Home

CSS Nested Menus Css3Menu.com


Iertarea de sine – o necesitate…

Iertarea de sine Vorbim deseori despre iertare, gândindu-ne la cei pe care ne spunem că e necesar să-i iertam, uitând că unul din cele mai importante lucruri în viață este iertarea de sine. Aș putea spune fără să mă hazardez că este cel mai important. Degeaba i-am iertat pe alții, dacă nu ne-am iertat pe noi.
Iertarea e sinonimă cu iubirea, acea iubire divină plină de înțelepciune. Cum poate o părticică din Dumnezeu să creadă că a putut ierta alte părticele, dacă pe ea însăși nu s-a iertat? Nu poate, pentru că în acest caz înseamnă nu doar că a păstart tristețea și deznădejdea în suflet, ci mai ales înseamnă că nu știe ce este iertarea. Nu putem dărui cu adevarat ceva altora, dacă întâi nu l-am trecut prin sufletul nostru, dacă nu l-am experimentat noi.

Neiertarea de sine este o emoție ce împovărează sufletul și dezechilibrează sistemul energetic uman, ducând la boli, accidente sau probleme de destin. Acționează încet, tăcut și sigur, pentru că în fond neiertarea de sine, este o AGRESIVITATE FAȚĂ DE SINE. Această agresivitate are două componente emoționale: VINOVĂȚIA și REGRETUL. Cea mai apăsătore emoție este regretul, cel mai frustrant sentiment este vinovăția. Și ambele sunt dăunătoare pentru viață.

Asta nu înseamnă că trebuie să fim nepăsători față de greșelile noastre. Nu… E necesar să ne conștientizăm greșelile, să le înțelegem atât cauzele, cât și efectul, și MAI ALES să ne schimbăm. În fond nu există greșeli, există doar lecții, lecții de viață necesare pe scara evoluției.

Sufletul știe întotdeauna când greșește, el “gândește” întotdeauna în alți termeni decât mintea. În el este sămânța de divinitate, și pe lângă aceasta mai este și acea parte numită de psihologie INCONȘTIENT, parte minții uman-divine din suflet. Da, este altceva decât mintea conștientă și altceva decât mintea lui Dumnezeu.

Deci sămânța de divinitate este mai mult decât nivelurile conștiinței – conștient, subconștient, inconștient – este mai mult și le conține pe toate.

Important e să știm că inconștientul nostru are o putere imensă, pe care deseori nu o conștientizăm. De-asta se și numește inconștient. Este acea parte din noi la care nu avem acces direct, ci doar indirect, prin diversele mesaje ce ni le trimite (unele din ele ne parvin prin vise, altele prin acte ratate, oameni, situații) însă el are putere directă asupra vieții noastre.

Toți GREȘIM, uneori cu voie, alteori fără de voie, uneori cu știință, alteori fără știință, uneori cu intenție, alteori fără intenție, dar întotdeauna greșim de fapt dintr-un UNIC MOTIV - fiindcă avem SUFLETUL RĂNIT. Un om fericit și mulțumit de viața sa, rareori greșește. Nu confundați fericirea cu bogăția, succesul, frumusețea fizică sau cu o situație socială bună. Fericirea este o stare de bine a sufletului. O stare, ce o obținem când în noi nu mai stau prizoniere emoții negative, uitate sau nu. Un om fericit vibrează la frecvențe înalte, el este întotdeauna în contact cu divinitatea care îl îndrumă și astfel cu greu el greșește. I se poate întâmpla, dar rar și el conștientizeză acest lucru și se echilibrează repede…

Tristețea, supărarea, furia, mânia, frustrările sunt acele emoții negative care înlănțuie sufletul. Omul dorește să scape de ele, însă fiind din punct de vedere energetic în întuneric, deci vibrând la frecvențe joase, este departe energetic de Dumnezeu. El NU VEDE soluția corectă, nu vede calea cea bună. Chiar dacă VREA, el deseori NU ȘTIE ce să facă și astfel se trezește într-un cerc vicios. Un cerc al greșelilor.

