Home

CSS Nested Menus Css3Menu.com


Steaua dubla

Steaua dubla

***


Îţi dau rendez-vous printre stele
şi te aştept la graniţa dintre
dăruire şi egoism,
bucurie şi tristeţe,
alb şi negru
apă şi foc
eu şi tu...
Să dansăm dansul contrastelor
şi să sărbătorim îmbrăţişarea lor




Muzica lină de meditaţie încerca în zadar să-mi mângâie sufletul. Totul în mine urla ca un tigru rănit. Am închis ochii încercând totuşi să ascult, să uit, să intru în ritmul harpei vrăjite ce-şi răspândea armoniile în camera mea, dar... nu şi în inima mea. Am respirat adânc de câteva ori aşa cum învăţasem la yoga.

Nu... Nu... Nu!!! De ce? De ce mi s-a întâmplat iar aşa!!! Alex... Nu...

Am respirat mai adânc încercând să-mi ignor vocea sufletului, dar lacrimile au izbucnit ignorând comenzile mele disperate de a fi... relaxată.

Luate-ar naiba de CD!!! La dracu’ cu muzica asta!!! La dracu cu tot! Cu lumea asta idioată, cu mulţimea asta de laşi tembeli de care am parte!!! Să vă ia dracu’ pe toţi!!!

M-am repezit spre player şi l-am oprit cu-n gest brutal, oprindu-i astfel încercarea zadarnică de a mă duce într-o lume a armoniei. Am căzut în genunchi învinsă de propria-mi neputinţă şi de dorul imens ce-mi copleşea inima, îmi otrăvea mintea, şi-mi înflăcăra trupul.

Alex... Alexander.... Alex... De ce? De ce? De ce te-ai jucat cu mine... de ce m-ai părăsit... De ce... De ce întotdeauna mi se întâmplă aşa!!! De ce n-am parte de iubire... Nu e drept... Nu mai rezist, nu mai vreau... Nu...

Plângeam şi totul în jurul meu era durere. M-am târât încet până la geam. Eram singură acasă şi astfel aveam scena liberă, puteam să-mi trăiesc necenzurată drama. Totul părea un coşmar. Îmi simţeam ochii arzând şi mi-am lipit fruntea de geamul rece. Pentru o clipă am simţit o senzaţie de bine. De unde venea ea? A... da... Era răcoarea geamului şi imaginea ce o priveam fără să vreau. În blocul turn de vizavii, un bloc de birouri, la etajul cinci era o petrecere. Lumini colorate dansau în ritmul unei muzici neauzite, colorâd tot etajul şi creând imaginea unei lumi iluzorii, unei lumi fericite... la care eu nu puteam să ajung.

Am închis ochii şi m-am teleportat acolo prin puterea minţii, prin tehnicile învaţate demult de la un coleg de la yoga. Un grup de oameni discutau între ei. Mi-am dat seama că era petrecerea de inaugurare a unei firme. M-am gândit că e „criză” şi... ăştia totuşi se distrează... şi totuşi de deschid firme... şi totuşi blocul ăsta de birouri s-a ocupat în mai puţin de trei luni de când a fost gata...

Luminile oscilau într-un ritm palpitant, iar oamenii păreau toţi că au acelaşi chip rece, preocupat de afaceri, de câştiguri, de vrăjirea lumii în scopul câştigului lor. Unii erau bărbaţi tineri ce stăteau tete a tete cu femei îmbrăcate provocator, probabil colegele lor de birou.

Asta a fost suficient să mă readucă la ale mele. Alexander... Alex... Şi tu eşti la fel ca ei... Şi tu mergi pe la petreceri... şi tu... ai colege... şi tu... Alex... Toţi au parte de dragoste, numai eu nu! Toţi şuşotesc şi îşi aruncă priviri sexoase, au aventuri, au parte de dragoste, de sex, de toate astea pe care ei nu dau două parale... Şi eu... Alex... Eu stau şi mă uit... De ce?!?

