Home

CSS Nested Menus Css3Menu.com


Orbirea spirituala

Dacă n-ar fi nu v-aș povesti, dacă nu ne-ar afecta, nu am ști despre ea, dacă n-am putea scăpa de ea, n-ar avea rost s-o analizăm. Mulți văd doar materia ce ne înconjoară, ignorând energiile spirituale ce o animă. Ignorând sensul ei, scopul ei, și cauzele nevăzute, ale căror efecte le putem constata material.
Suntem aici la Scoala Pământ, una din cele mai interesante și mai dorite școli ale acestui infinit, complex și interesant univers spiritual. Suntem aici la o școală, pentru că nu suntem ființe materiale decât în aparență, suntem spirite întrupate într-un CORP ENERGETIC MAI DENS, respectiv materia.

Venim aici să învătăm și să ne bucurăm de viață. Venim aici să oferim propria creație, indiferent cărui domeniu al vieții aparține ea. Să o oferim celorlalți, și să înțelegem ceea ce crează ceilalți, să folosim această creație, și prin ea să creștem și noi.

COMUNICAREA este cheia creșterii spirituale. Însă această comunicare nu trebuie să fie doar între două trupuri, ci și între suflete, precum și între suflet și Creatorul său.

Ea – comunicarea - nu trebuie să aibă doar scopul de a pretinde, ci și scopul de a da, de a învăța, de a înțelege, de a aduce bucurie, inedit, armonie, joc și înțelepciune.

Uneori însă oamenii SE BLOCHEAZĂ într-un soi de semi-întuneric, de ceață, prin care nu mai pot avansa spiritual, sau dacă avansează o pot face cu greu. Cu timpul, ceva începe să nu mai meargă în viața lor, acesta nefiind decât un SEMNAL DE ALARMĂ. Apoi dacă problema nu e rezolvată corect, apare deseori boala, apoi disperarea și în final, omul pleacă neîmplinit pe lumea cealaltă.

În schimb orice CONȘTIENTIZARE are ca efect ELIBERAREA DE ENERGIE și DEBLOCAREA. Apropierea de Dumnezeu, aduce atât ENERGIE EMOȚIONALĂ, cât și LIMPEZIME MENTALĂ. Liniște și intuiție. Dacă omul urmează ceea ce i se relevă în astfel de momente, atunci el nu doar că își rezolvă problema, dar el crește spiritual, și astfel acea experiență aparent negativă, i-a fost de folos. E un examen luat cu brio, la interesanta școală a vieții.

Dar, haideți să vedem pe scurt care ar fi cauzele ce pot conduce la blocaje, dacă sunt menținute un timp îndelungat. Da, vorbim aici despre un TIMP ÎNDELUNGAT, pentru că orice om poate manifesta uneori oricare din cele enumetare mai jos, însă dacă manifestarea nu e de durată, atunci nu suntem afectati decât momentan, temporar, deci efectele nu se întind în timp și nu ne lovesc în destin. Vorbim aici deci, despre stări ce au devenit mod de viață.

IATĂ CAUZELE CARE DUC LA BLOCAJE ENERGETICE MAJORE:

- orgoliul;

Nu vorbesc aici de demnitate, nici de mândrie, care e permisă în anumite limite punctuale. De exemplu – sunt mândră că am scris o carte, sunt mândru de copilul meu că a luat examenele, sunt mândră că am fost admirată pentru felul meu de a... dansa... de a găti, de a susține o lucrare, etc. Mândria provine din faptul că am REALIZAT CEVA. E obiectivă. Acel fapt mă bucură, mă face să mă simt împlinită, să am încredere în mine, să mă simt puternică. Acest sentiment este temporar, și provine dintr-un fapt de viață dorit și împlinit.

ORGOLIUL e altceva. E credința unei persoane că ea este perfectă, că e mai presus de ceilalți prin simplul fapt de a exista, prin faptul că are mai mult, sau arată într-un anume fel, sau prin faptul că știe ceva, sau că are o virtute spirituală. Orgoliul e subiectiv și demonic. Nu se bazează niciodată pe realitate. Sau chiar dacă se bazează, aceasta e o realitate prost înțeleasă. Provine din percepția: „eu sunt Ok, ceilalți nu prea. Eu sunt mai presus. Eu sunt... frumos, corect, cinstit, moral, minunat, iar ceilalți... nu prea”.

