam, dar nu mă credea.

Nu..., spune ea, toți avem O SOARTĂ.

Ai dreptate, parțial, pentru că avem un destin, un dat cu care venim, dar putem schimba mult, ba chiar avem datoria s-o facem, atunci când nu ne place ce avem!

Nu mă credea. Deși credea că „avem o soartă”, nu credea în astrologie, în clarviziune, în reîncarnare și... nici în adevărurile spuse de psihololgie, ori de științele spirituale. Spunea că e creștină. Și într-un fel chiar era. Punea în practică o anumită parte a creștinismului, aceea prost înțeleasă. De ce prost? Pentru că Iisus, le-a spus apostolilor să-l iubească pe Dumnezeu, și pe aproapele așa cum se iubesc pe ei înșiși. Da, cum se iubesc pe ei înșiși. Vedeți... nu mai mult, nu mai puțin. Asta e tot. Trebuie, să învătăm să ne iubim pe noi. Să ne iubim fără dubii și clar, să ne iubim și să simțim binele din iubirea aceea. Nu în mod egoist, dar nici în modul în care sacrifici tot. Pentu că sacrificiul cere recunoștință, iar recunoștința e ceva rar. Dacă ea nu există, atunci se naște nemulțumirea și negativismul, și amărăciunea se instalează în suflet. Aici greșea ea. Pentru că ea era un om ce tot timpul se plângea de ceva...

Nu... nu-mi critic mama. Ci vreau să vă învăt să fiți liberi. Liberi de prejudecăți și limitări dăunătoare iubirii.

Ea singură se autolimita. Așa înțelegea ea iubirea. Însă viața e expansiune, bucurie, strălucire... Nu frică, sacrificiu și dăruire plină de pretenții.

DĂRUIREA SE FACE ÎN LIMITELE ÎN CARE O FACI CU BUCURIE. FĂRĂ SĂ VREI ABSOLUT NIMIC DE LA ALȚII. DESIGUR CĂ UNIVERSUL ÎȚI VA DA, MAI TÎRZIU ȘI... DE OBICEI DIN ALTĂ PARTE.

Se îmbrăca extrem de simplu în haine cernite – SIGUR CĂ MODUL CUM NE ÎMBRĂCĂM REFLECTĂ STAREA NOASTRĂ INTERIOARĂ - nu purta bijuterii cu excepția unei cruciulițe de metal, iar părul și-i ținea într-un coc demodat. Toată viața a purtat acel coc. A luat medicamente, mergea des la doctori și a stat mult prin spitale. Nu m-a crezut niciodată când îi spuneam că TOATE BOLILE, AU CAUZE EMOȚIONALE. Respingea total ideea aceasta. Spunea că e bolnavă ca a muncit mult și că serviciul ei era departe de casă.

ERA UN OM CU UN SUFLET EXTREM DE BUN ȘI MILOS. Dădea bani sau daruri tuturor. Și mie mi-a dat. Însă nu uita să-mi amintească mereu acest fapt. O dată a dat unui cerșetor pe lângă care trecea zilnic, un cozonac cumpărat special pentru el, iar omul a aruncat cu cozonacul după ea și a înjurat-o. El voia bani, să bea, sau... să ia droguri, țigări, ori cine știe... Oricum după felul în care arăta acel om, nu inspira milă, ci altceva. De atunci nu i-a mai dat. S-a simțit foarte prost că acel om i-a respins darul. Poate a înțeles un pic că nu toți sunt ca ea.

Pentru că în ultimii ani ai vieții repeta mereu, mai mult pentru ea... Oamenii sunt diferiți. Oamenii sunt diferiți. Da.

La pensie a ținut 6 pisici, deși era prea mult pentru ea. Tot timpul când o întrebam ce face, îmi spunea că muncește și e obosită din cauza pisicilor. I-am spus că dacă nu face față să mai dea, să le găsească stăpâni. Nu voia. Deși ar fi putut și aș fi putut să o ajut. În timp a început să se vaite din ce în ce mai tare și să spună că... viața e grea, ba chiar groaznică. I-AM SPUS CĂ VIAȚA E AȘA CUM NE-O FACEM NOI. Iar ea îmi spunea că e vorba de soartă.

