Home

CSS Nested Menus Css3Menu.com


Cum si când se aplica legile spirituale? Putem sa ne schimbam realitatea întotdeauna si în orice caz?

Legi spirituale Da, poate vi se par stranii aceste întrebari, însă ele s-au concretizat în urma unor discuții cu anumite persoane care pretind că pot face orice, în orice situație, după bunul lor plac, schimbând destinele oamenilor prin anumite ritualuri practicate de ei în calitate de… maeștri spirituali.

Cunosc aceste ritualuri, cunosc și faptul că deseori ele ajută și chiar schimbă destine, ori situații, însă sunt și cazuri când ele sunt de-a dreptul zadarnice.

Mai putem spune că schimbările dorite depind și de puterea maestrului, dar și de persoana căreia îi sunt aplicate și de situația în care se află ea.

Mai pot adăuga că deși legile spirituale există și ele se aplică întotdeauna, nu putem cunoaște toți factorii implicați într-o situație pentru a ști care anume lege s-a aplicat. Sunt situații mai simple, sau mai complicate, când știm în mare proporție ce va urma și care sunt/vor fi efectele anumitor fapte, dar sunt și situații ce ni se par extrem de ambigui și stranii, astfel încât oricât le-am cerceta, nu putem găsi un răspuns clar, pentru a justifica o anume realitate.

Legile spirituale cu siguranță există și se și aplică cu adevărat, însă cu toate acestea, uneori vedem în jurul nostru lucruri ce ni se par nedrepte, inacceptabile sau lipsite de sens. Întrebarea la care vrea să dau un răspuns în accest articol este, DE CE? Dar și de ce anumite lucruri pot fi schimbate prin rugăciune sau ritualuri, și altele ba.

Vedem oameni care fac bine și totuși le merge prost, nu e o lege, dar există destule cazuri. Vedem oameni răi cărora le merge bine, unora li se înfundă cumva, dar nu tuturor și nu întotdeauna. Vedem oameni care se roagă și totusi, nu primesc răspuns în rugăciunile lor, oameni care roagă și li se răspunde imediat, altora foarte târziu, oameni care nu se roagă niciodată dar li implinesc dorințele foarte ușor, oameni care fumează precum locomotivele antice, dar totuși sunt sănătoși, și oameni care respectă strict un regim sănătos, ba fac și sport, dar… se îmbolnăvesc de diverse boli uneori incurabile. Oameni care iubesc cu tot sufletul, dar nu sunt iubiți de cei pe care îi iubesc, oameni care nu iubesc dar sunt iubiți la nebunie. Oameni care vor copii și nu-i au, și oameni care fac câte 4, 5 dar, nu au grija lor. Oameni care muncesc pe brânci și sunt tot săraci. Iar alții nu-și dau interesul dar totuși au fie afaceri rentabile, fie salarii mari. Oameni cărora le place ce fac, dar le merge prost, iar alții cărora le place ce fac și le merge bine. Și mai sunt multe astfel de situații.

Ne putem pune întrebări ca…

Bunătatea învinge întotdeauna? Cei răi sunt favorizați de ceva?

Există legi spirituale? Există compensații? Există o ordine în acest univers?

Da, studiez lumea, poveștile reale de viață, psihicul și spiritul uman de aproape 20 de ani. Am studiat trăind și căutând să-mi înțeleg experiențele, am studiat citind zeci de cărți de spiritualitate și energetică, am luat la cunoștință că există sute de teorii spirituale cu mici sau mari diferențe între ele, și de asemenea teorii psihologice. Există sute de metode de tratament mai vechi sau mai noi. Există conceptele marilor religii ce toate spun acelasi lucru însă în mod diferit. Am absolvit o facultate de psihologie, și un master de psihanaliză, am observat atent diversele personalități ale oamenilor, am încercat să justific, să încadrez și să rezolv diverse cazuri de viață conform legilor morale, spirituale, psihogice. Concluzia? Totul depinde de o multitudine de factori, combinați într-o multitudine de feluri.

Iată mai jos o enumerare a lor, care poate că nu este nici definitivă și nici completă, deci luați-o ca atare.

În viață aplicarea la modul concret a legilor spirituale, succesul ritualurilor ințiatice, posibilitatea creării realității și schimbarea destinului depind de la om la om de:

- tipul de personalitate – determină inteligența, aptitudinile, sensibilitatea, și modul de înțelegere al lumii;

- caracterul – determină înțelepciunea și modul cum acționăm și reacționăm la evenimente și în relații;

- mostenirea genetică – și aici fac referire la sănătatea și rezistența fizică și psihică, factori ce contează întotdeauna;

- relația cu părinții și modul cum am perceput-o – modul depinzând de personalitate și caracter, dar și de bagajul karmic cu care venim, respectivi lecțiile karmice între noi și ei, dar și între noi și viață.

