Home

CSS Nested Menus Css3Menu.com


Fii în armonie…

Armonia Numerologic vorbind anul 2017 este un an 1 (2+0+1+7=10, adică 1, zero nefiind luat în considerare) adică anul de început al unui nou ciclu de 9 ani. Ani ce ne aparțin, ani în care putem urca pe o treaptă superioară intrând într-un nou capitol de viață. Mai bun, mai frumos, mai ușor. Un început este întotdeauna o sansă. Un început conține în el acel potențial imens de a ne oferi împlinirea, el conține o infinitate de posibilități, sau altfel spus de linii de potențial, ori căi de destin. (continuare)


Ce ne face cu adevarat fericiti

Fericire Toți am cunoscut această senzație, măcar o dată în viață. Sunt oameni care spun că nu poți fi fericit tot timpul, că fericirea e dată doar de anumite momente în care simțim o stare de bine extrem, de bucurie, de armonie și împlinire. Alții spun că fericirea e drumul însuși și nicidecum atingerea scopului. Iar această afirmație se pare că îi aparține lui Buddha. (continuare)


Binele facut cu forta, se poate transforma în rau…

Legi spirituale Toți știm că e bine să faci bine, se spune că binele făcut ni se întoarce înzecit, se spune că e bine să acordăm ajutor celor aflați în necazuri și nevoi, însă… chiar e bine întotdeauna să facem bine?
Sigur, atât titlul articolului, cât și întrebarea retorică ce o pun, pot părea un pic stranii, mai ales în cadrul unui site de spiritualitate. Însă aici vorbim din perspectiva cunoașterii și a legilor spirituale mai puțin cunoscute publicului larg, deci privim problema dintr-o altă perspectivă și deci și răspunsul va fi un pic altul decât cel binecunoscut. (continuare)


La granita dintre ani...

Cumpana dintre ani Avem nevoie de ani, mai exact de împărțirea timpului pe ani. Pentru că avem nevoie de începuturi și de sfârșituri virtuale, pentru că timpul e un tot, însă noi, ca oameni îl măsurăm, îl împărțim, și-l numerotăm. Și este bine așa, pentru că avem nevoie de asta. Avem nevoie de acestea momente în care privim în noi înșine, și înțelegem ce e important. Dincolo de petrecerile de sfârsit de an, dincolo de rochiile elegante afișate prin cluburi, ori de mesele cu familia ori prietenii, unii din noi avem capacitatea de a vedea dincolo de aceste lucruri și ele atât de necesare și umane, dar atât de trecătoare ca și momentul în care ne bucurăm de ele. (continuare)


Nu tot ce iubim ne apartine…

Lucky iubitor E clar că venim aici pe Pământul școală, ca să învățăm, iar lecția principală e iubirea. Din ea decurg toate celelalte. Avem diverși profesori, mai buni sau mai răi, mai duri, sau mai puțin duri, însă importanța unei lecții nu este dată de școlile absolvite de profesori, nici de succesul lor lumesc, și rareori are legătură cu acestea.

Uneori lecțiile cele mai prețioase ne sunt date de ființe simple, inocente, pentru că tocmai astfel de ființe sunt cele ce sunt într-un contact continuu cu Dumnezeu.
Trebuie doar să avem înțelepciune și să privim atent pentru a vedea cu ochii sufletului, ce vor ele să ne spună, sau uneori, e drept, e necesar să ai cunoașterea necesară. O anume cunoaștere spirituală. (continuare)


Diferenta între destin si soarta

Destin si Soarta "Nimeni nu s-a născut sub o stea nenorocoasă. Dar sunt oameni care privesc greşit cerul."

Dalai Lama


Deși la prima vedere par unul și același lucru destinul și soarta nu sunt sinonime. În urmă cu mai mulți ani, când primeam comunicări spiritiste, din lumea de dincolo, mi s-a transmis deseori următoarea informație pe care pe atunci, fiind la început de drum pe calea spirituală, n-o prea înțelegeam: destinul e de la Dumnezeu, soarta și-o face omul. (continuare)


Avortul

Avort Un subiect extrem de delicat pe care îl abordez la cererea câtorva cititori, dar care a preocupat ființa umană de mult, deoarece e vorba pur și simplu despre… suflet. Despre sufletul uman ce plecă din lumea aceasta încă dinainte de a se naște.
Tinând cont de faptul că nimeni nu este deținătorul adevărului absolut, am să expun aici ceea ce am studiat, deci concluziile altora, dar și propriile concluzii având în vedere propriile studii asupra acestui univers fascinant. (continuare)


De ce orgoliul este un pacat...