Nu fac analiza aici care ar fi cauzele emoțiilor negative, sau ale îndepărtării de Dumnezeu, ele pot fi multiple. Pentru a rezolva problema nu e important cine a greșit primul, cine a creat lanțul. Eu, acum, doresc doar să atrag atenția asupra importanței autoiertării.

Există două sentimente creatoare de autodistrugere: VINOVĂȚIA și REGRETUL. Ele lucrează tăcute din inconștient creînd scenarii pline de pedepse, autopedepse materializate în situații tragice de viață, ca să nu mai vorbesc de nevroze și psihoze. Aceste situații nu sunt decât semnale, semnale ale sufletului cum că CEVA, ACOLO, NU ESTE ÎN REGULĂ. Sau altfel spus, esența mesajului este faptul că vrând-nevârnd NE-AM ÎNDEPĂRTAT DE DUMNEZEU. Că suntem AGRESIVI cu noi înșine, că AM UITAT SĂ NE IUBIM FIINȚA ȘI SUFLETUL. Vinovăția ne-a dus departe, iar regretul ne-a pus o barieră. Și astfel fericirea pare un țel de neatins.

Uneori la nivel conștient chiar am uitat de greșeli, le-am reprimat - cum bine spune psihologia - adică le-am închis în cutii cu pereți de oțel și le-am aruncat într-o pivniță a sufletului, crezând că astfel vor rămâne acolo. Însă, ele chiar și de acolo acționează. Ne spunem uneori că ne-am iertat de absolut tot, însă în adâncul sufletului sălășluiesc ca niște umbre tăcute vinovăția și/sau regretul.

Acest lucru era știut din vremuri de demult de creștini care “au inventat” SPOVEDANIA. De fapt Iisus a fost cel care a spus: mărturisiti-vă păcatele unul altuia. Scopul? Conștientizarea și eliberarea sufletului. O spovedanie făcută corect are exact acest efect. Etapele firești ar fi:
- autoanaliza pentru găsirea greșelilor (uneori mai greu de făcut când ele sunt prea vechi sau uitate);
- conștientizarea lor, sau altfel spus dorința de a nu le fi înfăptuit;
- hotărârea de a nu mai greși, fapt din care reiese că ne-am învățat lecția;
- mărturisirea, pentru a avea certitudinea că ceea ce am făcut este uman și poate fi iertat, dacă un alt om ne poate ierta, atunci și noi o putem face, și cu atât mai mult Dumnezeu care este iubire… iubire necondiționată.
- împărtășania – care constă în conectarea la Lumina hristică, la simboluri hristice, resprectiv vinul – sângele lui Iisus și pâinea sfințită – trupul Său, care nu fac decât să ne aducă în trup o vibrație înaltă pentru a stabiliza sentiementul eliberării și pentru a ne da certitudinea că am fost iertați. Împărtășania este un act magic și când spovedania este făcută sincer, din suflet și este urmată de iertarea preotului și de împărtășanie are efecte uimitoare. Viața se schimbă. Efectele se văd la distanță, este uimitor.

PSIHOLOGIA are si ea metodele sale - psihanaliza, hipnoza și alte metode de sondare a psihicului pentru a ajunge la ele, la acele umbre ale trecutului ascunse adânc în inconștient, umbre care ne influențează prezentul.

Și prin aceste modalități se produce eliberarea psihică, uneori mai devreme, alteori mult mai greu. Însă rareori se produce magia pe care un suflet o simte după Împărtășanie.

Există și tehnici energetice, ca reiki spre exemplu, care au ca scop eliberarea de energii negative. Sunt de părere că și în acest caz e necesar să știm ce anume vindecăm și eliberăm. Să vindecăm efectul e bine, însă e necesar să cunoaștem cauzele. Altfel emoția ascunsă poate crea din nou și din nou alte energii negative și blocante. Fapt pentru care nu recomand tratament energetic fără o auto-analiza sau analiza unui maestru spiritual sau psiholog bun.