Orgoliul provoacă cea mai mare orbire spirituală, și îndepărtează cel mai mult de adevărul obiectiv și spiritual pe orgolios. Duce la stagnare și ruperea de realitate în toate sensurile. În final duce la haos. Pentru că te rupe de Dumnezeu.

- furia prelungită;

A avea o criză de furie nu e benefic, dar... e acceptabil, dacă se petrece rar. E uman. Însă a trăi într-o STARE INTERIOARĂ DE FURIE, emoție ce provine din fapte vechi, uneori ascunse adânc în subconștient, conduce la AUTODISTRUGERE interioară și exterioară.

Furia provine din neiertare, și din neînțelegerea unei situații/persoane. Adică din neînțelegerea legilor universului și a psihologiei umane. Furia se naște din neputință, iar omul neputincios, e omul ce nu și-l ia aliat pe Dumnezeu. Și tot furia naște dorința de răzbunare. E o emoție agresivă. Și ne conduce pe tărâmuri cețoase.

Mai provine uneori și din LIPSA CURAJULUI DE A COMUNICA. Iar dacă avem ceva de spus unei persoane, e bine s-o facem. Calm. Ferm. Sincer. Pentru că acest fapt are în multe cazuri puterea de A NE ELIBERA.

Dacă am înțelege cauzele ce au condus la acele efecte care ne-au înfuriat, ne-a putea detașa și am putea merge ceva mai înțelepți, mai departe. Liberi și luminoși spiritual. Un remediu perfect pentru situațiile ce ne înfurie e RUGĂCIUNEA. Ea le rezolvă pe toate.

- lipsa rugăciunii și/sau a meditației;

Nu vreau să spun că trebuie să nu lipsești de la slujbe. Deși ele uneori ajută! Nici să te rogi zilnic acasă – deși acest ultim lucru, ar fi foarte recomandat, măcar câteva minute! Nu vreau să spun nici că trebuie să fii adeptul unei religii, nici să mergi în locuri unde grupuri de oameni meditează. Însă vreau să spun că pentru orice om este o necesitate să aibă prin intermediul minții sale și a sufletului său, O LEGĂTURĂ CU DUMNEZEU. Să i se adreseze cumva. Să vorbească cu EL, să-i spună ce are pe suflet, să-i multumească, să-i ceară, să-l slăvească...

Rugăciunea AJUTĂ SUFLETULUI și CORPULUI. Te încarcă cu ENERGIE SUBTILĂ. Acea energie spirituală de care AVEM NEVOIE cu toți. Aduce inspirație și un flux energetic vindecător. aduce protecție și încredere în forțele tale. Aduce limpezimea minții și conștientizări.

La fel și meditația. Oricare ar fi ea. Poate consta și din câteva minute de liniște, tăcere și ascultarea vocii interioare. Privitul unei lumânări. Sau a unor imagini frumoase. Sau din visare.

Dacă nu facem aceste lucruri măcar când și când, fără un motiv punctual, ni se „murdăresc geamurile”... Acele geamuri prin care avem ACCES LA ADEVĂR. Un adevăr obiectiv, un adevăr ce ne ajută să înțelegem multe lucruri și să evoluăm.

- ateismul și/sau lipsa totală a preocupărilor spirituale;

Ateismul nu înseamnă că nu crezi în Dumnezeul cu barbă și cu aspect indubitabil de om, ateismul înseamnă să nu crezi în Forțele universului, în Inteligența spirituală, în Ordinea creată și perfectă a vieții, și nici în faptul că orice cauză vizibilă are un efect în invizibil.

Ateismul înseamnă să crezi că nu există aceste forțe, că totul e întâmplător, că nu există spirit, ori viață dincolo de moarte. A nu-ți pune întrebări, a avea numai preocupări instinctuale – sex, mâncare, adunarea de bunuri materieale – conduce la degradare, iar destinațía finală e o lume întunecoasă.

Omul trebuie – DA TREBUIE – să înțeleagă rostul venirii sale în lume, și faptul că e mai mult decât trup și preocupări materiale.