Orgoliu ranit Orgoliul este păcatul primordial, păcatul Luciferic, însă puțini oameni înțeleg și de ce. Ce înseamnă el de fapt, ce program stă la baza lui. Evident un program de autodistrugere. Dar motivul pentru care acesta s-a născut mi s-a părut uimitor.
Am studiat orgoliul pentru că toți îl avem într-o anumită măsură. În cantitate mică nu este dăunător, el luând forma mândriei, sau a stimei de sine, si ajuntându-ne să evoluăm în acestă lume duală, dar devine dăunător când trece de a anumită limită. Iar atunci când se întâmplă acest lucru se declanșează automat un program de autodistrugere. Funcționează lent sau rapid, (continuare)


Puterea incertitudinii

Puterea incertitudinii Omul caută deseori siguranța zilei de mâine. O siguranță materială sau psihică. Vrem să știm că vom avea un acoperiș, că vom avea bani, că vom fi iubiți, că vom avea succes, că dorința ni se va împlini cu siguranță, că nimic nu ne va sta în drumul ales. Ne gândim uneori la viitor mai mult decât la prezent. Iar viitorul devine astfel incert pentru că ne temem că nu-l vom avea, iar acest lucru nu-i bun pentru că dacă prezentul este ignorat, viitorul este idolatrizat, iar așa cum spun cărțile sfinte și adevărații inițiați, IDOLII VOR CĂDEA. (continuare)


Invidia - o boala a sufletului…

Invidia Cel mai simplu e să privești cum alții au succes, sau au diverse lucruri, au frumusete și inteligență, sau o casnicie ori un partener, au libertate sau au posibilitatea de a face ceea ce le place, au un zâmbet pe buze uneori nejustificat și pentru toate acestea să-i găsești vinovați, să ajungi la concluzia că ei nu merită, ci acela care ar merita tot ce au „cei care au”, de fapt ești tu, dar… „soarta a fost crudă cu tine”. Dintr-un motiv sau altul, tu „nu ai noroc”, deși ești un „om bun”, iar ceilalți au, (continuare)


Vindecarea si schimbarea destinului…

Destin Văd mulți oameni ce doresc o schimbare în viața lor. Fie că doresc sănătate, fie că doresc un partener de viață sau o schimbare sub aspect financiar întotdeauna e vorba despre ceva ce vor de mult timp și nu au putut obține până în prezent. Deci în viața lor ceva nu merge… ceva pare blocat fără un motiv aparent.
Însă mulți din acești oameni doresc soluții miracol. Oamenii caută un învățător spiritual, un consilier, un terapeut, care să-i vindece instant, să le spună o frază magică, sau să le facă o pasă energetică și viața lor să se transforme din secunda următoare. (continuare)


Avem un suflet pereche ce rataceste prin lume?

Suflete pereche
Toți ne dorim pe cineva cu care să ne simțim ca-n Rai. Numim acea persoană sufletul nostru pereche și știm că nu e prea ușor de găsit. Îl visăm ca fiind un fel de oglindă a noastră, de reflectare a sufletului nostru, într-o persoană de sex opus. Cineva care să ne înțeleagă perfect, să fie întotdeauna alături de noi atunci când avem nevoie, nu numai la necaz, dar și la bucurie. (continuare)






Program cursuri REIKI si seminarii

CURS REIKI USUI, gradele 1,2,3.
- 9 decembrie 2017 ora 11:00, București
Detalii despre cursurile de REIKI USUI.
Detalii despre cursul de KARUNA REIKI.
Detalii despre SEMINARII.

Promotie carti

Toate cele 5 carti la 100 lei!

La această promoție ai transportul inclus!(transportul se va face prin curierul firmei în București și prin Posta română în celalalte orașe) .
Comandați AICI - vă rugăm mentionați pe lânga NUME, ADRESA și NUMĂRUL DE TELEFON.

De ce sa faci reiki?

Pentru că funcționează chiar și în condițiile în care tu... ești... „pe avarie”, sau te-ai îndepărtat de lumină, cu sau fără voia ta. Și tocmai în astfel de momente ai nevoie de puțin ajutor... venit din lumină. (continuare)

Despre mine

Despre mine De când mă știu am fost atrasă de misterul creației, am vrut să aflu, să știu, să cunosc, sau poate doar… să-mi amintesc ceea ce oricum sufletul meu știa.
Copil fiind, priveam în depărtări înstelate căutând parcă ceva nenumit, ceva ce-mi putea oferi libertatea și bucuria dorită. (continuare)

Ce pregatire am?