Am revenit în întunericul camerei mele, m-am depăratat de geam şi m-am lăsat în genunchi pe podea. Trebuia să aflu, să aflu de ce mie mi se întâmplă mereu aşa. De ce nu aveam niciodată parte de bărbaţii de care mă îndrăgosteam, de ce n-aveam parte de ceea ce-mi doream mai mult, de dragoste. Şi mai ales de ce totul începea după acelaşi scenariu, tras la indigo: ei ma plăceau, mă curtau, mă provocau şi apoi... dispăreau misterios dar indubitabil definitiv din viaţa mea.

Răspunsul la această unică întrebare părea a fi deţinătorul cheii spre fericirea vieţii mele. Întrebarea „de ce se simt atrasi, dar apoi fug de mine?” părea magică, iar răspunsul eliberator.

M-am aşezat în mijlocul camerei şi stând turceşte pe podea, de data asta am reuşit să-mi ritmez respiraţia. Tensiunea emoţională era însă la maxim. Totuşi nu îmi pierdusem încă raţiunea, ştiam că aşa am să pot să ajung mai uşor. Ştiam că emoţia e cheia spre Împărăţia cerurilor, spre spaţiul unde îl putem întâlni pe Dumnezeu.

Mai fusesem în faţa Lui de câteva ori, simţisem iubire şi încurajare, primisem răspunsurile de care aveam nevoie, plecasem de Acolo liniştită...

Am închis ochii şi am simţit cum spaţiul şi timpul dispar, confirmându-mi pentru a nu ştiu câta oară că nu sunt decât nişte iluzii ale simţurilor. Am văzut galaxiile în jurul meu, pe mine în ele şi apoi am ajuns brusc Acolo.

Eram în faţa Lui dar de data asta era altfel.

Păşeam într-un Spaţiu întunecat, dar totuşi, din toate părţile garnisit cu o lumină difuză, aurie şi blândă. În scurt timp am simţit să sunt în faţa Lui. Spre deosebire de alte dăţi nu-mi puteam ridica ochii spre El. Simţeam că nu pot face asta, fără să ştiu de ce. Pur şi simplu Lumina Lui mă ardea. M-am ghemuit în genunchi şi fără să-L privesc am început totuşi să-i vorbesc.

Doamne... spune-mi de ce? De ce mi se întâmplă toate astea? De ce nu-mi dai acces la iubire? La o viaţă împlinită şi sub aspectul ăsta? De ce... De ce sufletul meu nu are acest drept... Sunt o fiinţă umană. Ne-ai contruit aşa, să iubim, să ne îndrăgostim, să vrem să ne trăim dragostea... Tu ai făcut asta! Tu! Nu eu! Tu m-ai făcut aşa... E viaţa mea unică... Şi e... e... altfel decât vreau eu să fie. De ce? Vreau un răspuns... Spune-mi. Te rog...

Tăcea. Deşi nu-l vedeam ştiam că de data asta luase aspectul de foc. Un foc rece şi totuşi arzător ce m-ar fi orbit dacă aş fi îndrăznit să-l privesc direct. Simţeam o senzaţie de zid rece, de dezaprobare în atitudinea Lui. Nu eram prea sigură de ce e aşa. Apoi am înţeles brusc faptul că sentimentul meu de vinovăţie era copleşitor, iar El părea că-mi reflectă dintr-o oglindă acest sentiment amplificat la infinit. Atunci a început să vorbească:

De data asta ai întrecut măsura Alexandra. De data asta nu mai e doar un joc în doi. Alexander nu numai că nu e un om liber, dar are doi copii. Doi copii mici. Ştii bine că acei îngeri au nevoie de tată! Ştii bine că băieţii lui au nevoie de el! Eşti egoistă şi rea. Îmi ceri să-ţi spun asta? Sau ce! Ce vrei?

Era rândul meu să tac.

