Home

CSS Nested Menus Css3Menu.com

Avortul

Avort Un subiect extrem de delicat pe care îl abordez la cererea câtorva cititori, dar care a preocupat ființa umană de mult, deoarece e vorba pur și simplu despre… suflet. Despre sufletul uman ce plecă din lumea aceasta încă dinainte de a se naște.

Tinând cont de faptul că nimeni nu este deținătorul adevărului absolut, am să expun aici ceea ce am studiat, deci concluziile altora, dar și propriile concluzii având în vedere propriile studii asupra acestui univers fascinant.

Să începem cu începutul. Mai exact cu una din cele mai ardente întrebări și anume:

Care este momentul exact în care fătul deține un suflet? Dacă am făcut avortul în primele 3 luni, a fost vorba doar de faptul că am scăpat de un trup?

Sufletul vine la întrupare încă înainte de a se produce fecundarea. Mai exact spiritul. Despre el este vorba. Sufletul fiind energia ce circulă în trup și-l însuflețește, energie cu sediul principal în dreptul inimii, dar care nu e localizat numai acolo. Ceea ce pleacă în lumea cealaltă și ceea ce este veșnic este SPIRITUL. Spiritul își alege părinții și este prezent în momentul concepției. Universul este perfect, nu există întâmplare, nu există greseală sub acest aspect. Din momentul concepției, acea ființă deține și… suflet.

DA, și suflet și spirit. Deși uneori chiar și eu folosesc acești termeni ca sinonimi, din obșinuință și pentru o mai ușoară exprimare, e bine să știm că nu sunt.

Cum își alege spiritul părinții?

Prin rezonanță genetică. Uneori un spirit renaște în propria sa familie, mai exact în propriul său neam pentru a continua linia genetică, pentru a vindeca o karmî de neam, sau a-și vindeca anumite răni psihice, sau a duce mai departe aptitudini pozitive dezvoltate în existențele anterioare. Însă nu întotdeauna este obligatoriu să fie astfel. Adică spiritul poate alege o cu totul altă familie, o cu totul altă situație. Dacă în trecut el a încheiat un ciclu de învățare, a studiat anumite aspecte ale vieții, a rezolvat anumite conflicte și a instaurat armonia în el privind unele aspecte, poate merge mai departe, studiind cu totul altele, iar pentru asta e necesar să se nască în cu totul altă parte.

Există o genetică a spiritului.

Când spiritul pleacă din acestă lume, el rămâne conștient de sine. De fapt el conține SINELE, esența ființei, ce a înregistrat toate informațiile trăite de o ființă umană pe această planetă. Memoria imensă și infinită a fiecărui fapt, gest, cuvânt, gând, simțire. Cel ce păstrează memoria este, așa cum am spus, sinele. Este ca un CD pe care este înregistrată informația, cântecul vieții… cu toate notele sale.

Unde se află spiritul copilului în timpul gravidității?

Se află în câmpul auric al mamei. Poate fi văzut acolo, cu certitudine. Însă se pare că el pendulează între trupul său și implicit al mamei, și lumea de dincolo, din care vine, deci o altă dimensiune. Uneori, el comunică cu mama sa, îi transmite dorințele sale, pofte culinare, gânduri, idei, mișcare, iar din luna a cincea el este o punte între mamă și divinitate. El comunică intens cu Dumnezeu. Nu cunosc de ce se petrece acest lucru și care este scopul exact. Acest lucru l-am citit în multe cărți și nici una nu dă o explicație, însă ceea ce pot spune este că am observat mai multe femei gravide în luna a cincea, si ceea ce am văzut la toate m-a uimit. Este momentul când toată ființa lor radiază o lumină magnifică. Nu trebuie să fii clarvăzător să vezi asta. În luna a cincea mamele devin mai frumoase, mai luminoase, mai înțelepte, mai bune… Apoi aceste caracteristici se atenuează mai mult sau mai puțin, în funcție de mai mulți factori, persoană, situație, nivel spiritual, etc. Se pare că după acest moment spiritul nu mai se retrage în dimensiunile din care a venit el rămânând în trupul copilului.

Ce se întâmplă cu spiritul după avort?

