Home

CSS Nested Menus Css3Menu.com


Ce vrea Dumnezeu de la noi?

Inger Toti vrem sa fim fericiti. Si este un lucru foarte firesc si normal atat din punct de vedere spiritual cat si psihologic. Fericirea pentru fiecare din noi arata altfel, chipul ei e diferit, dar dorinta de a o obtine, de a o trai e aceeasi ca si cheia de la poarta magica ce ne va duce pe taramul dorit.
Si toti stim, la nivel constient sau nu, un lucru simplu si adevarat: doar fiind în armonie cu divinitatea putem fi fericiti. Si atunci, de ce deseori ne rugam ani de zile si parca am vorbi în pustiu, de ce uneori ne îmbolnavim, avem pierderi si nerealizari, de ce suntem singuri, de ce..., de ce..., de ce... Mai pe sleau, de ce uneori sau mai bine spus unora din noi, nu ni se împlinesc dorintele care ne-ar ajuta sa fim fericiti, indiferent care sunt ele. De ce nu « raspunde » Dumnezeu în unele cazuri? Ce vrea El de la noi de fapt ?

CONDAMNATI LA IUBIRE !

Textele sacre sau profane, ne spun ca daca iubim suntem fericiti si ne putem crea un viitor fericit. Cel mai cunoscut exemplu e cel al lui Isus care întrebat fiind de discipoli care e cea mai importanta porunca, spune simplu: Iubeste-L pe Dumnezeu mai presus de orice, si pe aproapele tau ca pe tine însuti. Vechile porunci par a fi ignorate, dar ele de fapt nu sunt, pentru ca iubirea include, subsumeaza, toate cele zece porunci date lui Moise. Iubirea e superioara moralitatii propovaduite în cele zece porunci, cine iubeste, automat va fi condus de iubire pe drumul cel bun. Va cunoaste morala divina prin intuitie, morala evident superioara celei umane. Chiar daca uneori, ele par a fi diferite. Pentru ca ceea ce vedem în jurul nostru e rezultatul acestui tip de logica, NIMIC NU ESTE ÎNTAMPLATOR - aceasta fraza rezuma foarte exact esenta moralei divine.
Sau... mai putem spune, cum bine ne spune Sfantul Augustin: iubeste si fa ce vrei!
Iubirea e energia divina cea mai puternica, e energia subtila creatoare, e ceea ce izvoraste din divinitate si în acelasi timp e Dumnezeu însusi. Deci daca iubim intram în rezonanta cu Dumnezeu si atunci putem fi fericiti. Capatam atributele Lui, la nivel micro desigur, si putem crea. Ce? O viata frumoasa. Acesta este adevarul!
Ceea ce e mai dificil, si în unele cazuri chiar suparator, e ca din ce în ce mai multe texte propovaduiesc iubirea la modul imperativ, asa cum pe vremuri preotii propovaduiau lipsa pacatelor, vina de a fi pacatos. Adica fara a tine cont de realitatile vietii, de problemele sufletului uman, de modul de functionare al psihicului si implicit al sufletului. Pe scurt ideile la care ma refer suna astfel: trebuie sa iubesti ca sa fii fericit, ca sa te iubeasca Dumnezeu. Trebuie sa ierti, sa fii bun, sa fii iubitor, sa fii moral. Implicit sau uneori chiar pe sleau asta înseamna ca: daca NU poti face asta e rau, înseamna ca esti un om rau, nu esti în ordine, deci vei avea probleme.
Însa TREBUIE NU-L IMPLICA întotdeauna pe POT!
Trebuie sa iubim, just, dar uneori... sufletul pierdut în întunericul durerii, înecat într-un ocean de lacrimi, cazut în prapastia disperarii, are nevoie de ajutor. Sufletul nu mai are forta necesara pentru a iesi de acolo, nu mai are puterea de a aprinde lumina, de a gasi singur drumul, uneori uita sau pare ca nu mai stie ca exista o iesire, ca exista si un real "dincolo de durere". Si atunci... lipsit de cel mai slab impuls numit speranta, rataceste în întuneric, sau mai problematic, începe sa creada ca acea e unica realitate si sa se adapteze situatiei, alegand raul. În felul acesta fie ca se autodistruge încet, în timp, fie ca alege un gest violent precum sinuciderea, el sufera si nu POATE sa se intoarca la iubire. Sufera uneori fara sa stie de ce.
În astfel de situatii, fara AJUTORUL SEMENILOR, sufletul nu-l mai poate gasi pe Dumnezeu...
Dramele au scenarii diverse, însa durerea e aceeasi pentru toti. Cauza: pierderea iubirii si implicit a credintei în bine, a sperantei.