Gândurile, senzaţiile şi sentimentele alergau prin mine cu iuţeala fulgerului, se amestecau şi fugeau iar, însă nici unul nu ieşea învingător până când totuşi, obosită m-am dat batută. Nu mai căutam un răspuns. Atunci caruselul se opri şi un gând îmi apăru clar. I-am zis:

Au nevoie de tată!?! Zau asa... Dar atunci când eu n-am avut tată, zi Doamne, Tu unde erai!?! Unde? Atunci nu ţi-a păsat de ce fac şi ce simt!?! Aia care nu l-a lăsat să-mi fie părinte, a avut mai multă trecere la Tine decât mine nu-i aşa? Decât copilul care eram atunci! N-am simţit bucuria de a-i sări în braţe, n-am simţit nici bucuria sau teama de a-i arăta carnetul de note.... Nu ştiu cum e să-ţi spună tata la mulţi ani! Ştii asta, ori ba! Ştii, ca tu ştii tot! Mie de ce nu mi-ai venit în ajutor? Unde erai atunci? De ce ăstora le ţii partea şi mie nu! Spune-mi? Hai... N-am avut parte de tată şi totuşi n-am murit. Sunt aici, acum, în faţa Ta şi te întreb de ce? De ce toate astea! E absurd...

Tăcea.

Şi mai zici că-i iubeşti pe toţi la fel. Nu e aşa... Totul e un haos... Aşa e şi viaţa mea...

Nu m-a iubit tata! Nu m-a iubit nimeni... Nici un bărbat. Probabil că ai decis că în viaţa asta, în trecerea mea pe Pământ să n-am parte de aşa ceva. De iubirea nici unui bărbat. A nici unuia care merită. A nici unuia pe care mi l-am dorit cu adevărat... A nici unuia până la capăt.

Andrei, soţul tău, te iubeşte.

Andrei? Ştii bine că nu e aşa! Nici el nu mă iubeste. Andrei stă cu mine că n-are unde să stea. Stă cu mine că îi convine, ştii bine... O ştiu şi eu. Mi-a spus-o! Ştii bine că eu şi Andrei nu ne potrivim! Andrei... nu e ca Alex.

Am simţit că nu-i conveneau reproşurile mele. Am simţit că ceva nu e în ordine, că fac parte fără să vreau dintr-un joc ale căror reguli nu le înţeleg. Jocul mă ţinea prizonieră într-o scena ce mă înspâimînta. Simţeam că nu sunt altceva decât un mic pion, în acest joc inventat de un Tiran insensibil, rece, aspru, judecător nemilos şi nedrept. În faţa Unuia care pretinde să proslăvim iubirea, dar care înţelege prin iubire exact ce-i convine lui. Jocul Lui mi se părea plin de reguli ambigui, care se schimbă mereu urmând scenariul Lui fără sens.

Trebuia să renunţ la o iubire ce-mi cuprinsese sufletul şi-l transformase în lumină. Trebuia s-o văd cum se duce... Cum sufletul mi se sfâşie fără discuţii şi fără nici o urmă de milă şi îngăduire, pentru ca doi copii să aibă tată. Când fusesem copil, tata nu-mi fusese alături şi... Lui nu-i păsase de asta. Unde era dreptatea?

Şi mai ales de ce aveam iar în faţă perspectiva acestui joc urât care se repeta? Acelaşi scenariu îl trăisem de patru ori până acum. Nu era diferită decât regia, decorul şi actorul de sex masculin. Mă îndrăgosteam de bărbaţi ce dintr-un motiv sau altul îmi erau inaccesibili. In mod inexplicabil pentru mine, ei mă plăceau, mă curtau cu îndrăsneala şi iscusinţă, dar când începeam să-i iau în serios fugeau de mine, dispăreau în ceaţă, o ceaţă neagră şi rece în care urmându-i mă rătăceam... fără însă să găsesc pe cineva.

La un moment dat am crezut că va fi altfel. Şi-a părăsit iubita repede pentru mine, n-avea copii şi ne-am căsătorit repede. El n-a mai fugit. Însă... de data asta cea care vroia să fugă eram eu. Eram convinsa ca si iubirea lui a murit repede. Nu rupsesem relaţia pentru că ideea de a fi sigură mă înspăimânta. Si-atunci... acceptam ceea ce viaţa mi-oferea cu noşalanţă şi cu-n zâmbet ironic. Totuşi inconştient nu acceptam situatia, de-aia povestea continua.

