Home


Cunoastere, putere, iluminare…

Cunoașterea Sau altfel spus cele trei trepte ale evoluției spirituale. Deseori sunt întrebată despre menirea personală, despre acel „ceva” special ce îl putem face, fapt ce ne dă unicitate și care ne dă senzația că este scopul pentru care am venit fiecare aici. Însă e bine să știm, că dincolo de acest aspect personal și diferit pentru fiecare ființă, aspect ce se referă de fapt la contribuția noastră unică la evoluția lumii ca întreg, toți avem de fapt o unică menire principală: evoluția spirituală.

Prin împlinirea sarcinii personale, evoluăm făcându-ne datoria față de lume. Pentru că nimeni în afară de noi nu poate face mai bine acel lucru pe care am venit să-l facem. Altfel spus, cunoscându-ne menirea, devenim omul potrivit, la locul potrivit. Dar din nefericire… văd mulți oameni ce ar avea mult de oferit lumii dacă ar alege să-și cunoască adevăratul sine și astfel implicit propria menire. Însă din diverse motive n-o fac.

Astfel sufletul are ca sarcină personală cresterea spiritulă, prin autocunoastere, cunoaștere și prin împlinirea menirii sale unice.

Uneori însă nu este ușor, sau din diverse motive, nu este posibil sa obținem chiar tot ceea ce ne dorim, fapt pentru care unii apelează din dorința firească de a câștiga rapid și cu orice preț, la diverse metode magice. Internetul e plin de lecții ce par simple și la îndemâna oricui, si de promisiuni ale unor persoane care promit rezolvarea oricăror probleme, persoane ce iși arogă puteri demne de adevărați magi.

Însă deseori cei neinițiați nu fac decât sa se amăgească plătind sume mari de bani celor ce le promit îndeplinirea dorințelor, sau le oferă lecții rapide de creare a realității. Mai rău, în cazul în care obțin ceva – caz destul de rar de altfel, rezultatul e INSTABIL, trecător sau își cere o PLATĂ, care dacă ar fi în bani, ar fi cea mai simplă și ieftină plată. Ea este de fapt o plată karmică. Sau altfel spus o plată pentru un dar necuvenit.

Pentru a înțelege corect lumea spirituală, e necesar să facem distinția între CUNOASTERE și PUTERE, apoi să înțelegem ce înseamnă ILUMINAREA, lucru un pic diferit de cele două.

PUTEREA SPIRITUALA

Înseamnă de fapt putere energetică peste medie. Puterea de a determina lucrurile, de a vindeca, sau de a distruge, și uneori de a crea realitatea dorită în cel mai scurt timp. Persoanele puternice energetic sunt fie spirite de vârste astrale mari, așa zisele „spirite bâtrâne”, fie spirite foarte tinere, care în general au o energetică bună datorată faptului că nu au prea multe probleme karmice. Totuși energia acestor două tipuri de spirite diferă, ca vibrație și intensitate. Iar spiritele tinere rareori folosesc conștient această putere pentru că ne având prea multă cunoaștere nu prea sunt conștiente de ea. Dacă ar fi să le comparăm, și dacă cele două tipuri de spirite ar dori unul și același lucru, cei cu vârste astrale mari sunt în mod cert avantajați, ei fiind mai puternici, ei putând să determine lucrurile în detrimentul celor mai tineri.

Aceste energii le au toți oamenii, însă în stare latentă. Posibilitățile de folosire sunt de nivel mic sau mediu. Puterea acestor energii trebuie conștientizată, disciplinată și direcționată spre un anume scop.

Cei ce au fost interesați, au învățat să-și stăpânească energiile, să le amplifice și să le direcționeze de-a lungul timpului prin diverse metode:

- exerciții energetice de tip qi-qung, reiki, yoga, meditatii, rugăciuni sau chiar incantații shamanice.