VINOVATII FARA VINA?

Vultur Psihologii nu gresesc cand spun ca viata noastra psihica se construieste în perioada copilariei. Nu exista nevroza sau psihoza care sa nu-si aiba radacinile într-o copilarie nefericita, sau într-o situatie în care copilul a primit o educatie extrem de gresita. Si includ aici chiar si un exagerat rasfat.
Structurile sufletesti, schemele emotionale se formeaza in copilarie si apoi in adolescenta. Cu siguranta le putem schimba, dar... de ce sa fie nevoie de schimbare! Viata noastra depinde foarte mult de felul cum parintii s-au raportat la noi dar si de felul lor de a se raporta la viata si la Dumnezeu. Psihologii (în special psihologia transpersonala, terapeutii ce folosesc hipnoza, etc) stiu deja, ca emotiile parintilor, în special cele ale mamei se transmit copiilor înca din perioada conceptiei, deci a graviditatii. Urmeaza apoi nasterea, care prin modul ei de a se desfasura poate fi usora sau grea, si acest lucru are efect asupra starii afective a copilului, alaptarea sau lipsa ei, prezenta ambilor parintii langa bebelus si ulterior, modul lor de a-i vorbi, de a se comporta cu el si mai ales, da, mai ales modul lor de a simti, emotiile lor referitoare nu doar la copil, ci si la viata si divinitate, au efect asupra dezvoltarii sufletului celui ce prin intermediul lor a patruns în aceasta realitate.
Parintii ne pot ajuta sau ne pot distruge. Parintii sunt responsabili de viata si destinul copiilor lor. Dar PANA UNDE poate merge aceasta responsabilitate ? De ce ne-au fost dati anumiti parinti? Psihologii nu au un raspuns, spiritualistii însa, da. Pentru ca am rezonat cu ei din cauza vietilor noastre anterioare. Deci, iarasi morala divina, nimic nu e întamplator ! Si totusi... daca acceptam acest lucru si lucrurile nu sunt prea bune din punct de vedere psihologic si spiritual, a cui vina e��? A copilului ce s-a nascut în acea familie ? A parintilor pentru propriile lor probleme ? Raspunsul la ambele întrebari este atat NU, cat si DA. Nu venim pe Pamant pentru a ne perpetua greselile, nu suntem aici pentru a ne refuza iubirea. Lucrurile stau exact invers. Venim pentru a ne schimba. Vinovati sunt cei ce refuza schimbarea.
Vinovatii sunt cei ce STIU SI NU ACTIONEAZA, sunt cei ce stiu, vad si nu întind acea mana de ajutor, dar si cei ce refuza sistematic MANA ÎNTINSA catre ei. Ceea ce trebuie sa întelegem, chiar daca pare un pic straniu pentru necunoscatori este faptul ca problemele si bolile, dificultatile indiferent de domeniul unde apar, ne sunt date nu doar pentru a ne plati « pacatele », nu doar ca o lege a rezonantei sau compensatiei, ci ne sunt date pentru a ne apropia de Dumnezeu. A cauta ajutorul si rezolvarea situatiei apeland la divinitate. Scopul lor e sa ne duca cu gandul catre Dumnezeu. Sa ne apropie de El, fara pretentii, fara frici, fara regrete. Dar nu toti reusesc sa faca asta, nu toti stiu ca asta e ceea ce este spre binele lor.

CE VREA DUMNEZEU DE LA NOI !