Mi-am privit perspectiva de viaţă. Eram căsătorită cu Andrei. Profesional se putea spune că eram pe drumul cel bun. Aveam posibilitatea să fac ce-mi place, lucru rar în ziua de azi. Eram conştientă că de la a-ţi face cu plăcere meseria şi până la a avea o carieră de succes, era un drum greu şi nu fără bariere şi spini. Aveam însă perspectiva apropiată de a-mi împlini un vechi vis, acela de a-mi expune tablourile ce le pictam cu pasiune, şi... de a-mi deschide propria mea firmă de publicitate în curând.

Ştiam că nu e uşor să răzbaţi într-o junglă în care banul e rege, relaţiile sus puse trepte spre culmi, iar sexul instrumentul cu care te ridici cel mai uşor. Nu eram genul ăla de ambiţioasă care să facă din profesie un idol pe altarul căruia sacrifici orice. Nu... Eu mai degrabă idolatrizam iubirea. Vroiam din tot sufletul o viaţă personală fericită, vroiam un bărbat cu care să-mi pot experimenta cele mai tainice vise şi cele mai îndrăzneţe speranţe. Dar... totul era altfel şi se desfăşura după schema „acasă-serviciu”, rutină, banalitate, iubire formală.

Mă îndrăgostisem de Alex. Dar... totul era un deja vu. Aveam certitudinea că va apărea cândva un alt Alex, conform bine cunoscutului scenariu, după ce valuri de lacrimi cu greu vor spăla cuvântul „te iubesc” scris pe plaja sufletului meu, pentru el. Şi... ce dacă va apărea, povestea se va repeta iar.

Nu!!! Nu Te las să-mi mai faci asta! Nu Te las să mai fii nedrept cu mine! Şi ASTA nu vreau să fie viaţa mea! Dacă mi-ai pregătit scenariul ăsta poţi să uiţi! Şi Tu mai greşeşti!!! Şi Tu Doamne. Uite că eu n-am să accept scena asta pe care mi-o tot dai să o joc! Scenariul Tău pentru mine trebuie să cam ia sfârşit! Nu suntem chiar nişte mici pioni în faţa Ta... Sau cel puţin, nu eu! Nu mai vreu atâta nedreptate... atâta suferinţă... Gata! Gata!

Am un lucru pe care nici chiar Tu nu mi-l poţi lua. Libertatea mea personală. Mi-ai dat-o tot tu? Şi... nu mi-o poţi lua. Refuz să mai joc scena asta! Plec. Oi fi tu Dumnezeu, dar nu mă mai supun acestui joc! Te las cu ochii în soare, în soarele Tău negru, arzător şi nedrept...

Am spus asta cu ochii în lacrimi. Mă durea capul groznic, iar ochii păreau nişte globuri de foc. Am simtit cum cad dintre stele şi cum El rămâne acolo, într-un loc nenumit şi foarte departe de mine. Am revenit pe Pământ şi m-am ridicat cu greu în picioare. Erau amorţite la fel ca şi inima mea.

Nu... De data asta am să aleg eu. Eu şi nimeni altcineva...

Dumnezeu nu luase în calcul faptul că stăteam la etajul şapte. O secundă şi mă voi elibera de tot acest joc absurd. Am să sar şi... am să fiu liberă... Am să-mi găsesc liniştea şi pacea. Am să scap de El, de Alex, de Andrei... de tot ce nu-mi place în viaţa mea!

M-am îndreptat spre balcon cu un zâmbet triumfător pe faţă. Pentru o clipă chiar m-am simţit bine. Libertatea de-a face asta nu mi-o putea lua. În clipa aia simţeam că-L urăsc din tot sufletul pe-acest Scenarist nepăsător şi nedrept. Îl uram şi numai aşa mă puteam răzbuna.



***



Aerul rece al nopţii de noiembrie îmi îmbrăţisă trupul contrastând puternic cu starea mea înfierbântată. O adiere uşoară îmi mângâie pletele lungi de culoarea castanei, apoi dori parcă să-mi steargă obrajii udaţi de lacrimi. Îmi dădea o falsă impresie de mângâiere a cuiva.

