Home

Fenomenul facebook, sau… altfel spus, de ce ne place pe FB?

Computer Facebook este afacerea ce a transformat aproape peste noapte, un om obișnuit într-un miliardar. O afacere curată, o afacere simplă, însă pornită dintr-o idee genială. Ce are FB special? De ce crează dependență? Și de ce, stiu mai mult de 3 persoane ce au nu unul, ci câte două, trei conturi pe FB? Iată niște întrebări la care daca găsim răspunsul, vom afla multe despre tainele psihicului uman.

Facebook are darul de a răspunde anumitor necesități sufletești atât de firești, că uneori nici nu realizăm că este un mediu virtual. Ne plimbăm un pic prin iluzie și deja ne simțim altfel. Pentru că FB este un mediu virtual ca și sufletul. De ce? Oare sufletul nu este și el un loc special în care putem deveni ce visăm? În sufletul nostru avem libertatea de a ne visa iubiți, în sufletul nostru ne putem visa bogați, celebri, frumoși, sau cine mai știe cum. Din acest motiv FB este un mediu ce ne atinge un pic sufletul, ce are o tangență cu el, mai exact cu noi. Putem fi orice și oricine ne dorim pe FB.

Ce ne oferă facebook?

- comunicare – suntem legați cu ceilalți chiar și în clipele de singurătate. Vedem viața cum se miscă în fața noastră. Ne putem spune oricând o părere, ne putem conecta cu oamenii ce ni se par interesanți sau care rezonează cu noi.

- ne putem exprima creativitatea si stările emoționale – în câteva fraze bine ticluite ne putem exprima fanteziile, frumusetea sufletului, sau uneori furia și frustarea. Le facem publice, pentru că ce sens are să ținem lumina sub obroc. Oricine poate deveni o mică vedetă pe FB, lucru ce nu ne constă nimic și este benefic pentru suflet.

- gasim sentimentele si emoțiile nostre exprimate de alții – lucru care ne dă satisfacție. Deci și alții gândesc ca și noi, deși și alții au aceleați necesități și sentimente. Sentimentul de aparteneță la grup ne este astel satisfăcut. Nu suntem niste ciudați, daca și alții simt la fel, ceea ce simțim noi este atunci perfect normal.

- putem învăța anumite lucruri – deseori se postează linkuri cu articole interesante din diverse domenii ale realității, deseori aceste articole nu sunt citite pe loc, pentru că FB este un mediu al informatiilor rapide de genul: vazut, citit și înțeles – și… like. Însă astfel putem descoperi site-uri cu informații utile ce le putem păstra și citi mai târziu. Și deseori învătăm, învătăm uneori chiar și dintr-o informație scurtă, dintr-un proverb sau o frază rătăcită în valul de informații ce aparțin zecilor de conturi.

- putem trăi sincronicități – o sincronicitate este un mod al universului de a ne vorbi, de a ne da o informație de care tocmai aveam nevoie, de a ne revela un adevar al sufletului. O sincronicitate este întâlnirea dintre suflet și realiatate, este un clik în hologramă, un mod al lui Dumnezeu de a ne vorbi, de a ne spune un adevar ce uneori îl știm, dar dorim o confirmare, alteori îl ignorăm inteționat, iar alteori pur si simplu este un mod de a anticipa un eveniment dintr-un viitor apropiat. Eu deseori intrând pe FB primeam prin prima postare vizibilă un mesaj. Mesaj ce se dovedește a fi legat strâns de viața mea într-un fel sau altul.

- ne putem satisface nevoia de a fi admirați – o dorință firească indiferent la ce nivel spiritual suntem. Fie că ne place să ne postăm poza cu noi într-o ținută de invidiat, fie că arătăm prin ce țări tropicale am mai fost, fie că ne place să ni se admire creativitatea sau inteligența, butonul LIKE are acest scop. Fără el creatorul FB ar fi fost mult mai sărac. Probabil că puțini ar fi ales acest mod de comunicare. Deci FB mizează pe dorința narcisică prezentă în fiecare din noi, fie că o recunoaștem, ori ba. Acea de a fi admirați, de a fi în centrul atenției, de a fi iubiți.