După ce a murit tata și-a îndreptat atenția asupra mea, iar eu răsfățată de bunica și cu o copilărie cu adevărat fericită, m-am trezit cam pe la 40 de ani că am o mamă, care e extrem de nemulțumită de mine și care cumva, în felul ei, mă educa. Mai bine spus, încerca să mă educe – la peste 40 de ani - într-un mod total opus principiilor învățate de mine în anii în care am studiat spiritualitatea și psihologia. Sigur că făceam – cel puțin la început – greșeala să încerc să o contrazic și în consecință să o învăt eu pe ea. Nu asculta, respingea lucurile spuse de mine. Iar eu o întrebam iarăși ușor ironic: AI FOST FERICITĂ?

Și atunci a început un soi de război psihologic între mine și ea.

Dar am înțeles cât de valoroasă e cunoașterea spirituală și cunoașterea psihicului uman. Cât de mult te salvează în astfel de situații. Cum? Prin înțelegere. Prin faptul că înțelegeam de ce spunea anumite lucruri, de ce acționa într-un anume fel. Și cu toate acestea tot suferem. Mai puțin decât dacă nu aș fi avut cunoaștere, dar tot sufeream. Simteam un dor de iubirea aceea de mamă, pe care de fapt mi-a oferit-o bunica.

Ar fi foarte multe de spus, dar aleg să mă opresc acum aici cu detaliile.

Mama mi-a dăruit mult din punct de vedere material. Așa a vrut ea. Ce avea de la bunica, de la familie, nu de la ea, desi acele lucuri i se cuveneau, mi le-a dat.

Cred că a făcut-o din două motive. Unul, nu prea știa ce să facă cu banii. Doi, voia foarte mult să fie iubită. Și... credea în mod greșit că iubirea se cumpără cu bani. Nu-i așa.

Când mi-am publicat prima carte Lecție de iubire, am facut-o din banii dăruiți de ea. Când mi-a ieșit cartea din tipografie, ea era în spital. Am mers la ea și i-am spus despre carte. În loc să mă întrebe despre carte, ori să mă felicite pentru ea, m-a întrebat dacă i-am pus în cont cota ei parte – din banii proveniți din faptul că vândusem ceva, de la ea. M-a supărat enorm acest lucru. Asta avea importanță pentru ea?

Pentru că e adevarat ce se spune: NU CONTEAZĂ CÂT ȚI-A DĂRUIT UN OM, CI CUM TE-A FĂCUT SĂ TE SIMȚI.

Iar ea mă făcea deseori să mă simt prost. De aceea am să vă vorbesc acum de IUBIREA ASCUNSĂ...

Orice face un om provine din iubire. Chiar dacă aparent e ceva rău. Chiar dacă el însuși nu știe. VORBESC AICI DE IUBIREA SUBCONȘTIENTĂ. De aranjamentele lui Dumnezeu. Pentru că de fiecare dată când cineva te critică, te lovește în suflet, tu trebuie să te ridici, să cauți, să înțelegi, să cunoști și astfel să crești, să evoluezi spiritual.

Eu așa am făcut. Și toți oamenii se vor ridica prin căutări, cauzate în 90% din cazuri de o lipsă, sau de o suferință. Sau... aproape toți...

Dacă totul e perfect cu greu mai evoluezi. Pare greu de crezut dar e adevărat!

În căutările mele AM REALIZAT CĂ AVEAM MULTE DIN PROBLEMELE EI, numai că se manifestau în alt fel și la alt nivel. De exemplu, TIMIDITATEA EXCESIVĂ, de care cu greu m-am vindecat, dar m-am vindecat. Apoi RANA DE NEDREPTATE, pentru că am suferit și eu când am ajutat câteva persoane cu cunoașterea mea și acestea mi-au fost total nerecunoscătoare, ba dimpotrivă m-au bârfit, invidiat, criticat. Au mai fost și altele, dar nu le voi spune aici.

E bine să știți că toți avem problemele părinților noștri și suntem aici să le vindecăm!

Au fost și MOMENTE BUNE, ȘI AMINTIRI FRUMOASE CU MAMA... în care iubirea NU A MAI STAT ASCUNSĂ.

