Home

CSS Nested Menus Css3Menu.com


Despre post si rolul sau

Postul “Când organismul se ocupă cu extragerea energiei din hrană, se îngreunează transformarea altor forme de energie.” (S.N. Lazarev – clarvăzător rus)

În primul rând postul este o purificare a organismului de toxinele din alimente, deci este benefic pentru sănătatea trupului. Însă există și oameni care tocmai din cauza unor probleme de sănătate nu pot tine post, dar asta e un alt subiect. Ca să ții post este nevoie de VOINȚĂ, deci de STĂPÂNIRE DE SINE. Biserica spune: DAI VOINȚĂ, IEI PUTERE. E vorba de puterea spirituală. ADEVARAT. De ce? În plan divin acest lucru înseamnă îndepărtarea de LUMESC, de plăcerile lumești, în primul rând de plăcerea de a mânca.

Până aici totul este OK și clar pentru toți. Problemele de aici încolo încep: mai sunt și alte plăceri lumești de care trebuie să te detasezi, printre care este chiar și dorința ori dorințele pentru care ții post. Da, chiar dacă e numai aceea de a te purifica, de a primi iertare, de a obține un anume lucru, sau de a schimba ceva. Dacă ne OBSEDEAZĂ scopul, nu e de bine, deoarece ne construim un idol, iar idolii vor cădea. Țelul devine idol în planul subtil, iar din punct de vedere energetic subtil, omul își ia energie… de la țel (sau din viitor, dacă e obsedat de acesta). De aceea țelul suprem al fiecăruia trebuie să fie cunoașterea lui Dumnezeu, iubirea SA și conexiunea cu EL.

DETAȘAREA este una din modalitatile NECESARE pentru împlinirea unei dorințe (fie ea chiar și aceea de a creste spiritual, asa cum am spus deja). Să nu confundăm însă detașarea cu renuțarea. Sunt două lucruri diferite. O diferență subtilă ce necesită un reglaj fin al sufletului, un joc al gândului și emoției. Da, necesită exercițiu și o anume cunoaștere. Și uneori sfatul cuiva ce a experimentat asta.

Și fiindcă veni vorba, in funcție de câte zile de post NEGRU ții, poți trece peste anumite entități din lumea nevăzutelor. Deci puterea spirituală crește. Iar asta e partea aceea a postului CARE NU ARE TREABĂ CU SMERENIA, ci cu PUTEREA SPIRITUALĂ obținută așa.

Dar sa revenim… CONTEAZĂ:

- pentru ce ții post;

- cum gândești în timpul postului;

- ce faci în timpul postului;

1. - pentru ce ții post;

Dacă este benefic, scopul pentru care ții post, asta va ști și va judeca doar bunul Dumnezeu. Scopul poate fi benefic sufletului sau nu. EL știe. Benefică pentru suflet, deci pentru evoluția spirituală, este apropierea de Dumnezeu prin IUBIRE. Această iubire nu înseamnă un anume lucru exact, ci orice actiune ce intră pe o linie de viață ascendentă spiritual. Conștientizare, înțelegerea legilor vietii, iertarea, acceptarea anuimtor situații ce nu le putem schimba, schimbarea altora ce ne stau în putere, bucuria clipei, și mai ales trăitul în PREZENT. Toate acestea te ajută să înțelegi iubirea și să o aplici ÎN VIAȚA DE ZI CU ZI. O astfel de acțiune poate fi benefică sufletului imediat, dar mai ales, pe termen lung.

Există post pentru iertarea păcatelor – cu acestă intenție declarată. Plătești astfel, PRIN SUFERINTA POSTULUI și NU prin alte întâmplări și necazuri, o greseală karmică, alegi asta benevol.

Există post pentru împlinirea unei dorințe – dacă există și credință, sunt sanse mari ca aceasta să se împlinească. Dacă dorința nu e benefică sufletului sau nu a sosit timpul pentru realizarea ei POSTUL NU VA PUTEA FI ȚINUT.

Există post pentru sănătate, pentru purificare spirituală, pentru ștergerea karmei de neam, pentru stergerea unei anume greșeli persoanle, și pentru a altă persoană – lucru ce nu îl recomand, dar care, totuși se poate.

2. - cum gândești în timpul postului;

Dacă gândești de rău în această perioadă, atunci energia ta fiind crescută datorită lipsei hranei, răul se amplifică, deci postul îți dăunează.

Dacă îți crește orgoliul – crezând că ești mai grozav că țin post, ori ești superior ceilorlalți - iarăși este rău. Dumnezeu te va smeri prin diverse actiuni și situații.

Dacă te lauzi că ții, iarăși nu este bine, este tot un soi de orgoliu… Nu mai e între tine și Dumnezeu, e între tine și ceilalți. Este precum pomana dată ca să te vadă ceilalți, ți-ai luat plata de la oameni.