Dacă un om refuză orice formă de cunoaștere spirituală și realitatea unei ființe supreme, oricum ar fi ea, atunci vorbim de orbire spirituală.

- centrarea doar pe ego și victimizarea;

Sunt oameni care cred că lumea începe și se sfărșește cu ei. Că ceilați le sunt datori, că trebuie să fie TRATAȚI ALTFEL, nu pentru că au anumite merite, ci pentru că așa vor ei. Sunt egoiști la extrem. Sunt lipsiți de empatie. Sunt limitați. Nu înțeleg că și alții pot avea problemele și slăbiciunile lor. Pentru că ei sunt limitați la propria persoană și la propriul adevăr, subiectiv dealtfel. Nu știu să împărtășească emoțional, material, și nicidecum spiritual. Totul se rezumă la lumea lor limitată.

Când sunt în putere, dictează. Când nu mai sunt, se victimizează. Și victime fiind, AU PRETENȚII. Pretind atenție, îngrijire, de la ceilalți. Dacă aceștia nu le oferă așa ceva sunt considerați răi, egoiști și sunt acuzați de tot ce le lipsește lor.

Dacă AR PUTEA SĂ VADĂ, atunci ar înțelege că NIMENI NU LE E DATOR LOR, și că fiecare are propria viață. Mai mult, ar înțelege că adevăratul ajutor îl obținem cu adevărat doar de la Dumnezeu. Care... e drept lucrează prin oameni. Însă prin oamenii potriviți pe care ți-i trimite chiar El.

Centrarea pe EGO ne rupe de suflet, de înțelegerea legilor spirituale, de fluxul pozitiv al vieții și de lumina de dincolo.

- interpretarea gresită a Cărților sfinte și/sau a legilor spirituale;

Există o interpretare greșită ce provine din necunoaștere, și e aferentă unui anumit nivel spiritual. Și o interpretare eronată ce provine din rea voință, sau mai exact dorința de a impune un punct de vedere ce favorizează pe cineva. În ambele cazuri există subiectivism.

De ce în ambele? În primul caz pentru că indiferent care ne este nivelul, e NECESAR SĂ LĂSĂM DESCHISĂ POARTA CUNOAȘTERII, pentru că ea e infinită. Iar misterele ei le descoperim o dată cu creșterea noastră. Important e să studiem, să dorim să descoperim adevărul spiritual al vieții, și dacă am aflat ceva să continuăm totuși drumul, și să nu ne plafonăm. Să nu avem orgoliul că suntem preaînțelepți știind TOT. Deci cu cât știm mai mult, descoperim că mai avem multe de aflat. În al doilea caz vorbim de manipulare, ori de dorința de a adapta lumea la noi, și nu de a ne adapta noi la lume.

Ambele situații indică orbire spirituală. Pentru că nu poți evolua, și nici nu poți ajunge departe, atunci când singur îți pui limite.

- pierderea din putere prin slăbiciunile tale;

Ultima, dar și cea mai dăunătoare dintre acțiunile ce ne fac să nu vedem realitatea, nici pe cea psihologică, nici pe cea spirituală e căderea în capcana slăbiciunilor tale. De exemplu ceri să ți se ghicească în cafea, sau orice altceva, dar... prin asta pierzi mult mai mult, deoarce ghicitorul SE FOLOSEȘTE DE ENERGIA TA, pentru a-și făuri propriile vise. Acest lucru, nu este valabil întotdeauna ci, doar în anumite cazuri. Alt exemplu: ți-ai pus în gând să slăbești, dar tot amâni. Și știi totuși că MIZA E MAI MARE decât silueta ta, ea constând în împlinirea unui vis. Adică tu nu te poți iubi pe tine dacă nu-ți place ce vezi în oglindă, neputându-te iubi, crezi că nu meriți, CREZÂND CĂ NU MERIȚI SINGUR TE BLOCHEZI ÎN ÎMPLINIREA MULTOR VISE DE-ALE TALE. Alt exemplu: te întâlnești cu persoane care știi că-ți fac rău psihic, spiritual, ori te enervează, dar totuși o faci pentru că... ești curios, ti-e teamă de singurătate, ori ai un oarece interes la persoană. Și astfel vicii, ca teama de viitor, lăcomia, lenea, amânarea, autominciuna, duc încet și subtil la IROSIREA TIMPULUI și la amânarea unor obiective importante.