Mi-amintesc când am urmărit alături de ea eclipsa de soare din 1999. Ne-am dus la capătul străzii să o vedem mai bine, pentru că la noi nu se vedea de pomi și de case. Am privit amândouă acest fenomen cosmic, iar lângă noi în părculețul de la capătul străzii n-o să uit niciodată cum se jucau niște pui de pisoi russian blue. A fost un moment magic.

Un alt moment a fost atunci când într-o seară m-a sunat destul de târziu. Am răspuns uimită. Oare ce voia la ora aia? Mi-a spus să mă uit pe cer lângă Lună, că se vede o steluță ce sclipește extraodinar de frumos. Am privit cerul. Așa era. Mi-a spus: mă uitam la ea, și mi-am dorit să o vezi și tu. Am fost fericită că a vrut să împărtășască cu mine acel moment. Nu o să-l uit niciodată.

Și au mai fost și alte momente de iubire... pentru că ce să vezi... ASTA E IUBIRE! Dorința de a împărtăși, de a te bucura alături de cineva, de a comunica... printre altele.

Sunt mulți cei ce cred că iubirea trebuie să fie ceva perfect, ceva ce ne face să ne simțim minunat întotdeauna. Nu... iubirea este despre a dărui și a primi, dar este și mai mult despre A ÎNVĂȚA. Direct, dar deseori INDIRECT, din întămplările vieții. IAR A ÎNVĂȚA CONDUCE LA EVOLUȚIE SPIRITUALĂ. Asta e iubirea, e despre emoție, gând, voință, faptă. E dorința de a înțelege și de a merge înainte. Este despre a dori celuilalt să-i fie bine, la fel de bine ca ție, chiar dacă acel bine al lui e uneori diferit și/sau separat de binele tău.

Pentru asta Adam și Eva au ales să părăsească Raiul, acel loc unde contrariile nu existau. E o metaforă desigur! Dar astfel putem înțelege că evoluția nu se naște din stagnare, ci din arta de a uni și armoniza contrariile. Binele și răul nasc acest tip de iubire umană, cu hopuri, cu bucurii, dar și cu durere, cu căutări, cu pace și serenitate, dar și cu război și distrugere. Iubirea la conține pe toate pentru că numai din contrarii putem crește. Prin experiență, înțelegere, dar și credință în Dumnezeu.

Unii opun rezistență, la început – cum a opus deseori mama, alții, iau taurul de coarne și învață, și vor să știe DE CE. Însă tuturor la vine vremea să crească. Toate la momentul lor.

În luna dinainte de a pleca mama a stat de 3 ori în spital. Apoi deși se simțea slăbită a vrut acasă. Știa că a sosit ceasul. Și voia să moară în patul ei.

Cu o zi înainte i-am vorbit despre noi, despre faptul că, chiar dacă nu ne-am înțeles minunat, o apreciez și că are un suflet bun. I-am spus că nu există moarte, ci doar o trecere spre alte lumi. I-am spus că apreciez tot ce a făcut pentru mine... i-am citit rugăciuni. M-am gândit atunci că aș fi putut să fiu mai îngăduitoare cu ea, așa cum și ea ar fi putut fi cu mine. Mi-a părut rău că uneori îi respingeam ideile – de altfel greșite – cu un ton dur, sau râzând ironic de ceea ce spunea. Știam că explicațiile mele și învătăturile ce le știam nu le ascultă, și atunci o ironizam. Ea suferea. Și eu... asemenea. Aș fi putut fi mai bună, mai calmă și mai caldă. Sau poate... nu. Pentru că acționăm exact cum putem, la un moment dat. Dar... mi-am luat lecția și acum am înțeles ceea ce trebuia.

Nu-mi venea să cred că am ajuns în acel moment. În ceasul plecării ei de pe acest Pământ. Abia mai vorbea și bea doar apă. La un moment dat am simțit că trebuie să plec de la ea, nu voiam să o văd cum moare. Am plecat acasa la mine. Urma să stea cu ea vecina ei, un om deosebit care a ajutat-o enorm.

La ieșire din cameră i-am spus ce simțeam: te iubesc.