- experiențele din copilărie și modul cum le-am perceput – e vorba de experiențele cu ceilalți copii, cu profesorii, cu alți oameni decât părinții – ele crează scheme emoționale de viață;

- egregorul familiei – e vorba de karma comună a familiei, care are o anumită influență asupra fiecărui membru al ei;

- mediul în care trăim – respectiv, prietenii, colegii de serviciu, familia actuală, ne influențează direct sau indirect, prin însuși destinul lor. Prin părerile lor, și poveștile lor de viață, ei fiind ambianța și oamenii la care ne raportăm și cu care ne comparăm;

- spațiul în care trăim – întotdeauna info-energetica unui anumit loc, vecinii, modelul spatiului, energia concretă a locului, precum și – feng-shui-ul casei, ne înfluențează într-o anumită măsură deciziile și destinul;

- observatorii – gândurile și percepția celor cu care intrăm în contact, ne influențează întotdeauna, însă mai mult sau mai putin, în funcție de protecția noastră divină și de puterea lor spirituală;

- entaglementul – destinul celor cu care suntem ori am fost în contact, idem;

- karma – aptitudinile, menirea, problemele, lecțiile de viață și legăturile relaționale cu care venim din trecut;

- vechimea spiritului – cu cât un spirit e mai bâtrân cu atat el e mai inteligent, mai înțelept, mai abil în relații, mai rezistent la traume, și are o putere de a influența lumea, mai mare decât spiritele de vârste astrale mai mici, dar și o rezistență fizică mai redusă.

- energetica noastră – este un dat cu care venim (depinzând atât de karma cât și de vechimea spiritului) și de aceasta depinde starea câmpului auric, care determină protecția fizică și psihică, care se concretizează în cele din urm�� în fapte și destin.

- puterea noastră mentală – ea depinde de sănătatea chakrelor noastre, în special de cele superioare,respectiv Manipura,Vishuda, și Ajna.

- dispozitia de moment – care desigur, depinde de un amalgam de factori și influentează percepția asupra vieții și a prezentului, deci implicit asupra viitorului și credințele, acțiunile, vorbele.

- intuiția noastră – care reflectă conexiunea noastră cu Dumnezeu per ansamblu, dar și specific într-un anume moment (depinde și de dispoziție). Dacă avem o intuiție bună simțim pur și simplu ce drum să urmăm, avem puterea să îl urmăm, iar urmându-l obținem rezultate bune. E semn că avem o intuiție corectă.

- puterea noastră de comunicare – cu noi înșine, (autocunoașterea), cu ceilalți (relaționarea) și cu Universul (cu Dumnezeu), influențează puterea noastră de exprimare și implicit reacțiile celorlalți.

- determinarea, insistența și răbdarea – cu care cerem sau acționăm pentru crearea unei situații, lucru, sau schimbare. În fond e vorba de intensitatea dorinței, cumulată cu puterea voinței. Lucruri extrem de importante.

- momentul astral – astrele care emit energie ne pot influența mai mult sau mai puțin, ne pot deschide porți, ne pot facilita lucrurile, ori ne pot bloca. O astrogramă fiind totodată și o hartă a destiului pentru cine o poate citi. Astrele ne influențează deciziile și reacțiile la acțiunile altora.

- lumile paralele – da, frecvența acestei lumi este unică, însă în același spațiu cu noi conviețuiesc diverse alte ființe, aparținând altor dimensiuni, uneori lumile se intersectează și se influetează într-un mod ce noi l-am numi straniu, paranormal și uimitor. Totuși nu e vorba decât de una din realitățile universului.

- starea noastră sufletească subtilă – iar aici ar fi mult de discutat, subiectul putând face obiectul unui curs. Pot spune doar că în funcție de numeroși parametri, printre care și cei de mai sus sufletul nostru determină soarta noastră, adică modul cum se vor concretiza acțiunile noastre, dar și a celor cu care venim în contact, adică calea pe care o va urma destinul. Există căi multiple, adică linii de destin multiple, pe care pășim, în funcție de starea sufletului nostru, de lumile în care el călătorește, de modul cum el are puterea de a reacționa în contact cu aceste lumi – deseori ne apar în vise și în funcție de deciziile luate în vise de puterea de a înfrunta anumite entități acolo – deci în acele lumi subtile -, sau de ajutorul primit de la anumite entități acolo, în vis, se va materializa în viața noastră o anume realitate.