Însă omul deseori nu vede această realitate și legătura subtilă dintre lucruri. Iar acest lucru e echivalentul unei orbiri spirituale. Iar dacă o vede, e necesar să acționeze. Ori să se roage pentru a primi puterea de a acționa.

ADOPTAREA ACESTOR STĂRI ȘI ATITUDINI GREȘITE PROVINE DIN:

- karma;

Venim cu anumite probleme și avem ca temă rezolvarea lor, prin înțelegere, prin conștientizări. Experiența vieții ne scoate în cale anumiți oameni, situații și stări, tocmai pentru că ei ne ajută prin piedicile ce ni le pun. Ne ajută să conștientizăm lucruri, să studiem misterele universului, legile sale, și să ne apropiem de Dumnezeu.

Cu cât ne apropiem vedem lumina, care risipește negurile. Dacă în loc să alegem orgoliul, egoismul, victmizarea, refuzul înțelegerii legilor spirituale, refuzul de a ne ruga și de a medita, ALEGEM CUNOAȘTEREA legilor spirituale, a psihicului uman, a misterelor vieții și rezolvarea problemelor prin intermediul acestora, atunci VOM EVOLUA. Dacă nu... vom rătăci în întuneric.

- alegerea personală prezentă;

Deci alegerea ne aparține. Chiar dacă am venit cu o karmă mai grea. Toți putem să alegem. Întotdeauna ne sunt date indicii spre lumină. Un prieten ce ne dă un sfat, un film, o carte ce ne pică în mână, o biserică pe lăngă care trecem, o stare specială, un om mai special. Dacă alegem să le dăm importanță și să vedem că mai există și o altă varianță decât cea de care ne agățăm, atunci am făcut alegerea înțeleaptă. Dacă nu... atunci vorbim de orbire spirituală.

Oare poate fi cineva orb pe vecie?

Nu știu.

Chiar nu știu. Știu însă că există ÎNGERI, GHIZI SPIRITUALI care încearcă să ne aducă lumină, și o multitudine de SURSE PĂMÂNTEȘTI, cum ar fi cărți, filme, site-uri, care sunt la dispozitia tuturor în ziua de azi. Cred totuși că oricine DACĂ VREA poate avea acces la adevăr. De aceea cred că Dumnezeu ne iubește pe toți. Pentru că ne dă întotdeauna o șansă.

Mai știu și faptul că înțelepciunea populară conține deseori adevăruri simple și accesibile tuturor. Unul din ele este și următoarea zicală de care toți ar fi benefic să ținem cont: Dumnezeu îți dă, dar în traistă nu-ți bagă.

Carla von Vlad


Program cursuri REIKI si seminarii

CURS REIKI USUI, gradele 1,2,3.
- 10 martie 2018 ora 11:00, București
Detalii despre cursurile de REIKI USUI.
Detalii despre cursul de KARUNA REIKI.
Detalii despre SEMINARII.

Promotie carti

Toate cele 5 carti la 100 lei!

La această promoție ai transportul inclus!(transportul se va face prin curierul firmei în București și prin Posta română în celalalte orașe) .
Comandați AICI - vă rugăm mentionați pe lânga NUME, ADRESA și NUMĂRUL DE TELEFON.

De ce sa faci reiki?

Pentru că funcționează chiar și în condițiile în care tu... ești... „pe avarie”, sau te-ai îndepărtat de lumină, cu sau fără voia ta. Și tocmai în astfel de momente ai nevoie de puțin ajutor... venit din lumină. (continuare)

Despre mine

Despre mine De când mă știu am fost atrasă de misterul creației, am vrut să aflu, să știu, să cunosc, sau poate doar… să-mi amintesc ceea ce oricum sufletul meu știa.
Copil fiind, priveam în depărtări înstelate căutând parcă ceva nenumit, ceva ce-mi putea oferi libertatea și bucuria dorită. (continuare)

Ce pregatire am?