Cine sunt Din toate acestea, din trăiri și experiențe personale, din dorința de cunoaștere și de a o împărtăși pe cât posibil cât mai multor oameni, am început să scriu pe site-ul Lumea spirituală articole pe teme psihologice și spirituale, am crescut o dată cu site-ul și continui să cresc, am făcut inițieri și cursuri. În acest timp am publicat 5 carți și continui să scriu, având în pregătire încă alte câteva manuscrise pe aceste teme. (continuare)

Codul secret al amerindienilor

Am ales să public acest text, pentru cuvintele înțelepte cuprinse în el. În opinia mea acest “COD AL AMERINDIENILOR”, indifernt cine l-ar fi scris și care ar fi vechimea lui reală, cuprinde sfaturi înțelepte și reflectă adevărul. Acel adevăr după care mă ghidez si eu deseori în viață și pe care îl recomand tuturor. Nu știu cine este autorul, dar știu că acel autor este ghidat de cunoaștere spirituală și iubire. Deseori viața mi-a spus: Dumnezeu este simplitate și viață. (continuare)

Despre karma

Karma este efectul de bumerang, și chiar mai mult decât atât. Nu întotdeauna karma este a primi, ceea ce ai dăruit. Karma uneori înseamnă și că nu poți procesa anumite emoții, ești blocat în ele, nu poți trece peste. Și atunci e necesară vindecarea. Venim aici uneori pentru asta. (continuare)

Despre cuvânt

Nu putem ignora afirmația apostolului Ioan, Dumnezeu era Cuvântul. Pentru că pur și simplu cuvântul este cel ce zidește sau dărâmă. Cuvântul crează. CUVÂNTUL din care TOTUL s-a făcut este vibrație. Este sunet încărcat cu o anume informație exactă, direcționată precis, ce acționează asupra lumii din jur, dar în primul rând asupra emitentului. Chiar dacă cuvântul e adresat altcuiva. (continuare)

Despre dorinta, evolutie, sens…

Dorința umană e deseori un program de bază al sufletului ce se cere înfăptuit, materializat… și asta doar pentru a experimenta și prin experientă să creștem ca spirite, precum florile în acel promis Rai. (continuare)

Despre iubire

Nu am să dau o definiție, e imposibil. Nu doar pentru că e o trăire personală și unică, și în același timp atât de universală, cunoscută, și dorită de toți. Nu... Ci am să încerc foarte pe scurt să răspund unei întrebări puse de multi căreia i-am găsit un răspunsul destul de târziu. (continuare)

Tot despre iubire

A iubi pe celălalt este condiția esențială într-o relație, a fi alături de el/ea când există probleme în cuplu este o dovadă certă de iubire, însă a te lăsa călcat în picioare de cel iubit este o dovadă certă de NEIUBIRE DE SINE. (continuare)

Despre fericire

Ce înseamnă ea? Este o stare. O stare magică și magnifică, zbor peste munți tăcuți și ape învolburate, aripi spre stele, și îmbrățișare a sufletelor, dans cu un Dumnezeu nevăzut, și toate acestea sunt doar cuvinte palide pentru a descrie mai poetic o stare. (continuare)

Binecuvântare - Carla von Vlad

Cursuri si intieri reiki

ochi magic

Unele secrete ale lumii spirituale

"Materia este derivata din minte, si nu mintea din materie"
- Cartea tibetana a marii eliberari -

"Tu esti intregul univers.
Tu esti in tine si totul este in tine.
Soare, luna si stele se invirt in tine."
- Swami Muktananda -

Lumea spirituala este lumea unde totul este posibil. Este Lumea din care se naste realitatea. Nimic nu poate exista in planul fizic, daca nu a fost intii nascut in Lumea spiritului. Dar cine determina ce si cum se naste? Sau mai bine spus in ce masura putem controla aceasta Lume? Este numai lumea lui Dumnezeu sau ratacesc prin ea si alt tip de entitati apartinand altor lumi? (continuare)

Binecuvantare Grau insorit

Binecuvantat fii Tu Doamne… si binecuvantate fie fiintele, creatiile Tale.

Binecuvantat fie Cerul… si binecuvantat fie Pamantul.

Binecuvantat fie Soarele si binecuvantata fie Luna… si fiecare zodie pusa de Dumnezeu pe instelatul Cer. (continuare)