- cuantele temporale – universul invizibil e complex și frumos. Timpul este o iluzie percepută de creier pentru a ne putea trăi viața în această dimensiune. Timpul este creat de suflet și perceput în funcție de emoțiile noastre. Timpul înseamnă miscare și emoție, de ele depinde evolutia lui. Adevărații clarvăzători pot vedea în timp în trecut, și în viitor, ca încă o dovadă certă că el este o iluzie. Putem spune despre timp că se miscă, adică spre prezent uneori vin valuri de energie din trecut, sau din viitor. De aceea avem perioade în care avem multe vise premonitorii) și tot de aceea avem momente când valuri de emoții din trecut, par că ne asaltează sufletul, uneori fără un aparent motiv. Aceste cuante ne influențează prezentul, în combinație cu alți factori.

- gândurile noastre și emoțiile noastre punctuale – iar aici ar fi și mai mult de discutat.

Pentru că aceste sunt în funcție de toti factorii pomeniți mai sus. Puterea gândurilor altora asupra noastră și a noastră asupra celorlalți e variabilă în funcție de toți factorii de mai sus. La fel și puterea emoțiilor. Ele se pot materializa în fapte concrete, ori pot să treacă fără urmări vizibile. Uneori efectele lor se manifestă în timp, alteori ele par a nu se manifesta în viitor, pentru că pot fi doar efectul unor cauze vechi, fie ele chiar cu rădăcina în vieți anterioare. Uneori ele au efect asupra corpului fizic concretizându-se în boli, sau doar stări neplăcute, alteori ele au efect asupra celor din jur, ei simțind tensiunile noastre, alteori ele au efect asupra destinului noastru prin faptul că ne determină să facem anumite acțiuni ce altfel nu le-am fi făcut, altori au efect asupra destinului prin faptul că au puterea de a modifica realitatea, prin modificarea stării de conștiință și deci și evenimentele mai apropiate sau mai îndepărtate în timp.

- VOIA LUI DUMNEZEU – nu întâmplător scrisă aici cu majuscule. Ea depinde de o multitudine de factori, unii știuți – cum ar fi rugăcinile noastre sau a celorlalți pentru noi, alții neștiuți – ce pot fi doar bănuiți, cum ar fi cerul astral din care provine un anume suflet, meritele sale în viețile precendente, IUBIREA SA FAȚĂ DE DUMNEZEU și față de semeni, dar și factori ce nu pot fi nici măcar bănuiți de noi oamenii trăitori pe acest pământ.

Acestea fiind spuse, ne rămâne să creăm realitatea dacă dorim și putem. PENTRU A ȘTI CE ȘANSE AVEM, AR FI BINE SĂ CUNOAȘTEM LEGILE SPIRITUALE, DAR ȘI CUM, CÂND ȘI CUI SE APLICĂ ELE. Deci datele cazului concret. Adică să diagnosticăm corect, și să cunoaștem măcar o parte din acești factori existenți într-un caz.

Ar mai fi de spus că CELE MAI EFICIENTE CĂI DE A NE SCHIMBA ȘI DE A SCHIMBA REALITATEA SUNT: rugăciunea și detașarea de scop, lăsarea problemei în mâinile lui Dumnezeu, iertarea, sau măcar detașarea de cei ce ne-au făcut rău, autoiertarea, dacă este cazul și credința în bine. O stare sufltească bună și emoțiile pozitive, ne sunt întotdeauna de mare ajutor, credințele de asemenea, ele formează destinul ce se poate materializa mai repede sau mai târziu, în funcție de legile spirituale, dar și în funcție de toți acești factori.

Și să nu uităm niciodată că… cine seamănă vânt, va culege furtună. Cine seamănă grâu, va culege recolta dorită, însă e necesar să-l păzească să nu i-l calce furii, să-l curețe de neghină, și să-l stropească cu zâmbet, relaxare și fapte bune, și să-l recolteze la momentul potrivit. Pentru că timpul vine, dar și trece, și toate vin și pleacă la timpul lor…

Carla von Vlad


Program cursuri REIKI si seminarii

CURS REIKI USUI, gradele 1,2,3.
- 9 decembrie 2017 ora 11:00, București
Detalii despre cursurile de REIKI USUI.
Detalii despre cursul de KARUNA REIKI.
Detalii despre SEMINARII.

Promotie carti

Toate cele 5 carti la 100 lei!

La această promoție ai transportul inclus!(transportul se va face prin curierul firmei în București și prin Posta română în celalalte orașe) .
Comandați AICI - vă rugăm mentionați pe lânga NUME, ADRESA și NUMĂRUL DE TELEFON.

De ce sa faci reiki?