- practicarea unor profesii în viețile anerioare, ce au avut de-a face direct cu dezvoltarea (cunoașterea) spirituală: vindecători, astrologi, yoghini, calugări, preoți indiferent de religie, shamani, fapt ce a dus chiar și indirect la dezvoltarea anumitor capacități și aptitudini ( ce se păstreză aproximativ 4-5 vieți la rând indiferent de activitățile practicate).

- prin plată karmică ca dar divin pentru fapte deosebite ce implică iubirea de Dumnezeu.

Spiritele puternice au în general toate chakrele echilibrate și funcționale, însă chakrele lor superioare sunt mai dezvoltate, Ajna, Sahasrara si uneori si Vishuda. Au o intuiție dezvoltată și deseori o folosesc pentru a ști când e bine să-și folosească puterea și să-ți pună în aplicare metodele deosebite de creare a realității.

Însă chiar și un spirit puternic uneori poate greși. De ce?

- Fie pentru că nu întotdeauna această putere este un efect al unei cunoașteri spirituale suficient dezvoltate. Există destui vindecători și clarvăzători de acest tip, dar puterea lor de a accesa adevărul sau de a vindeca este sub medie. În acest ultim caz puterea se datorează exercițiilor energetice, lucru insuficinet dacă e ignorat studiul și cunoasterea spirituală.

- Fie pentru că așa dorește persoana, deci prin alegere proprie. Caz în care deși știu bine ce fac, ei folosesc gresit această putere, atacând anumite persoane (nu în scop de apărare, ci ca inițiatori ai agresiunii) sau furând drepturile divine ale altora, generând karmă negativă.

EI ignoră faptul că agresivitatea generată de astfel de fapte se întoarce automat asupra lor. Astfel devin spirite puternice, dar negative. Așa zișii vrăjitori sau magicieni negri. Însă… nu pentru multă vreme. Veți vedea în continuare de ce.

CUNOAȘTEREA SPIRITUALĂ

Implică cunoasterea legilor spirituale ale universului. O cunoaștere reală, detaliată și profundă. Nu doar cunoașterea stăpânirii energiilor, ci și cunoașterea efectului pe termen scurt, dar mai ales pe termen lung a jocului cu energiile.

Este vorba de acea cunoaștere aflată dincolo de legile morale umane, care e drept, au la bază anumite legi spirituale, uneori atemporale și pentru totdeauna valabile, spre exemplu să nu ucizi, alteori doar adecvate momentului când ele au fost promovate. Legi date în scopul educatiei oamenilor acelor vremuri, și necesare pentru anumite momente ale evolutiei omenirii. Legi ce evoluează o dată cu tipurile (epocile) în care trăim. Spre exemplu egalitatea socială a femeii cu barbatul, divorțul sau alte diverse porunci scrise în vechiul testament. Deși per ansamblu încă valabile, acestea se supun unei legi superioare: legea iubirii. Aceasta e cea care trebuie să stea în spatele oricărei alte judecăți ce privește diversele aspecte ale vieții umane. Iar așa cum bine știm… iubirea e dincolo de judecățile limitative.

Iisus a dat o lege nouă, ce conținea nu 10, ci doar o singură poruncă: aceea de a IUBI. Superioară prin simplul fapt că iubirea are o logică superioară. Până în acel moment oamenirea nu putea înțelege și aplica în mod corect această lege: „Iubește pe Dumnezeu mai presus de orice și pe aproapele ca pe tine însuți.”

Preluată de Sfantului Augustin care spune atât de frumos: „Iubește și fă ce vrei.”

Pentru a folosi CORECT puterea spirituală, e absolut necesar să ai cunoaștere spirituală. Iar cunoașterea spirituală începe în primul rând prin cunoastere iubirii. A adevăratului sens și înțeles al iubirii. De aici derivă toate celelalte legi ale universului cu aspecte și detalii diverse. Și sunt o mulțime…

De aceea PUTEREA spirituală REALĂ vine în urma CUNOAȘERII spirituale. Există o LEGE DIVINĂ NESCRISĂ, dar extrem de IMPORTANTĂ: cel care foloseste puterea în mod eronat din punct de vedere spiritual O VA PIERDE.