Ingeri Cei « rataciti în întuneric » indiferent de cauza au nevoie de ajutor, cei ce stiu ce este Lumina trebuie sa NU O MAI TINA SUB OBROC.
Poate ca ceea ce VREA EL e doar sa schimbam un pic modul de prezentare al adevarului, sa schimbam un pic perspectiva din care propovaduim iubirea. Stim cu totii : tonul face muzica !
E usor sa spui unui om cu sufletul distrus, iubeste si vei fi fericit. E mult mai dificil si chiar imposibil, din nefericire uneori, sa-l determini sa înteleaga ca poate face acest lucru. Ca orice durere se vindeca, ca orice problema se poate rezolva, ca lumea este asa cum alegem sa o percepem noi, ca în fiecare din noi e o samanta de Dumnezeu si nu trebuie decat sa-o gasim, s-o îngrijim si astfel ea va creste împreuna cu iubirea din noi, devenind precum EL, liberi si fericiti. Pentru ca suntem facuti dupa chipul si asemanarea lui, sa nu uitam !
Numai ca pentru a gasi aceasta samanta e nevoie sa stim ca avem o problema, sa recunoastem acest fapt si sa dorim sa-l schimbam. Si apoi ar mai fi nevoie de rabdare, de credinta, de comunicare, de întelegere, de ajutorul fiintelor ce sunt stapane pe ele si chiar daca nu sunt perfecte, pentru ca nimeni nu e perfect, sunt mult mai aproape de Lumina.
Întelegerea, empatia, acceptarea, iubirea sunt sentimetele de care au nevoie cei aflati în întuneric. Avem nevoie de iubire, atat s-o primim dar si s-o daruim. Unii oameni traiesc o drama prin faptul ca nu au cui sa-si daruiasca iubirea. Nu au copii, nu au prieteni, nu au partener - iata drama singuratatii. Vor sa iubeasca, dar li se întoarce spatele. Si atunci Dumnezeu nu le mai e suficient... Cazurile si cauzele nefericirii sunt multiple, iar fiecare suflet e unic in felul sau. Cred ca Dumnezeu vrea ca acum mai mult ca niciodata sa fim uniti, sa comunicam, sa dam dovada de empatie si rabdare. El vrea ca cei ce STIU sa întinda mana celor ce NU STIU ÎNCA, cei ce si-au regasit samanta de divinitate din suflet, sa nu-i condamne pe ceilalti pentru lipsa lor de iubire, ci doar sa-i ajute. Sa nu uitam ca toti am venit aici pentru schimbare si evolutie, fiecare pornind de la nivelul sau.
Sa nu mai spunem de pe un piedestal confortabil: "iubeste!", ci sa aratam drumul spre iubire. Sa nu spunem "daca nu iubesti nu ai", ci sa explicam ce anume se întelege prin iubire, sa nu spunem "avem lucrurile cu care rezonam", ci sa-i învatam pe ceilalti cum sa faca sa rezoneze cu binele, sa nu spunem "iarta!", ci sa intelegem esenta durerii sufletesti si chiar noi sa iertam, sa întelegem ca ranile dor si deseori cel aflat în durere nu poate urma calea cea dreapta. Ca nefericirea e un cerc vicios ce trebuie distrus. Ca dramele traite la nivel inconstient, avand radacini în copilarie si vieti trecute, se exprima prin comportamente agresive, iar aceste drame sunt multe, nevazute si ele distrug vieti.
Compasiunea, sora mai mica a iubirii, nu condamnarea, dispretul sau ura, e cea care trebuie sa ne însoteasca întotdeauna, fie ca ajutorul nostru e primit sau respins, fie ca suntem ascultati sau nu. Iar daca raspunsul e NU, atunci putem sa pasim mai departe. Pentru ca ajutor dat cu forta nu se poate. Ar fi o greseala imensa. Ar fi în cele din urma tot un act de agresivitate. La fel ca si ascunderea celui ce are o problema, a acestui fapt. El trebuie atentionat.
Tinand cont de faptul ca dragoste cu forta NU se poate. Nimeni nu poate rapi libertatea de alegere a altei fiinte, fara sa plateasca pentru asta, si nimeni nu e responsabil pentru altul ca sa îl schimbe, ci doar sa-i arate calea spre schimbare, drumul spre iubire.