Evident că se întoarce în dimensiunea de unde a venit. Se pare că există în Împărăția cerurilor o locație specială pentru aceste spirite. Se pare că sunt tratate, vindecate și rămân o vreme acolo. După un timp însă ele se apropie iar de planul terestru pentru a se naște din nou.

Este avortul un păcat?

Nu știu dacă este un păcat, este însă un gest lipsit de iubire. A renunța la a aduce pe lume o ființă nu este niciodată o bucurie pentru o femeie. De fiecare dată ea plânge fiindcă dintr-un motiv sau altul a trebuit să aleagă acest lucru. Sufletul ei plânge și este cuprins de tristețe. Există întotdeauna un regret, acel regret prezent întotdeauna în orice despărțire. Pentru că legătura creată este simțită de mamă, indiferent dacă și-a dorit sau nu acel copil.

Dar avortul, este o alegere în cele din urmă și nimeni nu poate fi condamnat pentru asta. Motivele pentru care a fost făcută aceasta sunt diverse, de la lipsa de iubire între părinți, la conceperea fătului într-un viol, lipsuri materiale, sau vârsta prea fragedă a mamei. Este de preferat prevenția, întotdeauna.

De ce anumite suflete vin la întrupare și în astfel de cazuri?

Sau altfel spus ele știu ce le așteaptă sau nu? Universul este inteligent și nimic nu este întâmplător. Acest fapt este o certitudine.

Dacă știu ce le așteaptă sau nu, este în funcție de nivelul lor de evoluție și de locul de unde vin.

Multe cămări are Domnul, ne spune Iisus. Fapt prin care se poate înțelege clar că Universul are mai multe dimensiuni. Ele sunt departajate de frecvențele lor, precum posturile de radio, sau numerele de telefon. Într-o anume frecvență există acele suflete ce rezonează cu acea frecvență. Iar această rezonanță este în funcție de energiile acumulate într-o viață. Energii de o vibrație mai înaltă sau mai joasă în funcție de gânduri, emoții, fapte, preocupări.

Există spirite pierdute într-o dimensiune inferioară, spirite ale celor ce au murit de moarte violentă și nu au avut parte de ajutor, prin rugăciuni și/sau gânduri bune după moarte, spirite care s-au sinucis și au rămas într-un plan inferior. Acestea vin uneori la întrupare prin rezona��a fie cu un act sexual violent, fie cu persoane de vibrație joasă. Ele vor doar să scape din acea dimensiune alegându-se cu un trup. Deseori ele sunt prezente în cazuri de violuri, orgii, ori în cazuri în care se face sex în stare de ebrietate, ori lipsit total de iubire, ori între persoane agresive, cu o conștiință inferioară. Aceea este frecvența cu care rezonează.

Alte spirite aleg să vină și să treacă prin trauma avortului ca plată karmică pentru propriile violențe din alte vieți. Altele vin pentru a da părinților posibilitatea ca prin alegerea de a păstra copilul să-și schimbe viața.

Nu toate știu deci prin ce vor trece, pentru că nu trebuie să ignorăm existența LIBERULUI ARBITRU. Iar viitorul este format dintr-o mutitudine de posibilități, unele mai probabile decât altele.

Care va fi viitorul concret, se pare c�� numai Dumnezeu știe. Nici un alt om sau spirit, ori înger nu poate avea o certitudine. Chiar și Iisus a afirmat acest fapt, întrebat fiind de apostoli când va veni sfârșitul acestei lumi materiale. Răspunsul său a fost clar: va veni cu siguranță, dar când anume, numai Tatăl știe cu certitudine. Deci nici măcar Dumnezeu sub formă umană nu poate ști asta, ci doar Creatorul suprem în forma sa neîntrupată.

Revenind la spiritele ce vin la întrupare, putem spune că nici unul nu știe cu certitudine dacă se va naște. Chiar dacă multe vin cu un plan clar, cu o dată anume, cu o hartă astrală, care nu e decât o hartă a destinului și a sufletului.

Există iertare pentru acest fapt?