Important este să CONȘTIENTIZĂM care ne sunt greșelile pentru a le putea scoate definitiv din sufletul nostru. Iar această conștientizare se face conform nivelului de conștiință personal. Nu suntem judecați, ci ne auto-judecăm conform nivelului de conștiință la care am ajuns. Cu cât e mai înalt, cu atât știe mai multe, si astfel datorită acestui fapt poate fi mai neîndurător. De aceea Iisus le spunea contemporanilor Săi: Nu Eu sunt cel ce vă judec, ci cuvintele pe care vi le-am spus. Deci ceea ce știti. Cu cât știi mai multe despre BINE, și LEGILE SPIRITUALE ALE VIEȚII cu atât ești mai conștient când le încalci.

Și poate nu întâmplător este așa. Universul Scoală, vrea să știe că ne-am învățat lectia clasei în care suntem, el își urmărește intenția SA. De aceea e necesar să conștientizăm care au fost în viața noastră situațiile creatoare de energii negative și blocante, și astfel să putem merge liniștiti mai departe, fără a fi în pericolul de a pica la același examen și astfel de fapt EVOLUĂM.

VINOVAȚIA și REGRETUL sunt inutile, după ce ne-am conștientizat propria greșeală. Universul nu are nevoie de oameni frustati deprimați, triști, neîmpliniți. Acestea sunt emoții generatoare de energii de vibrație joasă. Deci reunțați la ele!

Orice greșeală poate fi iertată, pentru că DUMNEZEU vrea să mergem înainte, vrea să-L însoțim în drumul său tainic pe cărări de galaxii, de stele și sori, însă să mergem liber, frumos… în armonie cu scopul SĂU. Care ar fi acesta? Acumularea de informații și energii prin experiența vieții, creșterea/evoluția armonioasă către o conștiință din ce în ce mai înaltă. O conștiință a luminii, din care se va crea cândva un nou Univers… cu siguranță unul de un nivel superior, pe o treaptă mai sus… în imensa spirală cosmică. Însă până atunci sufletul nostru va trece prin multe faze de dezvoltare și dimensiuni ale Universului…

Deci să ne iertăm pentru a ne elibera sufletul, să iertăm pentru a ne detașa de negativ, să învățăm iertarea pentru a deveni divini, pentru a fi mai aproape de EL care ne iubește cu acea iubire necondiționată.

Carla von Vlad


Program cursuri REIKI si seminarii

CURS REIKI USUI, gradele 1,2,3.
- 9 decembrie 2017 ora 11:00, București
Detalii despre cursurile de REIKI USUI.
Detalii despre cursul de KARUNA REIKI.
Detalii despre SEMINARII.

Promotie carti

Toate cele 5 carti la 100 lei!

La această promoție ai transportul inclus!(transportul se va face prin curierul firmei în București și prin Posta română în celalalte orașe) .
Comandați AICI - vă rugăm mentionați pe lânga NUME, ADRESA și NUMĂRUL DE TELEFON.

De ce sa faci reiki?

Pentru că funcționează chiar și în condițiile în care tu... ești... „pe avarie”, sau te-ai îndepărtat de lumină, cu sau fără voia ta. Și tocmai în astfel de momente ai nevoie de puțin ajutor... venit din lumină. (continuare)

Despre mine

Despre mine De când mă știu am fost atrasă de misterul creației, am vrut să aflu, să știu, să cunosc, sau poate doar… să-mi amintesc ceea ce oricum sufletul meu știa.
Copil fiind, priveam în depărtări înstelate căutând parcă ceva nenumit, ceva ce-mi putea oferi libertatea și bucuria dorită. (continuare)

Ce pregatire am?