Lumini portocalii colorau palid oraşul şi stele palide străjuiau cerul întunecat. Am privit în jos. Era o distanţă de la care nimeni nu ar fi putut scăpa doar cu o coastă ruptă. Era spatele blocului, nu erau trecători, nu erau parcate maşini, nu era decât un maidan mare pe care de trei ani nu se construise nimic. Era O.K. din punctul meu de vedere. Probabil că până jos faci... câteva secunde. M-am apropiat de bara rece a balconului meu şi mi-am sprijinit mâinile de ea privind în jos.

Linişte, pace, indiferenţă, nimeni. Întuneric.

Priveam în jos şi ceva... ceva nu era în ordine. Eram foarte hotărâtă să sar. Mi-am spus în gând: adio Andrei, adio Alex... Solemnitatea unei despărţiri totuşi lipsea. Imaginile lor mi-au apărut şi mi-au dispărut din faţa ochilor cu repeziciune, iar vorbele şi părerile lor nu mai aveau importanţă. Priveam în jos insistent, nu-mi era nici un pic de frică şi totuşi ceva mă oprea.

Întuneric, linişte, nepăsare, nimic...

De ce? De ce... de ce... de ce simt asta? Că totuşi cuiva îi pasă? A... Acolo jos... era un felinar cu lumină portocalie ce lumina spatele blocului. Niciodată nu-nţelesesem rostul amplasării lui acolo. Nici măcar nu lumina un drum, o stradă, ceea ce lumina era doar un maidan plin de bălării. De ce a trebuit să se monteze acolo un felinar? Lumina lui îmi atrase iar atenţia. O clipă am uitat de ce eram acolo, cine eram şi ce vroiam să fac. Priveam lumina aia, iar ea mă fascina. Portocalie, calda... ca soarele, ca bucuria. Pace...

Oare nu pace căutam şi eu?

Pace... Dar o altfel de pace.

Am făcut un pas înapoi şi m-am lăsat în genunchi pe lespedea rece a balconului meu. Doar o mişcare mă despărţea de o lume ce ne înspâimântă şi ne fascinează cu marele ei mister. Moartea. Mai era puţin şi-aveam să-l aflu... Citisem zeci de cărţi cu relatări despre lumea de dincolo, hipnoză, morţi aparente, trasnă, spiritism, transmisiuni telepatice... Şi totuşi astea nu-mi lămuriseră problema, din contra, nu făcuseră decât să nască zeci de întrebări al cărui unic răspuns în câteva secunde l-aş fi putut afla.

Alex... Alex... Am simţit iar cum o flacără mistuitoare îmi tulbură mintea şi-mi dă fiori trupului... Alex... pa... Aşa obişnuiam să-ţi spun, şi-ţi plăcea... Pa...

Am privit spre orasul ce se întindea la picioarele mele. Cartierul lui Alex se vedea undeva departe, în stânga oraşului. El era acolo, acasă la el. Oare ce facea? El...

Mi-am frânt aripile gândului ce-şi lua zborul spre el, pentru că imaginea lui mă durea. Iar eu vroiam să fug de durere. Să fug. Gata!

Am simţit deodată că mi se face frig. Că toată viaţa din trupul meu s-a scurs deja într-un loc de departe şi urmează să mă întâlnesc cu cineva. Ciudat... Acel cineva nu părea a fi altcineva, ci tot eu.

Urmează să mă întâlnesc cu mine ?, m-am întrebat aproape inconştient.

Da, doar cu tine.

Deci... am înţeles brusc că urma să mă regăsesc doar pe mine însămi, într-un loc nenumit. Undeva...

Raiul? Asta e?

O prezenţă puternică se afla lângă mine. Să fie îngerul morţii? Mi s-a părut totuşi a fi altceva.

Te-ai întrebat vreodată ce e Raiul?

Raiul? A... Adică n-am să mă duc acolo, fiindcă... Nu-mi pasă. Tot o să mă duc undeva. Mai bine ar fi ca dincolo să fie Nimic. Asta ar fi dorinţa mea.