- putem transmite mesaje indirecte către anumite persoane – postăm ceva cu subînțeles, ori ceva extrem de explicit, trebuie doar să vadă cine trebuie, și știm bine că acela va vedea si va percepe aluzia. Deseori aceste mesaje sunt mult mai importante decât un mesaj direct. Ele ajung oricum acolo unde trebuie, ating sufletul vizat, si persoana la care și-a dorit autorul. Ele își ating scopul, ne arată adevăruri, fie ele dureroase ce stârnesc gelozii și invidii, fie tainice declaratii de iubire, fie ceva, orice, ce nu poti spune direct unui om.

- putem fi cine vrem noi – da, poate că e cazul să ne întrebăm cine se ascunde în spatele unui cont ce are drept poză un tânăr frumos sprijinit de un Mercedes, sau cine e de fapt femeia din spatele pozei sexi ce e afisată ca emblemă de cont. Cine e cel/ cea care afisază texte moralizatoare, cine e cel/cea care ne vorbeste despre adevar, despre spirit, despre binecuvțntarea de a fi sărac, despre siguratate si dorința de a iubi sincer, nu doar de a face sex cu o victimă inocentă ce a cazut în plasa unui astfel de cont. Pentru că nu tot ce rulează pe FB este real. Este un mediu virtual, deci poate fi un mediu al iluziei. Nu absolut necesar… dar uneori… foarte posibil.

- putem cunoaște oameni interesanti si lega prietenii – un adevar cu două tăisuri. Uneori chiar putem lega relații benefice și de durată, însă deseori putem fi prinși în iluzie, din motivele spuse mai sus.

Mai pot fi si alte motive, pe care le puteti voi adăuga, nu… nu pretind că am epuizat tot.

Da, FB este un mediu în care iluzia se amestecă cu realitatea, este un mediu bazat pe ceea ce e mai important pentru om viața sa EMOȚIONALĂ, un mediu unde fiecare poate FI IMPORTANT – iarăși o necesitate vitală de a fi important si de a fi observat, unde fiecare poate FI VĂZUT – o confirmare a propriei existente, ce nimeni nu acceptă să treacă neobservată, unde putem vedea cine si ce fac ceilalți, fie că îi cunoaștem sau nu, unde putem FI NOI ÎNȘINE sub MASCA UNEI ALTE PERSOANE, sau a unei ALTE REALITĂȚI. Pe FB ne e bine, pentru că putem fi „prințul din poveste și prințesa din castel”, însă e necesar sa deschidem ochii atunci pentru că nu… nu întotdeauna când ieșim din iluzie, vom constata că „gândim la fel.. simțim la fel”… vorba celebrului cântec!

Pentru cei ce spun că e un mediu periculos, le-aș răspunde că măsura acestui pericol o dăm noi. Nimeni nu ne obligă să ne dăm adresa pe FB, nimeni nu ne obligă să spunem când și unde plecăm. Nimeni nu ne obligă să legăm prietenii reale cu necunoscuti. Nimeni nu știe nici măcar care e data noastră reală de naștere, și nici care ne este cu adevarat numele.

Daca este benefic să stăm pe FB?

Pentru fiecare din noi FB poate semnifica altceva, unul sau altul din motivele enumerate mai sus pot fi cele ce ne cheamă să ne vizităm zilnic conturile, dar în acelați timp e necesar sa avem înțelepciune să nu cădem iluzie.

Cred că FB este într-o anumită măsură benefic. Iar echilibrul este măsura cerută în orice.

Ar fi bine să nu uităm nici o clipă să ne întrebăm totuși cât de frumoasă este viața noastră reală și… desigur… sa nu uităm să ne punem întrebarea cheie : este ea într-atât de minunată precum o afisăm pe facebook?

Carla von Vlad


Bine ai venit!

