Home


Câmpul auric si tainele sale

Aura corpului Nu mai e un secret că tot ce există are o aură, un câmp de lumină ce pare că radiază din ființă. Nu doar sfinții ce sunt pictați în incoane cu aureole luminoase, ci noi toți suntem construiți după același tipar. De fapt acest câmp energetic face parte din ființă, o înveșmântează, iar când spun ființă, mă refer atât la om cât și la animal și la plantă. Chiar și pietrele emană energie. Tot ce e viu are o aură. Iar universul în întregul său e viu, si dincolo de vizibil existând viață, însă o viață vibrând pe alte frecvențe de cele accesibile ochiului fizic uman.

Suntem energie, lumină, vibrație. Avem aură energetică, chakre și nadisuri. Suntem mai mult decât putem vedea. Suntem ființe de esență dinvină, pornite într-o călătorie magică, de experimentare a necunoscutului, și de redescoperire propriei puteri divine ascunse în fiecare din noi. Energetica trupului are o iportanță majoră în toate aspectele vieții noastre, începând cu sănătatea, și terminând cu realizarea destinului.

Aura energetică umană este acel învelis de lumină ce încojoară corpul. Este compusă să patru corpuri fiecare având rostul și rolul său. Energia acestora este mai subtilă, vibrează pe frecvențe mai înalte decât energia corpului fizic. Aș putea spune că aura este o oglindă a sufletului, a sănătății și destinului.

Iată pe scurt câteva informații esențiale despre cele patru corpuri aurice:

CORPUL ETERIC – e primul corp energetic ce învelește corpul fizic. Se întinde pe o distanță de 5 -15 cm în jurul corpului fizic și are o frecvență apropiată de cea a materiei. În el clarvăzătorii pot vedea organele corpului fizic, starea lor de funcționare. Culoarea sa este verde de diferite nuanțe, dar în funcție de clarvăzător și personă, poate fi colorată în auriu ori purpuriu. Însă aceste culori nu sunt statice, ele se schimbă în funcție de starea corpului fizic, chiar dacă există întotdeauna o culoarea dominată acesta fiind în marea majoritate a cazurilor verde. Dacă un organ este bolnav se vede în acest strat, culoarea acestuia fiind cenușie, maronie sau neagră, stratul fiind mai subtire, ori chiar rupt în zona acelui organ. La cei ce au suferit traume psihice acest prin strat e static, nu vibrează ca omul sănătos, si e mai îngust.
Corpul eteric are propriile chakre. Ele având rolul să recepteze energia subtilă înaltă, aparținând universului invizibil, să-i scadă frecvența adaptând-o astfel necesităților energetice ale copului fizic. Energia este trimisă prin aceste chakre în corp, în toți atomii corpului fizic, care în fond nu sunt decât tot energie. O energie mai grosieră, de o vibrație mai joasă. Dar ele au rol și de emisie a energiei consumate a corpului, către restul corpului auric. Altfel spus sunt precum niște ferestre. Energia cosmică ce pătrunde în ele e cea care face ca aceste chakre să se rotească.

CORPUL ASTRAL – este al doilea învelis auric al corpului fizic. Se întinde cam 50-60 cm în jurul corpului fizic. Este luminos, strălucitor, încojurând corpul fizic și pe cel eteric, luând ca și corpul eteric forma trupului uman. Energia ce îl compune este mai subtilă, de o frecvență mai ridicată decât cea a corpului eteric. Culoarea sa este în nuanțe de roz, de la sidefiu, la roz mai puternic, dar poate fi și alb sau purpuriu. Mai este numit și corp emotional, deoarece în el se văd emoțiile și sentimentele ființei. El este dinamic, modificându-se în funcție de noi, de starea noastră emoțională și sentimentală. În funcție de emoții și gânduri ce pot fi percepute ca forme gând în acest strat auric, el se modifică ca dimensiune, cât și ca strălucire și culori. Când omul este emoționat sau îi este teamă de ceva, corpul astral se îngustează.
Ca și corpul eteric, are chakrele sale, ele având rolul de receptori și emițători de energie astrală. Această energie de natură spirituală, e filtrată si condusă către chakrele eterice și apoi către corpul fizic, către fiecare celulă a sa.