3. - ce faci în timpul postului;

Dacă ții post și nu te rogi, e doar o purificare trupească, benefică de cele mai multe ori. Mai scapi și de niste kg în plus… deci e OK, dar e altceva, nu post, ceva ce poate fi numit corect… detoxifiere. Postul implică spiritualul, deci conexiunea cu Dumnezeu.

CUM E UN POST TINUT CORECT?

- să ierți și să te ierți;

- să nu ții supărare pe viață, soartă, Dumnezeu;

- să nu te agăți de trecut sau să fii obsedat de viitor;

- să nu te lauzi cu postul;

- să nu te plângi de post;

- să nu spui decât dacă și când e absolut necesar;

- să te rogi zilnic, pentru a te conecta la energiile subtile de vibrație înaltă;

- să gândești pozitiv în toată această perioadă, deci un control strict al gândurilor e necesar;

- să nu fii obsedat de rezultat, dar să-ți afirmi – față de Dumnezeu - scopul postului și intenția;

- să nu bârfești, critici, judeci, pentru a nu te încărca de problemele altora, ci să privești viața detașat;

- să nu forțezi organismul, ci să ții doar în limitele unei stări de bine;

- să te abții și de la fumat, nu doar de la mâncare. Fumatul afectează nu numai sănătatea trupului, ci mai ales câmpul auric și implicit protecția energetică a persoanei;

- să te abții pe cât posibil de la a face sex, deoarece energiile sexuale sunt energii subtile, energii creatoare, ce prin abținere pot fi transmutate spre beneficiul vieții și destinului;

- postul negru e cel mai benefic, apoi cel ortodox, adică fără lapte și ouă cum este cel catolic.

- să ții cont că primele zile sunt mai grele, după aceea postul devine obișnuință.

DE CE E BENEFIC SĂ ȚINEM POST?

Prin postul ținut corect, corpul se detoxifică, energia creste și devine puternică și pură, chakrele se echilibrează, câmpul auric se purifică și se mărește, deci ne crește protecția energtică, sufletul se eliberează de multe probleme, plătim unele păcate karmice. Altfel spus devenim mai usori, trupeste și sufleteste, ne putem întări CREDINȚA și mai ales VOINȚA, putem trece peste anumite entități spirituale, ce nu se vor mai hrăni cu energia noastră și nu ne vor mai putea direcționa, ori controla din astral.

DECI POSTUL FOLOSESTE MAI MULT CELUI CE ÎL TINE, NU ÎNTREGULUI… din care toți facem parte, ce-i drept. DIN ACEST MOTIV, IMPORTANT PENTRU EVOLUȚIA SPIRITUALĂ nu este doar postul ci mai ales IUBIREA FAȚĂ DE SEMENI, NATURĂ ȘI VIAȚĂ, ÎNTRAJUTOREA CELORLALTI, ȘI CUNOAȘTEREA sprituală și a textelor sfinte CE NE APROPIE DE DUMNEZEU.

IMPORTANT este să NE IUBIM și pe noi însine, pentru că dacă suntem echilibrati interior putem fi de folos și celorlalti.

Există însă NECESITATEA ABSOLUTĂ de a conștientiza toate cele de mai sus… altfel POSTUL nu e decât ORGOLIU. și sigur… mai sunt ��������i altele de spus, insă eu acum mă opresc aici. Eu doar v-am reamintit ceea ce cu siguranță știați.

Cea mai benefică perioadă de post este primăvara, când se crează viitorul în plan sufletesc, când destinul se poate schimba, când sufletul este mai sensibil și energiile mai puternice. Poate nu întâmplător biserica recomandă să ținem post primăvara înaintea sărbătorii pascale. Îl ținem pentru noi, nu pentru a face pe plac divinității, nu uitați.

O zi frumoasă și multă iubire în suflete! Și… pentru cei ce aleg asta… post ușor!

Carla von Vlad


Program cursuri REIKI si seminarii

CURS REIKI USUI, gradele 1,2,3.
- 9 decembrie 2017 ora 11:00, București
Detalii despre cursurile de REIKI USUI.
Detalii despre cursul de KARUNA REIKI.
Detalii despre SEMINARII.

Promotie carti

Toate cele 5 carti la 100 lei!

La această promoție ai transportul inclus!(transportul se va face prin curierul firmei în București și prin Posta română în celalalte orașe) .
Comandați AICI - vă rugăm mentionați pe lânga NUME, ADRESA și NUMĂRUL DE TELEFON.

De ce sa faci reiki?