Știu ce cauți! Cauți comoara din tine. Știi ceva? Eu știu că o vei găsi. Dacă ai ajuns până aici, ești pe drumul cel bun. Mai mult de atât, eu îți pun la dispoziție hărțile potrivite, ce îți vor arăta calea spre țel. Ceea ce trebuie să faci este să mergi înainte, cu hotărâre, cu răbdare, cu încredere și voioșie. Trebuie să mergi savurând drumul, și bucurându-te de clipă. Vei găsi aici tot ce trebuie să știi pentru a păși pe căile vieții într-un mod ascendent, liber de prejudecăți, de temeri, sau neîncredere. Vei urca trepte spirituale și vei dobândi capacitatea de a te înțelege pe tine și lumea în care trăiești, viața și legile sale. continuarea AICI


Promotie carti

Toate cele 5 carti la 100 lei!

PROMOȚIE! Toate cele 5 cărți 100 lei, plus transportul.

Prin Poșta română 15 lei - cu ridicarea pachetului de la poștă, sau prin FAN Courier - prețul fiind cel practicat de FAN Courier în funcție de zonă - caz în care cărțile vi se aduc acasă.

Comandați AICI - vă rugăm mentionați pe lânga NUME, ADRESA și NUMĂRUL DE TELEFON.


Despre mine

Despre mine De când mă știu am fost atrasă de misterul creației, am vrut să aflu, să știu, să cunosc, sau poate doar… să-mi amintesc ceea ce oricum sufletul meu știa.
Copil fiind, priveam în depărtări înstelate căutând parcă ceva nenumit, ceva ce-mi putea oferi libertatea și bucuria dorită. continuarea AICI


Program cursuri reiki si seminarii

MOMENTAN NU SUNT CURSURI!

Detalii despre cursurile de REIKI USUI.
Detalii despre cursul de KARUNA REIKI.
Detalii despre SEMINARII.


De ce sa faci reiki?

Pentru că funcționează chiar și în condițiile în care tu... ești... „pe avarie”, sau te-ai îndepărtat de lumină, cu sau fără voia ta. Și tocmai în astfel de momente ai nevoie de puțin ajutor... venit din lumină. continuarea AICI


Codul secret al amerindienilor

Am ales să public acest text, pentru cuvintele înțelepte cuprinse în el. În opinia mea acest “COD AL AMERINDIENILOR”, indifernt cine l-ar fi scris și care ar fi vechimea lui reală, cuprinde sfaturi înțelepte și reflectă adevărul. Acel adevăr după care mă ghidez si eu deseori în viață și pe care îl recomand tuturor. Nu știu cine este autorul, dar știu că acel autor este ghidat de cunoaștere spirituală și iubire. Deseori viața mi-a spus: Dumnezeu este simplitate și viață. continuarea AICI


Terapia iertarii - metoda Kahuna

Yin YangIn urma cu doua decenii, un psiholog hawaiian surprindea lumea stiintifica cu ceea ce am putea numi, pe buna dreptate, un miracol. Spitalul de Stat din Hawaii se confrunta in acel moment cu probleme deosebit de grave in sectia bolnavilor psihici care comiseseră continuarea AICI


Din tainele vietii...

Din tainele vietii In fine, a treia si cea mai infricosatoare judecata are loc cand s-a terminat ciclul, pentru care a venit o entitate la scoala planetei noastre. Ea are loc aproximativ dupa 26.000 de ani de existenta pe acest glob. Pe parcursul celor 26.000 de ani, entitatea spirituala si-a dus existenta cand pe pamant ca om trupesc, cand in Cer, ca om ceresc sau duh spatial. In scurgerea acestui timp, omul a trait sute si mii de vieti. continuarea AICI


Binecuvantare Grau insorit

Binecuvantat fii Tu Doamne… si binecuvantate fie fiintele, creatiile Tale.

Binecuvantat fie Cerul… si binecuvantat fie Pamantul.

Binecuvantat fie Soarele si binecuvantata fie Luna… si fiecare zodie pusa de Dumnezeu pe instelatul Cer. (continuare)