Cu siguranță DA. Și cu siguranță totul este posibil. Sunt de părere că rugăciunea, faptele bune, iertarea, și iubirea semenilor ne pot aduce iertarea pentru orice faptă. Nimic nu se obține simplu, sau prea ușor, dar totul este relativ și depinde de persoană și de circumstanțe.

Țin neapărat să vă amintesc cu adevar pe care mulți îl ignoră. Mulți acuză femeile care au făcut un avort. Însă pentru un astfel de gest niciodată NU este raspunzătoare NUMAI femeia. Orice copil a fost conceput de doi oameni, ambii cu liber arbitru, ambii având conștiință și deci AMBII SUNT RESPONSABILI. Bărbații nu trebuie să creadă că ei nu au nici o răspundere morală, dar mai ales spirituală față de ființa ce vine… sau NU mai vine pe lume.

De ce avortul nu este totuși un gest de… neiertat.

Pentru că nimic nu este de neiertat. Omul este o ființă emoțională, și o ființă rațională, o ființă căreia i s-a dat liberul arbitru, cu anumite limite, desigur. Dacă un lucru se poate face, atunci el are un sens pentru Dumnezeu. Chiar și un lucru numit de noi… negativ.

Sau altfel spus… TOTUL NE ESTE PERMIS, DAR NU TOTUL NE ESTE DE FOLOS, cum bine zicea apostolul Pavel.

În caz de avort, pot spune cu certitudine că NICI UN SPIRIT NU PIERE ÎNTR-O ASTFEL DE SITUAȚIE, el va reveni cu certitudine în planul terestru, la alți părinți, trăind alt destin și alt plan de viață. Se pare că în prezent sunt multe spirite ce doresc să se nască aici, deoarece numai pe Pământ puntem schimba anumite lucruri ce țin de evoluția noastră. Aici putem evolua, aici putem învăța, aici experimentăm, iubirea, iertarea, vindecarea, dar și reversul acestor sentimente. Aici sufletele vin pentru a deveni mici dumnezei, pentru a-și crește frecvența, a se transforma și a se apropia de adevărul divin.

Să nu uităm nici o clipă că Dumnezeu este iubire. Să nu judecăm pe nimeni, nici pe noi înșine, să nu acuzăm, pentru că atunci când un deget arată spre altul, alte trei arată spre noi. Să nu uităm că tot ce nu înțelegem ca trăire și ne preocupă cumva, fie întrebându-ne ce și cum, fie acuzându-i pe ceilalți, VA TREBUI SĂ TRĂIM CA EXPERIENȚĂ UMANĂ. Iar atunci bine ar fi să dorim să înțelegem cât mai mult și mai des ce anume înseamnă… iubirea.

Să fiți iubiți!

Carla von Vlad


Program cursuri REIKI si seminarii

30 septembrie 2017 - curs reiki Usui, gradele 1,2,3.

Detalii despre cursurile de REIKI USUI.
Detalii despre cursul de KARUNA REIKI.
Detalii despre SEMINARII.

De ce sa faci reiki?

Pentru că funcționează chiar și în condițiile în care tu... ești... „pe avarie”, sau te-ai îndepărtat de lumină, cu sau fără voia ta. Și tocmai în astfel de momente ai nevoie de puțin ajutor... venit din lumină. (continuare)

Toate cele 5 carti la 100 lei!

La această promoție ai transportul inclus!(transportul se va face prin curierul firmei în București și prin Posta română în celalalte orașe) .
Comandați AICI - vă rugăm mentionați pe lânga NUME, ADRESA și NUMĂRUL DE TELEFON.

Promotie carti

Despre mine

Despre mine De când mă știu am fost atrasă de misterul creației, am vrut să aflu, să știu, să cunosc, sau poate doar… să-mi amintesc ceea ce oricum sufletul meu știa.
Copil fiind, priveam în depărtări înstelate căutând parcă ceva nenumit, ceva ce-mi putea oferi libertatea și bucuria dorită. (continuare)

Ce pregatire am?