Pentru că funcționează chiar și în condițiile în care tu... ești... „pe avarie”, sau te-ai îndepărtat de lumină, cu sau fără voia ta. Și tocmai în astfel de momente ai nevoie de puțin ajutor... venit din lumină. (continuare)

Despre mine

Despre mine De când mă știu am fost atrasă de misterul creației, am vrut să aflu, să știu, să cunosc, sau poate doar… să-mi amintesc ceea ce oricum sufletul meu știa.
Copil fiind, priveam în depărtări înstelate căutând parcă ceva nenumit, ceva ce-mi putea oferi libertatea și bucuria dorită. (continuare)

Ce pregatire am?

Cine sunt Din toate acestea, din trăiri și experiențe personale, din dorința de cunoaștere și de a o împărtăși pe cât posibil cât mai multor oameni, am început să scriu pe site-ul Lumea spirituală articole pe teme psihologice și spirituale, am crescut o dată cu site-ul și continui să cresc, am făcut inițieri și cursuri. În acest timp am publicat 5 carți și continui să scriu, având în pregătire încă alte câteva manuscrise pe aceste teme. (continuare)

Codul secret al amerindienilor

Am ales să public acest text, pentru cuvintele înțelepte cuprinse în el. În opinia mea acest “COD AL AMERINDIENILOR”, indifernt cine l-ar fi scris și care ar fi vechimea lui reală, cuprinde sfaturi înțelepte și reflectă adevărul. Acel adevăr după care mă ghidez si eu deseori în viață și pe care îl recomand tuturor. Nu știu cine este autorul, dar știu că acel autor este ghidat de cunoaștere spirituală și iubire. Deseori viața mi-a spus: Dumnezeu este simplitate și viață. (continuare)

Despre karma

Karma este efectul de bumerang, și chiar mai mult decât atât. Nu întotdeauna karma este a primi, ceea ce ai dăruit. Karma uneori înseamnă și că nu poți procesa anumite emoții, ești blocat în ele, nu poți trece peste. Și atunci e necesară vindecarea. Venim aici uneori pentru asta. (continuare)

Despre cuvânt

Nu putem ignora afirmația apostolului Ioan, Dumnezeu era Cuvântul. Pentru că pur și simplu cuvântul este cel ce zidește sau dărâmă. Cuvântul crează. CUVÂNTUL din care TOTUL s-a făcut este vibrație. Este sunet încărcat cu o anume informație exactă, direcționată precis, ce acționează asupra lumii din jur, dar în primul rând asupra emitentului. Chiar dacă cuvântul e adresat altcuiva. (continuare)

Despre dorinta, evolutie, sens…

Dorința umană e deseori un program de bază al sufletului ce se cere înfăptuit, materializat… și asta doar pentru a experimenta și prin experientă să creștem ca spirite, precum florile în acel promis Rai. (continuare)

Despre iubire

Nu am să dau o definiție, e imposibil. Nu doar pentru că e o trăire personală și unică, și în același timp atât de universală, cunoscută, și dorită de toți. Nu... Ci am să încerc foarte pe scurt să răspund unei întrebări puse de multi căreia i-am găsit un răspunsul destul de târziu. (continuare)

Tot despre iubire

A iubi pe celălalt este condiția esențială într-o relație, a fi alături de el/ea când există probleme în cuplu este o dovadă certă de iubire, însă a te lăsa călcat în picioare de cel iubit este o dovadă certă de NEIUBIRE DE SINE. (continuare)

Despre fericire

Ce înseamnă ea? Este o stare. O stare magică și magnifică, zbor peste munți tăcuți și ape învolburate, aripi spre stele, și îmbrățișare a sufletelor, dans cu un Dumnezeu nevăzut, și toate acestea sunt doar cuvinte palide pentru a descrie mai poetic o stare. (continuare)

Binecuvântare - Carla von Vlad

Cursuri si intieri reiki

ochi magic

Unele secrete ale lumii spirituale

"Materia este derivata din minte, si nu mintea din materie"
- Cartea tibetana a marii eliberari -

"Tu esti intregul univers.
Tu esti in tine si totul este in tine.
Soare, luna si stele se invirt in tine."
- Swami Muktananda -

Lumea spirituala este lumea unde totul este posibil. Este Lumea din care se naste realitatea. Nimic nu poate exista in planul fizic, daca nu a fost intii nascut in Lumea spiritului. Dar cine determina ce si cum se naste? Sau mai bine spus in ce masura putem controla aceasta Lume? Este numai lumea lui Dumnezeu sau ratacesc prin ea si alt tip de entitati apartinand altor lumi? (continuare)

Binecuvantare Grau insorit

Binecuvantat fii Tu Doamne… si binecuvantate fie fiintele, creatiile Tale.

Binecuvantat fie Cerul… si binecuvantat fie Pamantul.

Binecuvantat fie Soarele si binecuvantata fie Luna… si fiecare zodie pusa de Dumnezeu pe instelatul Cer. (continuare)