A... Credeam că şi tu speri în iluzia unui Rai promis unor “copii cuminţi”. Un Rai în care credeţi voi, o să faceţi tot ce n-aţi avut curaj să faceţi aici, sau o să aveţi tot ce n-aţi avut aici pe Pâmănt. Credeţi că găsiţi acolo în mod necondiţionat ceva... „mai bun” decit aţi avut aici, în viaţa. Credeti că după ce veţi muri vi se va face „dreptate”... Adică vi se împlinesc automat dorinţele pe care n-aţi fost în stare să le împliniţi aici. Asta vrei să găseşti acolo, nu?

Nu ştiu... Nu m-am gândit prea mult. Oamenii aşa cred. Că acolo or să aibă tot ce n-au avut. Mai ales dacă aici au fost nedreptăţiţi. Dar nu contează... pentru mine. Eu nu ştiu... Eu... Sper doar să scap de chin.

Zău? Ce-ar fi... dacă acolo ai găsi ceva, dar acel ceva, e de fapt cineva, iar acel cineva, acea unică persoană pe care o s-o întâlneşti Dincolo esti Tu. Propriul tău eu amplificat la maxim.

Dacă Raiul promis ar fi doar o oglindă imensă a sufletului tău ? Ar fi un loc unde te-ai întâlni cu tot ce ai făcut, cu tot ce-ai dăruit, cu tot ce-ai simţit... Da. Mai ales cu ce-ai simţit. De la iubire la ură, de la pasiune la disperare. Cu tot ce ai dorit şi n-ai făptuit şi-acea dorinţă neînfăptuită aici, acolo nu se mai poate deloc împlini. Dar ea e prezentă.... e cu tine... e „fata morgana” ce te cheamă mai tare ca Alex, cu chipul lui Alex, dar un Alex pe care nu poţi în veci să-l atingi. Ce-ar fi dacă acel loc nu l-ai mai numi Rai... ci Oglidă... Şi dacă ce-ai găsi tu acolo ar fi foarte aproape de ceea ce numiţi voi popular pe Pământ Iad...

Şi dorind să schimbi lucrurile acelea, să schimbi „scenariul” în care eşti şi vei fi prinsă, te-ai avânta iar în dansul naşterii şi-al morţii. Şi asta doar ca să poţi să schimbi ce vrei să schimbi. Pentru că altă variantă nu ai avea. Acolo nu poţi să schimbi nimic din ceea ce ai sau eşti când ajungi Acolo. Acolo eşti al naibii de neputincios şi mai ales... extraodinar de conştient de neputinţa ta! Şi-atunci ai să vrei iar aici. Ai să vrei să scapi de suferinţă. Să realizezi ce doreşti a realiza. Vei simţi că e mai mult decât să vrei... Cuvântul potrivit în acest caz va fi trebuie. Pentru că ce simţi acum e o palidă umbră a ceea ce vei simţi dincolo. Acolo totul e amplificat. Şi... ai să fugi de-acolo. Dar venind aici ai să uiţi tot. Şi ai să uiţi iar ce te aşteaptă în veşnicie şi n-ai să ai suficientă voinţă ca să-ţi împlineşti dorinţele... Ceva incoştient, dar prezent continuu în tine o să te sperie, o să-ţi ruleze filmul ăsta, o să-ţi spună că să trăieşti e în zadar. Dar ajunsă iar acolo, ai să constaţi iar adevărul. Şi nemulţumiţă de propriul... „Rai” ai veni iar aici ca să... îl schimbi. Cu speranţa că de data asta nu vei uita ! Dar uiţi. Scopul vieţii e să-ţi construieşti un Rai frumos şi veşnic. Aici şi astfel prin aici şi ACOLO.

Î n ţ e l e g i a s t a ?

Nu se poate... N u s e p o a t e...

Şi dacă ceea ce tocmai ţi-am spus este adevarat ?

Nu... Acolo trebuie că sunt îngeri buni, sunt judecători plini de iubire şi deci îngăduitori, sunt compensaţiile a tot ce-am pierdut aici..., sunt lucrurile la care am renunţat voluntar, o să-mi găsesc prietenii, familia, pe cei dragi...