EL VREA CA NOI SA VREM !

Sa ne amintim ca si Isus îi întreba înainte de orice vindecare pe cei aflati în situatie, daca VOR sa se vindece. Cei întrebati vroiau, si atunci e fireasca întrebarea: de ce nu o facusera înainte?
Pentru ca îsi pierdusera nadejdea ca se poate, îsi pierdusera forta, aceasta fiind cauzata chiar de iubirea pierduta, de energia iubirii pe care nu o mai aveau, fapt pentru care îsi pierdusera încrederea ca pot gasi calea. Aveau nevoie de « o harta salvatoare » care sa-i îndrume spre comoara din inima lor. Însa prin aceasta simpla întrebare, Isus aprindea o lumina ce simboliza prin ea însasi « harta sperantei », iar cel întrebat întelegea un fapt simplu : deci lucrurile nu sunt chiar pierdute..., deci chiar este posibil, chiar se poate! Isus avea puterea de a vindeca sufletul. El o facea instantaneu, si noi o avem, si noi putem reda speranta, chiar daca pentru a ajunge la vindecare in unele cazuri timpul e deseori un ingredient necesar.
Imi aduc aminte de o pacienta internata în spitalul Obreja in urma unei tentative de sinucidere. Desi nu sunt medic acolo, am avut ocazia de a discuta cu ea. Avea o multine de probleme în familie si nu numai, dar avea si o fiica pe care o iubea. Am stiut ca aceasta iubire din sufletul ei a fost cea ce a salvat-o de la autodistrugere. Dupa conversatia cu ea, la plecare am gasit-o în curtea spitalului. A venit catre mine si cu glas timid m-a întrebat: "spuneti-mi cazul meu... e grav, exista sperante..."
În clipa aceea am stiut ca unicul raspuns pe care il pot da este "Nu e grav, da exista, veti reusi...", iar raspunsul a fost nu doar încurajator, ci si sincer. Ea alesese, VROIA sa se vindece.
Pentru ca eu cred ca ceea ce vrea Dumnezeu de la noi, e ca noi sa VREM din tot sufletul sa fim fericiti, chiar daca uneori drumul spre fericire e presarat cu lacrimi, nu cu flori. Acceptare, iubire, intelegere, iertare, empatie, compasiune, comunicare, cu cei aleg sa se vindece, cu Dumnezeu, dar si cu noi insine, sunt sentimentele magice ce pot transforma o gradina de spini, intr-o gradina de flori.

Carla von Vlad


Program cursuri REIKI si seminarii

30 septembrie 2017 - curs reiki Usui, gradele 1,2,3.

Detalii despre cursurile de REIKI USUI.
Detalii despre cursul de KARUNA REIKI.
Detalii despre SEMINARII.

De ce sa faci reiki?

Pentru că funcționează chiar și în condițiile în care tu... ești... „pe avarie”, sau te-ai îndepărtat de lumină, cu sau fără voia ta. Și tocmai în astfel de momente ai nevoie de puțin ajutor... venit din lumină. (continuare)

Toate cele 5 carti la 100 lei!

La această promoție ai transportul inclus!(transportul se va face prin curierul firmei în București și prin Posta română în celalalte orașe) .
Comandați AICI - vă rugăm mentionați pe lânga NUME, ADRESA și NUMĂRUL DE TELEFON.

Promotie carti

Despre mine

Despre mine De când mă știu am fost atrasă de misterul creației, am vrut să aflu, să știu, să cunosc, sau poate doar… să-mi amintesc ceea ce oricum sufletul meu știa.
Copil fiind, priveam în depărtări înstelate căutând parcă ceva nenumit, ceva ce-mi putea oferi libertatea și bucuria dorită. (continuare)

Ce pregatire am?