Cine sunt Din toate acestea, din trăiri și experiențe personale, din dorința de cunoaștere și de a o împărtăși pe cât posibil cât mai multor oameni, am început să scriu pe site-ul Lumea spirituală articole pe teme psihologice și spirituale, am crescut o dată cu site-ul și continui să cresc, am făcut inițieri și cursuri. În acest timp am publicat 5 carți și continui să scriu, având în pregătire încă alte câteva manuscrise pe aceste teme. (continuare)

Codul secret al amerindienilor

Am ales să public acest text, pentru cuvintele înțelepte cuprinse în el. În opinia mea acest “COD AL AMERINDIENILOR”, indifernt cine l-ar fi scris și care ar fi vechimea lui reală, cuprinde sfaturi înțelepte și reflectă adevărul. Acel adevăr după care mă ghidez si eu deseori în viață și pe care îl recomand tuturor. Nu știu cine este autorul, dar știu că acel autor este ghidat de cunoaștere spirituală și iubire. Deseori viața mi-a spus: Dumnezeu este simplitate și viață. (continuare)

Despre karma

Karma este efectul de bumerang, și chiar mai mult decât atât. Nu întotdeauna karma este a primi, ceea ce ai dăruit. Karma uneori înseamnă și că nu poți procesa anumite emoții, ești blocat în ele, nu poți trece peste. Și atunci e necesară vindecarea. Venim aici uneori pentru asta. (continuare)

Despre cuvânt

Nu putem ignora afirmația apostolului Ioan, Dumnezeu era Cuvântul. Pentru că pur și simplu cuvântul este cel ce zidește sau dărâmă. Cuvântul crează. CUVÂNTUL din care TOTUL s-a făcut este vibrație. Este sunet încărcat cu o anume informație exactă, direcționată precis, ce acționează asupra lumii din jur, dar în primul rând asupra emitentului. Chiar dacă cuvântul e adresat altcuiva. (continuare)

Despre dorinta, evolutie, sens…

Dorința umană e deseori un program de bază al sufletului ce se cere înfăptuit, materializat… și asta doar pentru a experimenta și prin experientă să creștem ca spirite, precum florile în acel promis Rai. (continuare)

Despre iubire

Nu am să dau o definiție, e imposibil. Nu doar pentru că e o trăire personală și unică, și în același timp atât de universală, cunoscută, și dorită de toți. Nu... Ci am să încerc foarte pe scurt să răspund unei întrebări puse de multi căreia i-am găsit un răspunsul destul de târziu. (continuare)

Tot despre iubire

A iubi pe celălalt este condiția esențială într-o relație, a fi alături de el/ea când există probleme în cuplu este o dovadă certă de iubire, însă a te lăsa călcat în picioare de cel iubit este o dovadă certă de NEIUBIRE DE SINE. (continuare)

Despre fericire

Ce înseamnă ea? Este o stare. O stare magică și magnifică, zbor peste munți tăcuți și ape învolburate, aripi spre stele, și îmbrățișare a sufletelor, dans cu un Dumnezeu nevăzut, și toate acestea sunt doar cuvinte palide pentru a descrie mai poetic o stare. (continuare)

Binecuvântare - Carla von Vlad

Cursuri si intieri reiki

ochi magic

Unele secrete ale lumii spirituale

"Materia este derivata din minte, si nu mintea din materie"
- Cartea tibetana a marii eliberari -

"Tu esti intregul univers.
Tu esti in tine si totul este in tine.
Soare, luna si stele se invirt in tine."
- Swami Muktananda -

Lumea spirituala este lumea unde totul este posibil. Este Lumea din care se naste realitatea. Nimic nu poate exista in planul fizic, daca nu a fost intii nascut in Lumea spiritului. Dar cine determina ce si cum se naste? Sau mai bine spus in ce masura putem controla aceasta Lume? Este numai lumea lui Dumnezeu sau ratacesc prin ea si alt tip de entitati apartinand altor lumi? (continuare)

Binecuvantare Grau insorit

Binecuvantat fii Tu Doamne… si binecuvantate fie fiintele, creatiile Tale.

Binecuvantat fie Cerul… si binecuvantat fie Pamantul.

Binecuvantat fie Soarele si binecuvantata fie Luna… si fiecare zodie pusa de Dumnezeu pe instelatul Cer. (continuare)