E o lege a universului ce protejază pe cei inocenți de agresivitatea celor puternici, dar în același timp e protejat si agresorul, pentru a nu-și pierde sufletul prin fapte distructive. Iată aici doar un exemplu de iubire divină necondiționată!

De aceea este firesc faptul că PUTEREA SPIRITUALĂ să vină ca o consecință a CUNOAȘTERII și nu invers. E firesc ca ele să crească proportional și ne sunt date în măsura în care sunt folosite corect în scopul evoluției personale și a celorlalți.

Mulți se amăgesc că au putere spirituală, amăgindu-i astfel și pe alții, ei fiind de fapt lipsiți de cunoaștere (sau având foarte puțină), și implicit de adevărata putere.

ILUMINAREA

A avea cunoastere și putere se asociază de cele mai multe ori cu o viață împlinită și binecuvântată. Să știi ce vrei, ce e bine să vrei, și să ai puterea, dar și voința să faci ceea ce îți dorești, e un lucru divin. Însă atâta vreme cât omul are dorințe, el este încă legat de lumea materială, oricâtă cunoaștere și putere ar avea. Astfel ne creem karma. Nu este ceva rău… e doar viață. Viață pământeană.

Pentru a trece pe un plan superior Scolii Pământ, e necesară detașarea de dorințe.

Nu o retragere în călugărie doar de fațadă așa cum mulți o fac nepregătiți încă să reunțe la viața pământească. Nu, acești oameni nu trebuie judecați. Pur și simplu și-au ales greșit calea, mai exact au ales prea devreme. Au tins spre spiritualitate, dar NU AU TRECUT prin FAZADE FOLOSIRE A PUTERII SPIRITUALE CA JOC, prin faza de CREARE A REALITĂȚII DORITE, pentru sine. Asta în cazul în care nu au ales călugăria crezând că astfel aleg o viață mai comodă sau din motive materiale.

Iluminarea presupune reunțarea la sine și la lume. Ea presune ca omul să nu mai aibă în mod real dorințe lumești, fapt ce de obicei se întâmplă când deja a cunoscut tot și a trăit tot. A jucat toate rolurile ce l-au atras și a trecut prin toate emoțiile și sentimentele lumești ce și le-a dorit. Astfel el ajungând în final să se înțeleagă pe sine și lumea, și să se iubească pe sine necondiționat și lumea aceasta așa cum este ea. Doar astfel poate cineva ca după ce a absolvit Scoala Pământ cu toate clasele ei, să devină un iluminat.

Deseori aceste persoane trec prin faza de învătători spirituali. Dar nu sunt încă iluminați dacă mai trăiesc în lume și au dorințe și o viață lumească. E doar o fază firească. Următoarea e cea în care se retrag, (deseori se întâmplă în altă viață, ei alegând special locuri de lume retrase ca Tibet, India, etc) au câtiva discipoli pe care îi învață, sau pur și simplu se roagă în liniște pentru lume.

Unii ABOSLVENȚI AI SCOLII PĂMÂNT aleg apoi să ajute omenirea din lumea de dincolo prin diverse metode. Alții trec în planuri superioare pentru a cunoaște noi lumi și aspecte superioare ale acestui univers fascinant și frumos.

Deci iată de ce, nu oricine are putere are și cunoașterea de a o folosi înțelept, nu oricine are cunoaștere are și puterea energetică de a o pune în practică și nu oricine e învățător spiritual e deja un iluminat spiritual. Evoluția necesită împletirea acestor aspecte.

Evoluția spirituală înseamnă în cele din urmă schimbare, cunoaștere, energie, trăire, experiență, mers înainte, reunțare la vechi și deschidere pentru nou. Pentru că oricine se opune schimbării, se opune unei legi fundamentale a universului.

Drum drept și lumină!

Carla von Vlad


Bine ai venit!