Da? Dar dacă acolo sunt aceştia, dar sunt exact aşa cum gândiţi voi despre ei că sunt, nu mai buni, nu altfel, ci... e x a c t a ş a c u m v i i-aţi i m a g i n a t că sunt cât trăiaţi cu ei aici pe Pământ, fie buni, fie răi... Nicidecum cum sunt sau au fost ei în realitate. Adică în realitatea lor.

Nu te-ai gândit că acolo ar exista o multitudine de “Raiuri”, cam câte suflete sunt!?! Că ar putea exista cam tot atâtea Împărăţii ale cerurilor, iar ele se află simplu, în fiecare din voi. Dumnezeu are multe locaşuri.

Fiecare după credinţa voastră. Totul după imaginaţia voastră. Totul după sufletul vostru oglindit doar în voi, transformat într-o lume eternă. A voastră... dar eternă ! Creaţia voastră, a fiecăruia din voi. Ce se naşte din trăire şi căreia implicit i se aplică Legile lui Dumnezeu.

Nu... Să fie chiar aşa?!? Să fie Acolo doar o oglidă a sufletului nostru ? Nu se poate...

Dar dacă totuşi s e p o a t e ?

Dacă e aşa... Păi atunci... Ce e Universul ăsta?

E viaţa ta veşnică în veşnică s c h i m b a r e. Eşti veşnică. Nemuritoare. Nu ai unde să fugi. Nu. Nicăieri nu poţi să scapi de... tine. Nu. Totul e o proiectie a sufletului tau. A ta.

O proiecţie!?! Totul e o proiecţie a mea?

Îngerul tăcea.

Spune-mi ce e Universul, viaţa, totul ăsta în care ne zbatem? O proiecţie! Hai spune!?! Unde eşti! E o nebunie ce simt acum! Hai... Spune...

Probabil că nu mai era. Sau nu vroia să mai ştiu că era.

M-am repezit în casă cu cea mai mare viteză pe care trupul meu amorţit şi îngheţat mi-o permitea. Inima îmi bătea puternic. Tocmai aflasem o veste tulburătoare. N-aveam unde să fug. Nu. Eram nemuritoare. Adică... prizonieră. Prizoniera mea.

Doamne toţi căutam nemurirea? Faptul de care tocmai devenisem conştientă ar fi trebuit să mă bucure. De ce totuşi pe mine mă înspăimînta?

......................................................................



COMANDĂ AICI:

Program cursuri REIKI si seminarii

CURS REIKI USUI, gradele 1,2,3.
- 9 decembrie 2017 ora 11:00, București
Detalii despre cursurile de REIKI USUI.
Detalii despre cursul de KARUNA REIKI.
Detalii despre SEMINARII.

Promotie carti

Toate cele 5 carti la 100 lei!

La această promoție ai transportul inclus!(transportul se va face prin curierul firmei în București și prin Posta română în celalalte orașe) .
Comandați AICI - vă rugăm mentionați pe lânga NUME, ADRESA și NUMĂRUL DE TELEFON.

De ce sa faci reiki?

Pentru că funcționează chiar și în condițiile în care tu... ești... „pe avarie”, sau te-ai îndepărtat de lumină, cu sau fără voia ta. Și tocmai în astfel de momente ai nevoie de puțin ajutor... venit din lumină. (continuare)

Despre mine

Despre mine De când mă știu am fost atrasă de misterul creației, am vrut să aflu, să știu, să cunosc, sau poate doar… să-mi amintesc ceea ce oricum sufletul meu știa.
Copil fiind, priveam în depărtări înstelate căutând parcă ceva nenumit, ceva ce-mi putea oferi libertatea și bucuria dorită. (continuare)

Ce pregatire am?