CORPUL MENTAL – înconjoară cele două corpuri precedente, dar spre deosebire de acestea, care se mulează după forma corpului uman, corpul mental este oval, având o grosime variabilă de la 15 la 30, 40 cm, în funcție de persoană. El are o vibrație mai înaltă decât cel astral. Culoarea sa fiind albastru sau alb. Culoarea sa se schimbă în funcție de gândurile transmise sau primite de fiecare ființă, nu întâmplător numindu-se corp mental. El având în principal acest rol de emisie-recepție a gândurilor. Se poate idetifica de asemena cu spiritualul personei, el oglindind preocupările acesteia si în consecință nivelul spiritual la care a ajuns. Aici se pot vedea gândurile sub formă de imagini. Stratul mental este în legătură cu chakra gâtului, cu Vishuda, fapt pentru care el vibrează și se lățește sau se îngustează în momentul în care omul vorbește, comunică. Chakra Vishda, situată în dreptul gântului (tiroidei) fiind chakra comunicării și a exprimării de sine.

CORPUL CAUZAL – este ultimul strat auric, el fiind cel mai aproape de sinele divin al persoanei, acest strat e cel care reflectă calitățile și aptitudinile dobândite în viețile precedente. El are și rol de protecție, reflectând și puterea sufletului și având și rol de menținere a ființei pe planul pământean. Culoarea sa este violet sau alb strălucitor. Acest strat nu-și schimbă culoarea decât când sufletul este extrem de înrăit, deci afectat grav de negativitate și/sau boală. El este cel mai apropiat de conștiința superioară, având o vibrație net superioră celorlalte 3 corpuri menționate până acum. Este așa cum am spus, un vehicul al conștiinței sinelui. El e responsabil pentru crearea gândurilor, deoarece izvorul real, cel mai adânc al acestora este de fapt sinele, dar și de forța cu care acestea sunt emise în univers. Un spirit bătrân sau foarte elevat având o forță mai mare în transmisiile energetice, el putând să-i influențeze pe ceilalți, sau cursul situațiilor. Aici vedem gândurile în abstract, fără încărcătura lor emoțională sau sentimentală, dar și liniile destinul omului.

Pe lângă aceste 4 corpuri aurice, avem cu toți și o aură magnetică ce se întrepătrunde cu ele. Ea amană direct din corpul fizic, starea ei fiind în legătură cu starea fizică a persoanei. Când facem sport, miscare, ori stăm la soare aceasta se întărește, adică devine mai marem mai puternică vibrând în culori frumoase. Aceasta întărește și straturile aurice cu care se interferează. Este energia vitală emanată de corp și puterea de a atrage anumite energii de aceași vibrație.

Fiecare organ are aura sa emțând într-o lumină specifică, la fel și fiecare celulă în parte. Dar nu vom intra aici în detalii.

Totul în univers este vibrație, fiecare vibrație având ritmul său specific. CUVÂNTUL din care TOTUL s-a făcut este de asemenea vibrație. Aici sub formă de sunet. La un anumit nivel, universul este o simfonie de sunete, iar aceste sunete sunt percepute de clarvăzători ca și culori. Astfel universul întreg este un joc de culori și un cântec divin. O mare de culori și sunete dincolo de cele pe care ochii obișnuiți le văd. Când cineva cântă, deși omul obișnuit nu vede, cei ce văd în astral percep culori ieșind din coardele sale vocale. Culorile văzute diferă uneori un pic, în funcție de cel ce le percepe, de aceea există diferențe între mărturisirile clarvăzătorilor despre lumea nevăzutelor. Însă esența și semnificația lor rămâne aceeași, deoarece ei văd același lucru, doar sensibilitatea ochilor spirituali e alta, în funcție de nivelul spiritual, de exercițiu, de accesul ce s-a dat spre lumea subtilă. Fiecare cuvânt e în același timp și culoare, fiecare gând e o emisie de vibrații mai înalte sau mai joase, în funcție de care se poate percepe o anumită culoare a acelui gând. Un gând de iubire poate fi alb, auriu, roz, unul de ură e înveșmântat în nuanțe de negru, maro sau cenușiu.

Putem spune despre Creație că ea este vibrația ritmică a Cuvântului primordial din care s-a născut tot. O feerie de culori, de nuanțe, de emoții, de sentimente, de forme, de cântece cosmice…

Tu în ce culoare alegi să-ți înveșmântezi sufletul?