Știu ce cauți! Cauți comoara din tine. Știi ceva? Eu știu că o vei găsi. Dacă ai ajuns până aici, ești pe drumul cel bun. Mai mult de atât, eu îți pun la dispoziție hărțile potrivite, ce îți vor arăta calea spre țel. Ceea ce trebuie să faci este să mergi înainte, cu hotărâre, cu răbdare, cu încredere și voioșie. Trebuie să mergi savurând drumul, și bucurându-te de clipă. Vei găsi aici tot ce trebuie să știi pentru a păși pe căile vieții într-un mod ascendent, liber de prejudecăți, de temeri, sau neîncredere. Vei urca trepte spirituale și vei dobândi capacitatea de a te înțelege pe tine și lumea în care trăiești, viața și legile sale. continuarea AICI


Promotie carti

Toate cele 5 carti la 100 lei!

PROMOȚIE! Toate cele 5 cărți 100 lei, plus transportul.

Prin Poșta română 15 lei - cu ridicarea pachetului de la poștă, sau prin FAN Courier - prețul fiind cel practicat de FAN Courier în funcție de zonă - caz în care cărțile vi se aduc acasă.

Comandați AICI - vă rugăm mentionați pe lânga NUME, ADRESA și NUMĂRUL DE TELEFON.


Despre mine

Despre mine De când mă știu am fost atrasă de misterul creației, am vrut să aflu, să știu, să cunosc, sau poate doar… să-mi amintesc ceea ce oricum sufletul meu știa.
Copil fiind, priveam în depărtări înstelate căutând parcă ceva nenumit, ceva ce-mi putea oferi libertatea și bucuria dorită. continuarea AICI


Program cursuri reiki si seminarii

MOMENTAN NU SUNT CURSURI!

Detalii despre cursurile de REIKI USUI.
Detalii despre cursul de KARUNA REIKI.
Detalii despre SEMINARII.


De ce sa faci reiki?

Pentru că funcționează chiar și în condițiile în care tu... ești... „pe avarie”, sau te-ai îndepărtat de lumină, cu sau fără voia ta. Și tocmai în astfel de momente ai nevoie de puțin ajutor... venit din lumină. continuarea AICI


Codul secret al amerindienilor

Am ales să public acest text, pentru cuvintele înțelepte cuprinse în el. În opinia mea acest “COD AL AMERINDIENILOR”, indifernt cine l-ar fi scris și care ar fi vechimea lui reală, cuprinde sfaturi înțelepte și reflectă adevărul. Acel adevăr după care mă ghidez si eu deseori în viață și pe care îl recomand tuturor. Nu știu cine este autorul, dar știu că acel autor este ghidat de cunoaștere spirituală și iubire. Deseori viața mi-a spus: Dumnezeu este simplitate și viață. continuarea AICI


Terapia iertarii - metoda Kahuna

Yin YangIn urma cu doua decenii, un psiholog hawaiian surprindea lumea stiintifica cu ceea ce am putea numi, pe buna dreptate, un miracol. Spitalul de Stat din Hawaii se confrunta in acel moment cu probleme deosebit de grave in sectia bolnavilor psihici care comiseseră continuarea AICI


Din tainele vietii...

Din tainele vietii In fine, a treia si cea mai infricosatoare judecata are loc cand s-a terminat ciclul, pentru care a venit o entitate la scoala planetei noastre. Ea are loc aproximativ dupa 26.000 de ani de existenta pe acest glob. Pe parcursul celor 26.000 de ani, entitatea spirituala si-a dus existenta cand pe pamant ca om trupesc, cand in Cer, ca om ceresc sau duh spatial. In scurgerea acestui timp, omul a trait sute si mii de vieti. continuarea AICI


Binecuvantare Grau insorit

Binecuvantat fii Tu Doamne… si binecuvantate fie fiintele, creatiile Tale.

Binecuvantat fie Cerul… si binecuvantat fie Pamantul.

Binecuvantat fie Soarele si binecuvantata fie Luna… si fiecare zodie pusa de Dumnezeu pe instelatul Cer. (continuare)