Pentru că funcționează chiar și în condițiile în care tu... ești... „pe avarie”, sau te-ai îndepărtat de lumină, cu sau fără voia ta. Și tocmai în astfel de momente ai nevoie de puțin ajutor... venit din lumină. (continuare)

Despre mine

Despre mine De când mă știu am fost atrasă de misterul creației, am vrut să aflu, să știu, să cunosc, sau poate doar… să-mi amintesc ceea ce oricum sufletul meu știa.
Copil fiind, priveam în depărtări înstelate căutând parcă ceva nenumit, ceva ce-mi putea oferi libertatea și bucuria dorită. (continuare)

Ce pregatire am?

Cine sunt Din toate acestea, din trăiri și experiențe personale, din dorința de cunoaștere și de a o împărtăși pe cât posibil cât mai multor oameni, am început să scriu pe site-ul Lumea spirituală articole pe teme psihologice și spirituale, am crescut o dată cu site-ul și continui să cresc, am făcut inițieri și cursuri. În acest timp am publicat 5 carți și continui să scriu, având în pregătire încă alte câteva manuscrise pe aceste teme. (continuare)

Codul secret al amerindienilor

Am ales să public acest text, pentru cuvintele înțelepte cuprinse în el. În opinia mea acest “COD AL AMERINDIENILOR”, indifernt cine l-ar fi scris și care ar fi vechimea lui reală, cuprinde sfaturi înțelepte și reflectă adevărul. Acel adevăr după care mă ghidez si eu deseori în viață și pe care îl recomand tuturor. Nu știu cine este autorul, dar știu că acel autor este ghidat de cunoaștere spirituală și iubire. Deseori viața mi-a spus: Dumnezeu este simplitate și viață. (continuare)

Despre karma

Karma este efectul de bumerang, și chiar mai mult decât atât. Nu întotdeauna karma este a primi, ceea ce ai dăruit. Karma uneori înseamnă și că nu poți procesa anumite emoții, ești blocat în ele, nu poți trece peste. Și atunci e necesară vindecarea. Venim aici uneori pentru asta. (continuare)

Despre cuvânt

Nu putem ignora afirmația apostolului Ioan, Dumnezeu era Cuvântul. Pentru că pur și simplu cuvântul este cel ce zidește sau dărâmă. Cuvântul crează. CUVÂNTUL din care TOTUL s-a făcut este vibrație. Este sunet încărcat cu o anume informație exactă, direcționată precis, ce acționează asupra lumii din jur, dar în primul rând asupra emitentului. Chiar dacă cuvântul e adresat altcuiva. (continuare)

Despre dorinta, evolutie, sens…

Dorința umană e deseori un program de bază al sufletului ce se cere înfăptuit, materializat… și asta doar pentru a experimenta și prin experientă să creștem ca spirite, precum florile în acel promis Rai. (continuare)

Despre iubire

Nu am să dau o definiție, e imposibil. Nu doar pentru că e o trăire personală și unică, și în același timp atât de universală, cunoscută, și dorită de toți. Nu... Ci am să încerc foarte pe scurt să răspund unei întrebări puse de multi căreia i-am găsit un răspunsul destul de târziu. (continuare)

Tot despre iubire

A iubi pe celălalt este condiția esențială într-o relație, a fi alături de el/ea când există probleme în cuplu este o dovadă certă de iubire, însă a te lăsa călcat în picioare de cel iubit este o dovadă certă de NEIUBIRE DE SINE. (continuare)

Despre fericire

Ce înseamnă ea? Este o stare. O stare magică și magnifică, zbor peste munți tăcuți și ape învolburate, aripi spre stele, și îmbrățișare a sufletelor, dans cu un Dumnezeu nevăzut, și toate acestea sunt doar cuvinte palide pentru a descrie mai poetic o stare. (continuare)

Binecuvântare - Carla von Vlad

Cursuri si intieri reiki

ochi magic

Unele secrete ale lumii spirituale

"Materia este derivata din minte, si nu mintea din materie"
- Cartea tibetana a marii eliberari -

"Tu esti intregul univers.
Tu esti in tine si totul este in tine.
Soare, luna si stele se invirt in tine."
- Swami Muktananda -

Lumea spirituala este lumea unde totul este posibil. Este Lumea din care se naste realitatea. Nimic nu poate exista in planul fizic, daca nu a fost intii nascut in Lumea spiritului. Dar cine determina ce si cum se naste? Sau mai bine spus in ce masura putem controla aceasta Lume? Este numai lumea lui Dumnezeu sau ratacesc prin ea si alt tip de entitati apartinand altor lumi? (continuare)

Binecuvantare Grau insorit

Binecuvantat fii Tu Doamne… si binecuvantate fie fiintele, creatiile Tale.

Binecuvantat fie Cerul… si binecuvantat fie Pamantul.

Binecuvantat fie Soarele si binecuvantata fie Luna… si fiecare zodie pusa de Dumnezeu pe instelatul Cer. (continuare)