Cine sunt Din toate acestea, din trăiri și experiențe personale, din dorința de cunoaștere și de a o împărtăși pe cât posibil cât mai multor oameni, am început să scriu pe site-ul Lumea spirituală articole pe teme psihologice și spirituale, am crescut o dată cu site-ul și continui să cresc, am făcut inițieri și cursuri. În acest timp am publicat 5 carți și continui să scriu, având în pregătire încă alte câteva manuscrise pe aceste teme. (continuare)

Codul secret al amerindienilor

Am ales să public acest text, pentru cuvintele înțelepte cuprinse în el. În opinia mea acest “COD AL AMERINDIENILOR”, indifernt cine l-ar fi scris și care ar fi vechimea lui reală, cuprinde sfaturi înțelepte și reflectă adevărul. Acel adevăr după care mă ghidez si eu deseori în viață și pe care îl recomand tuturor. Nu știu cine este autorul, dar știu că acel autor este ghidat de cunoaștere spirituală și iubire. Deseori viața mi-a spus: Dumnezeu este simplitate și viață. (continuare)

Despre karma

Karma este efectul de bumerang, și chiar mai mult decât atât. Nu întotdeauna karma este a primi, ceea ce ai dăruit. Karma uneori înseamnă și că nu poți procesa anumite emoții, ești blocat în ele, nu poți trece peste. Și atunci e necesară vindecarea. Venim aici uneori pentru asta. (continuare)

Despre cuvânt

Nu putem ignora afirmația apostolului Ioan, Dumnezeu era Cuvântul. Pentru că pur și simplu cuvântul este cel ce zidește sau dărâmă. Cuvântul crează. CUVÂNTUL din care TOTUL s-a făcut este vibrație. Este sunet încărcat cu o anume informație exactă, direcționată precis, ce acționează asupra lumii din jur, dar în primul rând asupra emitentului. Chiar dacă cuvântul e adresat altcuiva. (continuare)

Despre dorinta, evolutie, sens…

Dorința umană e deseori un program de bază al sufletului ce se cere înfăptuit, materializat… și asta doar pentru a experimenta și prin experientă să creștem ca spirite, precum florile în acel promis Rai. (continuare)

Despre iubire

Nu am să dau o definiție, e imposibil. Nu doar pentru că e o trăire personală și unică, și în același timp atât de universală, cunoscută, și dorită de toți. Nu... Ci am să încerc foarte pe scurt să răspund unei întrebări puse de multi căreia i-am găsit un răspunsul destul de târziu. (continuare)

Tot despre iubire

A iubi pe celălalt este condiția esențială într-o relație, a fi alături de el/ea când există probleme în cuplu este o dovadă certă de iubire, însă a te lăsa călcat în picioare de cel iubit este o dovadă certă de NEIUBIRE DE SINE. (continuare)

Despre fericire

Ce înseamnă ea? Este o stare. O stare magică și magnifică, zbor peste munți tăcuți și ape învolburate, aripi spre stele, și îmbrățișare a sufletelor, dans cu un Dumnezeu nevăzut, și toate acestea sunt doar cuvinte palide pentru a descrie mai poetic o stare. (continuare)

Binecuvântare - Carla von Vlad

Cursuri si intieri reiki

ochi magic

Unele secrete ale lumii spirituale

"Materia este derivata din minte, si nu mintea din materie"
- Cartea tibetana a marii eliberari -

"Tu esti intregul univers.
Tu esti in tine si totul este in tine.
Soare, luna si stele se invirt in tine."
- Swami Muktananda -

Lumea spirituala este lumea unde totul este posibil. Este Lumea din care se naste realitatea. Nimic nu poate exista in planul fizic, daca nu a fost intii nascut in Lumea spiritului. Dar cine determina ce si cum se naste? Sau mai bine spus in ce masura putem controla aceasta Lume? Este numai lumea lui Dumnezeu sau ratacesc prin ea si alt tip de entitati apartinand altor lumi? (continuare)

Binecuvantare Grau insorit

Binecuvantat fii Tu Doamne… si binecuvantate fie fiintele, creatiile Tale.

Binecuvantat fie Cerul… si binecuvantat fie Pamantul.

Binecuvantat fie Soarele si binecuvantata fie Luna… si fiecare zodie pusa de Dumnezeu pe instelatul Cer. (continuare)