Cine sunt Din toate acestea, din trăiri și experiențe personale, din dorința de cunoaștere și de a o împărtăși pe cât posibil cât mai multor oameni, am început să scriu pe site-ul Lumea spirituală articole pe teme psihologice și spirituale, am crescut o dată cu site-ul și continui să cresc, am făcut inițieri și cursuri. În acest timp am publicat 5 carți și continui să scriu, având în pregătire încă alte câteva manuscrise pe aceste teme. (continuare)

Codul secret al amerindienilor

Am ales să public acest text, pentru cuvintele înțelepte cuprinse în el. În opinia mea acest “COD AL AMERINDIENILOR”, indifernt cine l-ar fi scris și care ar fi vechimea lui reală, cuprinde sfaturi înțelepte și reflectă adevărul. Acel adevăr după care mă ghidez si eu deseori în viață și pe care îl recomand tuturor. Nu știu cine este autorul, dar știu că acel autor este ghidat de cunoaștere spirituală și iubire. Deseori viața mi-a spus: Dumnezeu este simplitate și viață. (continuare)

Despre karma

Karma este efectul de bumerang, și chiar mai mult decât atât. Nu întotdeauna karma este a primi, ceea ce ai dăruit. Karma uneori înseamnă și că nu poți procesa anumite emoții, ești blocat în ele, nu poți trece peste. Și atunci e necesară vindecarea. Venim aici uneori pentru asta. (continuare)

Despre cuvânt

Nu putem ignora afirmația apostolului Ioan, Dumnezeu era Cuvântul. Pentru că pur și simplu cuvântul este cel ce zidește sau dărâmă. Cuvântul crează. CUVÂNTUL din care TOTUL s-a făcut este vibrație. Este sunet încărcat cu o anume informație exactă, direcționată precis, ce acționează asupra lumii din jur, dar în primul rând asupra emitentului. Chiar dacă cuvântul e adresat altcuiva. (continuare)

Despre dorinta, evolutie, sens…

Dorința umană e deseori un program de bază al sufletului ce se cere înfăptuit, materializat… și asta doar pentru a experimenta și prin experientă să creștem ca spirite, precum florile în acel promis Rai. (continuare)

Despre iubire

Nu am să dau o definiție, e imposibil. Nu doar pentru că e o trăire personală și unică, și în același timp atât de universală, cunoscută, și dorită de toți. Nu... Ci am să încerc foarte pe scurt să răspund unei întrebări puse de multi căreia i-am găsit un răspunsul destul de târziu. (continuare)

Tot despre iubire

A iubi pe celălalt este condiția esențială într-o relație, a fi alături de el/ea când există probleme în cuplu este o dovadă certă de iubire, însă a te lăsa călcat în picioare de cel iubit este o dovadă certă de NEIUBIRE DE SINE. (continuare)

Despre fericire

Ce înseamnă ea? Este o stare. O stare magică și magnifică, zbor peste munți tăcuți și ape învolburate, aripi spre stele, și îmbrățișare a sufletelor, dans cu un Dumnezeu nevăzut, și toate acestea sunt doar cuvinte palide pentru a descrie mai poetic o stare. (continuare)

Binecuvântare - Carla von Vlad

Cursuri si intieri reiki

ochi magic

Unele secrete ale lumii spirituale

"Materia este derivata din minte, si nu mintea din materie"
- Cartea tibetana a marii eliberari -

"Tu esti intregul univers.
Tu esti in tine si totul este in tine.
Soare, luna si stele se invirt in tine."
- Swami Muktananda -

Lumea spirituala este lumea unde totul este posibil. Este Lumea din care se naste realitatea. Nimic nu poate exista in planul fizic, daca nu a fost intii nascut in Lumea spiritului. Dar cine determina ce si cum se naste? Sau mai bine spus in ce masura putem controla aceasta Lume? Este numai lumea lui Dumnezeu sau ratacesc prin ea si alt tip de entitati apartinand altor lumi? (continuare)

Binecuvantare Grau insorit

Binecuvantat fii Tu Doamne… si binecuvantate fie fiintele, creatiile Tale.

Binecuvantat fie Cerul… si binecuvantat fie Pamantul.

Binecuvantat fie Soarele si binecuvantata fie Luna… si fiecare zodie pusa de Dumnezeu pe instelatul Cer. (continuare)