Iar ea a răspuns cu voce stinsă: și eu...

Dimineața următoare m-a sunat vecina ei. Mama plecase.

Carla von Vlad

Bine ai venit!

Știu ce cauți! Cauți comoara din tine. Știi ceva? Eu știu că o vei găsi. Dacă ai ajuns până aici, ești pe drumul cel bun. Mai mult de atât, eu îți pun la dispoziție hărțile potrivite, ce îți vor arăta calea spre țel. Ceea ce trebuie să faci este să mergi înainte, cu hotărâre, cu răbdare, cu încredere și voioșie. Trebuie să mergi savurând drumul, și bucurându-te de clipă. Vei găsi aici tot ce trebuie să știi pentru a păși pe căile vieții într-un mod ascendent, liber de prejudecăți, de temeri, sau neîncredere. Vei urca trepte spirituale și vei dobândi capacitatea de a te înțelege pe tine și lumea în care trăiești, viața și legile sale. continuarea AICI

Toate cele 5 carti la 100 lei!

PROMOȚIE! Toate cele 5 cărți 100 lei, plus transportul.

Prin Poșta română 15 lei - cu ridicarea pachetului de la poștă, sau prin FAN Courier - prețul fiind cel practicat de FAN Courier în funcție de zonă - caz în care cărțile vi se aduc acasă.

Comandați AICI - vă rugăm mentionați pe lânga NUME, ADRESA și NUMĂRUL DE TELEFON.

Despre mine

De când mă știu am fost atrasă de misterul creației, am vrut să aflu, să știu, să cunosc, sau poate doar… să-mi amintesc ceea ce oricum sufletul meu știa.
Copil fiind, priveam în depărtări înstelate căutând parcă ceva nenumit, ceva ce-mi putea oferi libertatea și bucuria dorită. continuarea AICI

Program cursuri reiki si seminarii

MOMENTAN NU SUNT CURSURI!

Detalii despre cursurile de REIKI USUI.
Detalii despre cursul de KARUNA REIKI.
Detalii despre SEMINARII.

De ce sa faci reiki?

Pentru că funcționează chiar și în condițiile în care tu... ești... „pe avarie”, sau te-ai îndepărtat de lumină, cu sau fără voia ta. Și tocmai în astfel de momente ai nevoie de puțin ajutor... venit din lumină. continuarea AICI

Codul secret al amerindienilor

Am ales să public acest text, pentru cuvintele înțelepte cuprinse în el. În opinia mea acest “COD AL AMERINDIENILOR”, indifernt cine l-ar fi scris și care ar fi vechimea lui reală, cuprinde sfaturi înțelepte și reflectă adevărul. Acel adevăr după care mă ghidez si eu deseori în viață și pe care îl recomand tuturor. Nu știu cine este autorul, dar știu că acel autor este ghidat de cunoaștere spirituală și iubire. Deseori viața mi-a spus: Dumnezeu este simplitate și viață. continuarea AICI

Terapia iertarii - metoda Kahuna

In urma cu doua decenii, un psiholog hawaiian surprindea lumea stiintifica cu ceea ce am putea numi, pe buna dreptate, un miracol. Spitalul de Stat din Hawaii se confrunta in acel moment cu probleme deosebit de grave in sectia bolnavilor psihici care comiseseră continuarea AICI

Din tainele vietii...

In fine, a treia si cea mai infricosatoare judecata are loc cand s-a terminat ciclul, pentru care a venit o entitate la scoala planetei noastre. Ea are loc aproximativ dupa 26.000 de ani de existenta pe acest glob. Pe parcursul celor 26.000 de ani, entitatea spirituala si-a dus existenta cand pe pamant ca om trupesc, cand in Cer, ca om ceresc sau duh spatial. In scurgerea acestui timp, omul a trait sute si mii de vieti. continuarea AICI

Binecuvantare

Binecuvantat fii Tu Doamne… si binecuvantate fie fiintele, creatiile Tale.

Binecuvantat fie Cerul… si binecuvantat fie Pamantul.

Binecuvantat fie Soarele si binecuvantata fie Luna… si fiecare zodie pusa de Dumnezeu pe instelatul Cer. (continuare)