Carla von Vlad


Bine ai venit!

Știu ce cauți! Cauți comoara din tine. Știi ceva? Eu știu că o vei găsi. Dacă ai ajuns până aici, ești pe drumul cel bun. Mai mult de atât, eu îți pun la dispoziție hărțile potrivite, ce îți vor arăta calea spre țel. Ceea ce trebuie să faci este să mergi înainte, cu hotărâre, cu răbdare, cu încredere și voioșie. Trebuie să mergi savurând drumul, și bucurându-te de clipă. Vei găsi aici tot ce trebuie să știi pentru a păși pe căile vieții într-un mod ascendent, liber de prejudecăți, de temeri, sau neîncredere. Vei urca trepte spirituale și vei dobândi capacitatea de a te înțelege pe tine și lumea în care trăiești, viața și legile sale. continuarea AICI


Promotie carti

Toate cele 5 carti la 100 lei!

PROMOȚIE! Toate cele 5 cărți 100 lei, plus transportul.

Prin Poșta română 15 lei - cu ridicarea pachetului de la poștă, sau prin FAN Courier - prețul fiind cel practicat de FAN Courier în funcție de zonă - caz în care cărțile vi se aduc acasă.

Comandați AICI - vă rugăm mentionați pe lânga NUME, ADRESA și NUMĂRUL DE TELEFON.


Despre mine

Despre mine De când mă știu am fost atrasă de misterul creației, am vrut să aflu, să știu, să cunosc, sau poate doar… să-mi amintesc ceea ce oricum sufletul meu știa.
Copil fiind, priveam în depărtări înstelate căutând parcă ceva nenumit, ceva ce-mi putea oferi libertatea și bucuria dorită. continuarea AICI


Program cursuri reiki si seminarii

MOMENTAN NU SUNT CURSURI!

Detalii despre cursurile de REIKI USUI.
Detalii despre cursul de KARUNA REIKI.
Detalii despre SEMINARII.


De ce sa faci reiki?

Pentru că funcționează chiar și în condițiile în care tu... ești... „pe avarie”, sau te-ai îndepărtat de lumină, cu sau fără voia ta. Și tocmai în astfel de momente ai nevoie de puțin ajutor... venit din lumină. continuarea AICI


Codul secret al amerindienilor

Am ales să public acest text, pentru cuvintele înțelepte cuprinse în el. În opinia mea acest “COD AL AMERINDIENILOR”, indifernt cine l-ar fi scris și care ar fi vechimea lui reală, cuprinde sfaturi înțelepte și reflectă adevărul. Acel adevăr după care mă ghidez si eu deseori în viață și pe care îl recomand tuturor. Nu știu cine este autorul, dar știu că acel autor este ghidat de cunoaștere spirituală și iubire. Deseori viața mi-a spus: Dumnezeu este simplitate și viață. continuarea AICI


Terapia iertarii - metoda Kahuna

Yin YangIn urma cu doua decenii, un psiholog hawaiian surprindea lumea stiintifica cu ceea ce am putea numi, pe buna dreptate, un miracol. Spitalul de Stat din Hawaii se confrunta in acel moment cu probleme deosebit de grave in sectia bolnavilor psihici care comiseseră continuarea AICI


Din tainele vietii...

Din tainele vietii In fine, a treia si cea mai infricosatoare judecata are loc cand s-a terminat ciclul, pentru care a venit o entitate la scoala planetei noastre. Ea are loc aproximativ dupa 26.000 de ani de existenta pe acest glob. Pe parcursul celor 26.000 de ani, entitatea spirituala si-a dus existenta cand pe pamant ca om trupesc, cand in Cer, ca om ceresc sau duh spatial. In scurgerea acestui timp, omul a trait sute si mii de vieti. continuarea AICI


Binecuvantare Grau insorit

Binecuvantat fii Tu Doamne… si binecuvantate fie fiintele, creatiile Tale.

Binecuvantat fie Cerul… si binecuvantat fie Pamantul.

Binecuvantat fie Soarele si binecuvantata fie Luna… si fiecare zodie pusa de Dumnezeu pe instelatul Cer. (continuare)