Cine sunt Din toate acestea, din trăiri și experiențe personale, din dorința de cunoaștere și de a o împărtăși pe cât posibil cât mai multor oameni, am început să scriu pe site-ul Lumea spirituală articole pe teme psihologice și spirituale, am crescut o dată cu site-ul și continui să cresc, am făcut inițieri și cursuri. În acest timp am publicat 5 carți și continui să scriu, având în pregătire încă alte câteva manuscrise pe aceste teme. (continuare)

Codul secret al amerindienilor

Am ales să public acest text, pentru cuvintele înțelepte cuprinse în el. În opinia mea acest “COD AL AMERINDIENILOR”, indifernt cine l-ar fi scris și care ar fi vechimea lui reală, cuprinde sfaturi înțelepte și reflectă adevărul. Acel adevăr după care mă ghidez si eu deseori în viață și pe care îl recomand tuturor. Nu știu cine este autorul, dar știu că acel autor este ghidat de cunoaștere spirituală și iubire. Deseori viața mi-a spus: Dumnezeu este simplitate și viață. (continuare)

Despre karma

Karma este efectul de bumerang, și chiar mai mult decât atât. Nu întotdeauna karma este a primi, ceea ce ai dăruit. Karma uneori înseamnă și că nu poți procesa anumite emoții, ești blocat în ele, nu poți trece peste. Și atunci e necesară vindecarea. Venim aici uneori pentru asta. (continuare)

Despre cuvânt

Nu putem ignora afirmația apostolului Ioan, Dumnezeu era Cuvântul. Pentru că pur și simplu cuvântul este cel ce zidește sau dărâmă. Cuvântul crează. CUVÂNTUL din care TOTUL s-a făcut este vibrație. Este sunet încărcat cu o anume informație exactă, direcționată precis, ce acționează asupra lumii din jur, dar în primul rând asupra emitentului. Chiar dacă cuvântul e adresat altcuiva. (continuare)

Despre dorinta, evolutie, sens…

Dorința umană e deseori un program de bază al sufletului ce se cere înfăptuit, materializat… și asta doar pentru a experimenta și prin experientă să creștem ca spirite, precum florile în acel promis Rai. (continuare)

Despre iubire

Nu am să dau o definiție, e imposibil. Nu doar pentru că e o trăire personală și unică, și în același timp atât de universală, cunoscută, și dorită de toți. Nu... Ci am să încerc foarte pe scurt să răspund unei întrebări puse de multi căreia i-am găsit un răspunsul destul de târziu. (continuare)

Tot despre iubire

A iubi pe celălalt este condiția esențială într-o relație, a fi alături de el/ea când există probleme în cuplu este o dovadă certă de iubire, însă a te lăsa călcat în picioare de cel iubit este o dovadă certă de NEIUBIRE DE SINE. (continuare)

Despre fericire

Ce înseamnă ea? Este o stare. O stare magică și magnifică, zbor peste munți tăcuți și ape învolburate, aripi spre stele, și îmbrățișare a sufletelor, dans cu un Dumnezeu nevăzut, și toate acestea sunt doar cuvinte palide pentru a descrie mai poetic o stare. (continuare)

Binecuvântare - Carla von Vlad

Cursuri si intieri reiki

ochi magic

Unele secrete ale lumii spirituale

"Materia este derivata din minte, si nu mintea din materie"
- Cartea tibetana a marii eliberari -

"Tu esti intregul univers.
Tu esti in tine si totul este in tine.
Soare, luna si stele se invirt in tine."
- Swami Muktananda -

Lumea spirituala este lumea unde totul este posibil. Este Lumea din care se naste realitatea. Nimic nu poate exista in planul fizic, daca nu a fost intii nascut in Lumea spiritului. Dar cine determina ce si cum se naste? Sau mai bine spus in ce masura putem controla aceasta Lume? Este numai lumea lui Dumnezeu sau ratacesc prin ea si alt tip de entitati apartinand altor lumi? (continuare)

Binecuvantare Grau insorit

Binecuvantat fii Tu Doamne… si binecuvantate fie fiintele, creatiile Tale.

Binecuvantat fie Cerul… si binecuvantat fie Pamantul.

Binecuvantat fie Soarele si binecuvantata fie Luna… si fiecare zodie pusa de Dumnezeu pe instelatul Cer. (continuare)