Cine sunt Din toate acestea, din trăiri și experiențe personale, din dorința de cunoaștere și de a o împărtăși pe cât posibil cât mai multor oameni, am început să scriu pe site-ul Lumea spirituală articole pe teme psihologice și spirituale, am crescut o dată cu site-ul și continui să cresc, am făcut inițieri și cursuri. În acest timp am publicat 5 carți și continui să scriu, având în pregătire încă alte câteva manuscrise pe aceste teme. (continuare)

Codul secret al amerindienilor

Am ales să public acest text, pentru cuvintele înțelepte cuprinse în el. În opinia mea acest “COD AL AMERINDIENILOR”, indifernt cine l-ar fi scris și care ar fi vechimea lui reală, cuprinde sfaturi înțelepte și reflectă adevărul. Acel adevăr după care mă ghidez si eu deseori în viață și pe care îl recomand tuturor. Nu știu cine este autorul, dar știu că acel autor este ghidat de cunoaștere spirituală și iubire. Deseori viața mi-a spus: Dumnezeu este simplitate și viață. (continuare)

Despre karma

Karma este efectul de bumerang, și chiar mai mult decât atât. Nu întotdeauna karma este a primi, ceea ce ai dăruit. Karma uneori înseamnă și că nu poți procesa anumite emoții, ești blocat în ele, nu poți trece peste. Și atunci e necesară vindecarea. Venim aici uneori pentru asta. (continuare)

Despre cuvânt

Nu putem ignora afirmația apostolului Ioan, Dumnezeu era Cuvântul. Pentru că pur și simplu cuvântul este cel ce zidește sau dărâmă. Cuvântul crează. CUVÂNTUL din care TOTUL s-a făcut este vibrație. Este sunet încărcat cu o anume informație exactă, direcționată precis, ce acționează asupra lumii din jur, dar în primul rând asupra emitentului. Chiar dacă cuvântul e adresat altcuiva. (continuare)

Despre dorinta, evolutie, sens…

Dorința umană e deseori un program de bază al sufletului ce se cere înfăptuit, materializat… și asta doar pentru a experimenta și prin experientă să creștem ca spirite, precum florile în acel promis Rai. (continuare)

Despre iubire

Nu am să dau o definiție, e imposibil. Nu doar pentru că e o trăire personală și unică, și în același timp atât de universală, cunoscută, și dorită de toți. Nu... Ci am să încerc foarte pe scurt să răspund unei întrebări puse de multi căreia i-am găsit un răspunsul destul de târziu. (continuare)

Tot despre iubire

A iubi pe celălalt este condiția esențială într-o relație, a fi alături de el/ea când există probleme în cuplu este o dovadă certă de iubire, însă a te lăsa călcat în picioare de cel iubit este o dovadă certă de NEIUBIRE DE SINE. (continuare)

Despre fericire

Ce înseamnă ea? Este o stare. O stare magică și magnifică, zbor peste munți tăcuți și ape învolburate, aripi spre stele, și îmbrățișare a sufletelor, dans cu un Dumnezeu nevăzut, și toate acestea sunt doar cuvinte palide pentru a descrie mai poetic o stare. (continuare)

Binecuvântare - Carla von Vlad

Cursuri si intieri reiki

ochi magic

Unele secrete ale lumii spirituale

"Materia este derivata din minte, si nu mintea din materie"
- Cartea tibetana a marii eliberari -

"Tu esti intregul univers.
Tu esti in tine si totul este in tine.
Soare, luna si stele se invirt in tine."
- Swami Muktananda -

Lumea spirituala este lumea unde totul este posibil. Este Lumea din care se naste realitatea. Nimic nu poate exista in planul fizic, daca nu a fost intii nascut in Lumea spiritului. Dar cine determina ce si cum se naste? Sau mai bine spus in ce masura putem controla aceasta Lume? Este numai lumea lui Dumnezeu sau ratacesc prin ea si alt tip de entitati apartinand altor lumi? (continuare)

Binecuvantare Grau insorit

Binecuvantat fii Tu Doamne… si binecuvantate fie fiintele, creatiile Tale.

Binecuvantat fie Cerul… si binecuvantat fie Pamantul.

Binecuvantat fie Soarele si binecuvantata fie Luna… si fiecare zodie pusa de Dumnezeu pe instelatul Cer. (continuare)